Zelenski afirmă că elementele fundamentale ale planului de reconstrucţie au fost convenite cu înalţi oficiali americani

News.ro, 11 decembrie 2025 07:30

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Ucraina a convenit asupra punctelor cheie ale unui plan de reconstrucţie postbelică în cadrul discuţiilor cu ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, şi alţi înalţi oficiali, în contextul eforturilor de a ajunge la o soluţionare globală a conflictului care durează de aproape patru ani, scrie Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
09:20
Poliţiştii au stabilit că resturile de animale care au fost împrăştiate pe zeci de kilometri pe A2, în judeţul Constanţa, au căzut dintr-un ansamblu auto, iar anchetatorii au precizat că transportul respectiv era însoţit de documente întocmite necorespunzător.
09:20
Oana Simion a devenit prima sportivă din România aleasă în Consiliul Jucătoarelor din cadrul Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF), în urma alegerilor desfăşurate pentru mandatul 2026–2027.
09:20
Cel puţin 31 de persoane au fost ucise într-un atac aerian al juntei din Myanmar vizând un spital situat în vestul ţării, a anunţat joi un lucrător umanitar de la spital, în timp ce armata birmană desfăşoară o vastă ofensivă odată cu apropierea unor alegeri, relatează AFP.
Acum 15 minute
09:10
Şantierul Naval Orşova a încheiat un contract în valoare de 4,12 milioane euro pentru construirea unei nave fluviale, pe care trebuie să o livreze până în decembrie 2026. În ceea ce priveşte cumpărătorul, informaţia este protejată conform clauzei de confidenţialitate
Acum 30 minute
09:00
Poliţiştii au stabilit că resturile de animale care au fost împrăştiate pe zeci de kilometri pe A2, în judeţul Constanţa, au căzut dintr-un ansamblu auto, iar anchetatorii au precizat că transportul respectiv era însoţit de documente întocmite necorespunzător.
Acum 2 ore
08:20
Antrenorul Xabi Alonso a declarat, miercuri seară, că nu are nimic de reproşat jucătorilor, după eşecul cu Manchester City, scor 1-2, din Liga Campionilor.
08:20
Rusia a anunţat joi că a doborât în timpul nopţii 287 de drone ucrainene, una dintre cele mai masive atacuri ale armatei de la Kiev în aproape patru ani de ofensivă rusă.
07:40
Renault şi Ford Motor au anunţat marţi un parteneriat amplu pentru dezvoltarea de vehicule electrice mici şi accesibile destinate pieţei europene, precum şi pentru producţia comună de vehicule comerciale, într-un efort de reducere a costurilor şi de consolidare a poziţiei în faţa competiţiei chineze tot mai agresive, relatează Reuters.
07:30
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Ucraina a convenit asupra punctelor cheie ale unui plan de reconstrucţie postbelică în cadrul discuţiilor cu ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, şi alţi înalţi oficiali, în contextul eforturilor de a ajunge la o soluţionare globală a conflictului care durează de aproape patru ani, scrie Reuters.
07:30
Instagram lansează „Your Algorithm”, o facilitate care permite utilizatorilor să specifice din ce domenii doresc să vadă mai multe postări afişate în feed de algoritmul platformei.
Acum 4 ore
07:10
Susţinătorii secretarului american al Sănătăţii, Robert F. Kennedy Jr, se opun autorizării recente, de către administraţia Trump, a unor noi produse chimice agricole deosebit de puternice.
07:10
Reddit a anunţat miercuri că a început să testeze profilurile verificate, o nouă funcţie menită să crească transparenţa şi să ajute utilizatorii să distingă mai uşor identităţile reale ale persoanelor şi companiilor de pe platformă, relatează Reuters.
06:40
Maşinile cu motoare cu ardere internă revin în centrul atenţiei cumpărătorilor la nivel global, pe fondul inversărilor de politici, al tensiunilor comerciale şi al scepticismului tot mai mare privind infrastructura şi costurile vehiculelor electrice, potrivit unui raport publicat marţi de grupul de consultanţă EY, transmite Reuters.
06:30
Statele Unite au criticat atitudinea Beijingului după ce avioane militare chineze au fixat radarul pe avioane de vânătoare japoneze, un incident care a agravat şi mai mult disputa provocată de declaraţiile prim-ministrului japonez Sanae Takaichi despre Taiwan.
06:20
Furnizorii chinezi de magneţi pe bază de pământuri rare ai producătorului auto american Ford Motor au fost incluşi în primul val de noi licenţe de export emise de Beijing, parte a unui sistem simplificat menit să accelereze livrările şi să reducă penuria acestor componente esenţiale, transmite Reuters.
06:20
Donald Trump a declarat miercuri că vrea să se asigure că postul CNN, pe care îl acuză de mult timp că serveşte interesele oponenţilor săi democraţi şi că este un „duşman al poporului”, îşi schimbă proprietarul în cadrul vânzării companiei-mamă, Warner Bros Discovery.
06:10
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado a reapărut joi în public, la Oslo, pentru prima dată după aproape un an, după ce a lipsit cu o zi înainte de ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace obţinut pentru eforturile sale în favoarea democraţiei în ţara sa, scrie AFP.
05:50
Fostul judecător Cristi Dănileţ a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă preşedintelui Nicuşor Dan în care îi explică ce are de făcut după dezvăluirile din justiţie: ”Convocaţi de urgenţă CSM. Mergeţi şi prezidaţi şedinţa. Cereţi investigaţii disciplinare şi penale pentru problemele grave din justiţie”. Fostul magistrat expune şi el problemele din sistem.
05:50
Amazon a anunţat miercuri că va investi peste 35 de miliarde de dolari în infrastructura de cloud şi inteligenţă artificială din India până în 2030, într-o nouă etapă a competiţiei globale dintre giganţii tehnologici pentru a domina una dintre cele mai dinamice pieţe digitale din lume, relatează CNBC.
Acum 6 ore
05:20
China trebuie să reducă dependenţa de exporturi şi să stimuleze mai rapid consumul intern, altfel riscă să amplifice tensiunile comerciale globale, a avertizat miercuri Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, citată de CNBC.
Acum 8 ore
03:20
Parlamentul Bulgariei va organiza joi un vot de neîncredere împotriva guvernului prim-ministrului Rosen Jeleznikov, după ce mii de bulgari s-au adunat din nou miercuri seara pentru a cere demisia guvernului minoritar al ţării căruia îi reproşează eşecul de a combate corupţia endemică, în condiţiile în care cea mai săracă ţară membră a UE se pregăteşte să treacă de la 1 ianuarie 2026 la moneda unică europeană, relatează Reuters.
02:10
Camera Reprezentanţilor din SUA a votat miercuri Legea pentru autorizarea apărării naţionale (National Defense Authorization Act, NDAA), trimiţând Senatului pentru adoptare finală proiectul de lege care va reglementa politica de apărare americană în următorul an fiscal, relatează The Associated Press şi CNN. Congresmenii au impus restricţii asupra reducerilor de efective militare americane din Europa, într-o mişcare bipartizană ce contrastează cu noua strategie de securitate naţională a lui Trump, notează Politico.com.
Acum 12 ore
00:30
Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri reporterilor de la Casa Albă că a discutat cu liderii europeni despre Ucraina în „termeni destul de duri”, în timpul unei convorbiri telefonice avute miercuri, relatează CNN.
00:10
Echipa engleză Manchester City a învins miercuri seara, în deplasare, scor 2-1, gruparea spaniolă Real Madrid, în etapa a şasea din Liga Campionilor.
00:10
Preşedintele AUR, George Simion, a răspuns acuzaţiilor PNL care a vorbit despre un blat între PSD şi AUR la alegerile pentru primăria comunei ieşene Vânători, după ce candidatul AUR a obţinut doar opt voturi din peste 2.100 posibile şi a afirmat că ”să le aduceţi aminte cine este la guvernare, USR-ul cu PSD-ul”.
10 decembrie 2025
23:50
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a numit miercuri pe fostul premier Dorin Recean în funcţia de emisar special pentru dezvoltare şi rezilienţă, deşi în octombrie acesta spunea că se retrage din politică pentru a se dedica mediului de afaceri.
23:50
Fostul judecător Cristi Dănileţ a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă preşedintelui Nicuşor Dan în care îi explică ce are de făcut după dezvăluirile din justiţie: ”Convocaţi de urgenţă CSM. Mergeţi şi prezidaţi şedinţa. Cereţi investigaţii disciplinare şi penale pentru problemele grave din justiţie”. Fostul magistrat expune şi el problemele din sistem.
23:40
Dr. Guenady Vatachi, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, a explicat, miercuri seară, că alocarea organelor prelevate se face în baza unor criterii medicale bine stabilite, în funcţie şi de gravitatea cazului şi de potrivirea lor.
23:40
Miercuri s-au disputat ultimele două meciuri din sferturile Campionatului Mondial, iar rezultatele au stabilit semifinalele competiţiei, în care se vor duela Germania – Franţa şi Norvegia – Olanda. A fost stabilit şi clasamentul locurilor 5-32, în care România se află pe locul 9.
23:40
Mai multe resturi de animale rezultate în urma sacrificării au fost împrăştiate pe A2, sensul de mers către Constanţa. Circulaţia între kilometrii 160 şi 192 a fost închisă temporar. Cazul a fost preluat de poliţişti.
23:30
Dronele maritime Sea Baby ale serviciului ucrainean de securitate (SBU) au lovit miercuri în Marea Neagră încă un petrolier al „flotei fantomă” a Federaţiei Ruse, scrie Ukrainska Pravda, care citează surse din SBU şi publică un videoclip cu momentul atacului.
23:20
Dr. Guenady Vatachi, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, a explicat, miercuri seară, că sunt sub 600 de persoane înscrise în Registrul Naţional de Transplant şi a precizat că care doresc să îşi exprime acordul pentru donarea de organe pot face acest lucru printr-o declaraţie notarială, care este gratuită.
23:10
Dr. Guenady Vatachi, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, a explicat, miercuri seară, că sunt sub 600 de persoane înscrise în Registrul Naţional de Transplant şi a precizat că care doresc să îşi exprime acordul pentru donarea de organe pot face acest lucru printr-o declaraţie notarială, care este gratuită.
23:00
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş s-a întrunit, miercuri seară, după ce mai multe persoane au fost depistate ca fiind mutate ilegal într-o locuinţă, după ce în căminul în care au fost internate au fost identificaţi mai mulţi beneficiari decât locuri disponibile. Bătrânii mutaţi în locuinţă au stat în condiţii improprii. În urma unui nou control, 90 de bătrâni sunt mutaţi în alte centre, dar şi la spitale.
22:50
Preşedintele Donald Trump a confirmat miercuri informaţii apărute anterior pe surse potrivit cărora SUA au preluat controlul asupra unui petrolier în largul coastelor Venezuelei, relatează CNN.
22:40
Premierul Ilie Bolojan a explicat că România nu mai poate susţine financiar persoane care se pensionează la 48-50-52 de ani şi că vârsta de pensionare ar trebui ridicată peste tot, inclusiv la Ministerul de Interne sau la cel al Apărării.
22:40
Campioana Dinamo Bucureşti a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia bulgară Lokomotiv Plovdiv, scor 3-0, în prima manşă din 16-le CEV Cup. În aceeaşi fază, Corona Braşov a pierdut în deplasare, cu elveţienii de la Volley Schonenwerd, scor 1-3.
22:40
Pentru prima dată, Danemarca a etichetat Statele Unite drept o potenţială ameninţare la adresa securităţii sale într-un raport anual publicat de agenţia de informaţii a armatei, ceea ce oferă dovezi suplimentare că relaţia transatlantică este din ce în ce mai tensionată, scrie CNN.
22:30
Premierul Ilie Bolojan, preşedintele PNL, a declarat, miercuri seară, că este un susţinător al coagulării forţelor de centru-dreapta, însă a subliniat că acest lucru nu se va face de pe o zi pe alta. Bolojan a precizat că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, forţele de dreapta ar recâştiga încrederea electoratului.
22:20
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că anul viitor nu o să mai fie nevoie de majorarea de taxe şi impozite, dar va fi nevoie de disciplină bugetară şi reducerea cheltuielilor acolo unde acest lucru o să fie posibil.
22:20
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a declarat, referindu-se la ancheta Recorder, că fie resetăm complet Justiţia, fie lupta este pierdută şi punem lacătul pe instanţe. Totodată, Muraru susţine că este necesară o solidarizare a magistraţilor de bună-credinţă, altfel, cei care au rupt tăcerea vor plăti ”un preţ disproporţionat”.
22:10
Echipa olandeză Ajax Amsterdam a învins miercuri, în deplasare, scor 4-2, formaţia azeră Qarabag Agdam, în etapa a şasea din grupa Ligii Campionilor, reuşind să câştige primele puncte în competiţie.
22:10
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri seară, că, până în data de 19 decembrie, aşteaptă o propunere din partea USR pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale. El a precizat că fiecare partid are responsabilitatea propunerilor.
22:00
Rezerva Federală (Fed) a SUA a redus miercuri dobânda-cheie cu încă 0,25 puncte procentuale, la intervalul 3,5%–3,75%, însă decizia a venit însoţită de semnale clare că spaţiul pentru noi reduceri este foarte limitat, transmite CNBC.
22:00
Deputatul liberal Ionel Bogdan, preşedintele PNL Maramureş, a anunţat, miercuri seară, că parlamentarii formaţiunii au depus o iniţiativă legislativă pentru ca ziua de 29 decembrie să devină Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Mişcării Legionare. ”Este o datorie morală. Pentru memorie. Pentru adevăr. Pentru democraţie”, a explicat el.
21:50
Echipa de tineret a FCSB a pierdut miercuri seara, în deplasare, la lovituri de departajare, scor 2-4, meciul din play-off-ul UEFA Youth League cu echipa maghiară Akademia Puskas.
21:50
Dr. Guenady Vatachi, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, a declarat, miercuri seară, că anul acesta au avut loc 87 de prelevări de organe, fiind astfel depăşit cel mai bun an de până acum – 2016. Totuşi, doctorul atrage atenţia că nu sunt suficenţi donatori.
21:40
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri seară, că susţine menţinerea salariului minim de anul viitor la acelaşi nivel, având în vedere situaţia economică din ţară şi măsurile luate până acum care au avut efect asupra firmelor din mai multe domenii.
21:30
Islanda nu va participa la concursul Eurovision 2026, a anunţat miercuri postul public de televiziune RUV, după ce organizatorul, Uniunea Europeană de Radiodifuziune, a aprobat săptămâna trecută participarea Israelului, relatează Reuters.
21:20
Câteva sute de persoane s-au strâns, miercuri seară, în faţa Consiliului Superior al Magistraturii pentru a cere independenţa justiţiei, dar şi demisia şefei Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea. De asemenea, a fost scandat numele preşedintelui Niculor Dan, căruia i se cere intervenţia.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.