Suntem pe ultimul loc în UE la utilizarea inteligenţei artificiale generative

Bursa, 21 decembrie 2025 13:00

Un procent de 32,7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani din UE utilizau în 2025 instrumente generative de inteligenţă artificială, arată datele Eurostat, care mai relevă că România are cel mai mic procent de utilizatori.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 10 minute
16:10
Judecătorul, Adrian Toni Neacşu, fost membru CSM, a precizat duminică, după anunţul şefului statului, Nicuşor Dan, privind organizarea unui referendum în Justiţie, că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are obligaţia să sesizeze Curtea Constituţională cu soluţionarea conflictului creat prin aceste declaraţii de intenţii, conform Agerpres.
Acum o oră
15:20
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, că au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii, faţă de cei 1.000 care au semnat mesaj de susţinere pentru magistraţii care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre problemele din sistemul judiciar şi că există o teamă în rândul acestora că participarea la o astfel de întâlnire ar putea avea repercursiuni, potrivit Agerpres.
Acum 2 ore
14:40
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: and #8221;CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar? and #8221;, conform news.ro.
14:30
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: and #8221;CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar? and #8221;, conform news.ro.
14:20
Autorităţile israeliene au anunţat duminică că au aprobat construirea a 19 colonii în Cisiordania, o măsură despre care spun că vizează and #8222;blocarea înfiinţării unui stat palestinian terorist and #8221;, pe fondul intensificării activităţii de colonizare începând cu 7 octombrie, relatează AFP.
Acum 4 ore
13:30
Japonia a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării armelor cu energie dirijată, după ce a instalat pe o navă militară un sistem laser de mare putere, conceput pentru a doborî drone şi alte ameninţări aeriene uşoare, potrivit Live Science.
13:20
Aplicaţia mobilă ChatGPT a depăşit pragul de 3 miliarde de dolari în cheltuieli realizate de consumatori la nivel global, potrivit estimărilor publicate de Appfigures. Suma include plăţile efectuate pe dispozitive iOS şi Android de la lansarea aplicaţiei, în mai 2023, conform TechRider.
13:00
Kremlinul a transmis duminică că perspectivele unei păci în Ucraina nu au fost îmbunătăţite de modificările aduse de Europa şi Ucraina propunerilor americane, potrivit Reuters.
13:00
Un procent de 32,7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani din UE utilizau în 2025 instrumente generative de inteligenţă artificială, arată datele Eurostat, care mai relevă că România are cel mai mic procent de utilizatori.
12:40
Consilierul premierului Ionuţ Dumitru a declarat, sâmbătă, că nu mai sunt necesare creşteri de taxe şi impozite în momentul de faţă, nici pentru anii următori, pentru că ceea ce trebuia făcut s-a făcut şi trebuie să luăm o pauză, conform emisiunii de la Antena 3.
12:20
Cel puţin 16 fişiere au dispărut de pe pagina web publică a Departamentului de Justiţie pentru documente legate de Jeffrey Epstein - inclusiv o fotografie cu preşedintele Donald Trump - la mai puţin de o zi după ce au fost postate, fără nicio explicaţie din partea guvernului şi fără nicio notificare către public, relatează AP.
Acum 6 ore
12:00
Preşedintele rus, Vladimir Putin, este pregătit de dialog cu omologul său francez, Emmanuel Macron, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform AFP.
11:50
Averea netă a directorului general al Tesla, Elon Musk, a urcat la 749 de miliarde de dolari vineri seară, după ce Curtea Supremă din statul Delaware a restabilit opţiuni pe acţiuni Tesla în valoare de 139 de miliarde de dolari, care fuseseră anulate anul trecut, potrivit clasamentului miliardarilor realizat de Forbes.
11:20
Coreea de Nord a avertizat, duminică dimineaţa, că ambiţiile nucleare ale Japoniei and #8222;trebuie împiedicate cu orice preţ and #8221;, după ce un oficial japonez a sugerat că ţara ar trebui să deţină arme nucleare, potrivit agenţiei oficiale KCNA.
11:10
Averea netă a directorului general al Tesla, Elon Musk, a urcat la 749 de miliarde de dolari vineri seară, după ce Curtea Supremă din statul Delaware a restabilit opţiuni pe acţiuni Tesla în valoare de 139 de miliarde de dolari, care fuseseră anulate anul trecut, potrivit clasamentului miliardarilor realizat de Forbes.
10:50
Garda de Coastă a Statelor Unite, cu sprijinul Pentagonului, a confiscat un nou petrolier în largul coastelor Venezuelei, a anunţat secretarul american pentru Securitate Internă, Kristi Noem, într-o postare pe platforma X, conform Tempo.
Acum 8 ore
10:00
Compania Boeing a solicitat vineri Federal Aviation Administration (FAA) o derogare de la viitoarele reguli privind emisiile aeronavelor, pentru a putea comercializa încă 35 de avioane cargo Boeing 777F, invocând cererea puternică din partea clienţilor şi întârzierile în certificarea modelului de generaţie următoare, transmite Reuters.
09:50
Tronsonul de 50 de kilometri al Autostrăzii Moldovei, dintre Focşani şi Adjud, va fi dat în circulaţie pe 23 decembrie. Anunţul a fost făcut atât de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, cât şi de Sorin Grindeanu, fostul ministru al Transporturilor, după o vizită făcută împreună cu Cristian Pistol, directorul CNAIR, pe şantierul din Vrancea.
09:40
Germania a lansat iniţiativa and #8222;Deutschlandfonds and #8221;, un fond în valoare de 30 de miliarde de euro, menit să crească competitivitatea celei mai mari economii europene prin atragerea capitalului privat pentru investiţii în tranziţia energetică, tehnologie şi modernizarea industriei, potrivit Reuters.
09:30
Administraţia preşedintelui Donald Trump a demarat o evaluare interinstituţională care ar putea permite primele livrări către China ale unora dintre cele mai avansate cipuri de inteligenţă artificială produse de Nvidia, au declarat pentru Reuters surse apropiate dosarului.
Acum 24 ore
22:00
SUA au propus organizarea primelor negocieri faţă în faţă dintre Ucraina şi Rusia din ultimele şase luni, la Miami, unde vor avea loc noi discuţii ce vizează încheierea războiului, a afirmat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP.
21:40
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a avertizat sâmbătă că o eventuală intervenţie armată a Statelor Unite în Venezuela ar reprezenta and #8222;o catastrofă umanitară and #8221;, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Washington şi guvernul de la Caracas, relatează Reuters.
21:30
*ACTUALIZARE- https://www.bursa.ro/ciucu-stb-are-datorii-la-anaf-de-1-38-miliarde-de-lei-si-risca-insolventa-66799753 Ciucu: STB are datorii la ANAF de 1,38 miliarde de lei şi riscă insolvenţa ---Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, în prima conferinţă de presă susţinută după instalarea în funcţie, că situaţia financiară a Primăriei Municipiului Bucureşti este una foarte dificilă, el susţinând că este and #8222;o mică minune and #8221; faptul că fostul edil Nicuşor Dan and #8222;a reuşit să ţină această primărie pe linia de plutire and #8221;, conform news.ro.
21:10
Statele Unite au propus un posibil nou format pentru negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia, care ar putea include participarea unor emisari americani şi, eventual, europeni, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
20:40
Preşedintele Nicuşor Dan se referă, sâmbătă, la o decizie recentă a Curţii Constituţionale, care a adus o schimbare esenţială: preşedintele ţării îşi recâştigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament, conform news.ro.
20:30
Preşedintele Nicuşor Dan se referă, sâmbătă, la o decizie recentă a Curţii Constituţionale, care a adus o schimbare esenţială: preşedintele României îşi recâştigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament, conform news.ro.
20:20
Premierul Ilie Bolojan a reacţionat după difuzarea documentarului Recorder and #8222;Justiţie capturată and #8221;, subliniind că Guvernul va propune primele măsuri pentru reformarea justiţiei în prima lună a anului 2026, potrivit euronews.
20:00
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat convingerea că cele două moţiuni simple, depuse de opoziţie împotriva ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, şi a ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, nu vor avea succes, el punctând că partidul pe care îl conduce va vota împotrivă, transmite Agerpres.
19:50
Majorarea taxelor şi impozitelor locale programată pentru anul viitor creează dificultăţi administrative în primăriile din întreaga ţară, în contextul în care autorităţile locale reclamă lipsa de timp şi complexitatea procedurilor de calcul, ceea ce ar putea îngreuna aplicarea noilor prevederi chiar din prima zi a anului, conform Digi24.
19:20
Rapoartele serviciilor secrete americane continuă să avertizeze că preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să cucerească întreaga Ucraină şi să recucerească părţi din Europa care au aparţinut fostului imperiu sovietic, conform Reuters.
19:00
Preşedintele american Donald Trump urmează să fie informat de prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, că orice extindere a programului de rachete balistice al Iranului reprezintă o ameninţare care ar putea necesita acţiuni rapide, a relatat NBC News.
18:40
Statele Unite au lovit noaptea trecută 70 de ţinte ale grupării teroriste ISIS, în Siria, conform euronews. Cel puţin cinci membrii ai grupării au fost ucişi, anunţă Observatorul Sirian pentru drepturile omului.
18:20
Mai multe companii ruseşti care activează în domeniul apărării au fost vizate, în ultimele săptămâni, de o campanie de spionaj cibernetic ce a folosit documente-capcană generate cu ajutorul inteligenţei artificiale, potrivit unei analize realizate de firma de securitate cibernetică Intezer şi publicată de Reuters.
18:10
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă că nu omologul său rus, Vladimir Putin, este cel care trebuie să decidă cu privire la organizarea alegerilor în Ucraina, după ce liderul de la Kremlin a sugerat cu o zi înainte că Rusia ar putea înceta atacurile aeriene în profunzime în ziua în care vor avea loc alegeri, au consemnat AFP şi Reuters.
18:00
Produsele electrice şi electrocasnice comercializate în ţara noastră ar putea avea, pe lângă eticheta energetică, o etichetă standardizată care să indice clar cât de uşor pot fi reparate, conform unui comunicat de presă, citat de TechRider. O iniţiativă legislativă depusă de parlamentari ai USR, propune introducerea unu and #8222;indice de reparabilitate and #8221;, conceput după modelul etichetei energetice, astfel încât informaţia să fie uşor de identificat, comparat şi înţeles de consumatori, potrivit sursei.
17:50
Taxa turistică de 10 lei pe noapte pe care fiecare turist care vizitează Bucureştiul o va plăti va aduce la bugetul local aproximativ 15 milioane de lei, estimează autorităţile, conform news.ro.
17:40
Peste un milion de lire sterline, confiscate de la influencerul controversat Andrew Tate şi fratele său Tristan din conturi bancare din Devon, vor fi folosite pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi fetelor, a anunţat poliţia, conform BBC.
17:20
Populaţia poate achiziţiona, începând din acest an, lemn pentru foc prin magazinul online and #8222;romsilva.store and #8221;, simplificând astfel accesul la această resursă şi procesul de achiziţie, potrivit informaţiilor furnizate de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, citate de Agerpres.
17:00
Primarul Ciprian Ciucu anunţă datorii de peste 2 miliarde de lei pe care Primăria Capitalei şi instituţiile ori societăţile din subordinea acesteia le au, iar mare parte a acestor datorii este formată din debitele acumulate de STB, despre care noul edil spune că, dacă nu achită datoriile, este aproape de faliment, conform news.ro.
16:50
O investigaţie recentă realizată de firma de securitate cibernetică Koi a scos la iveală o amplă operaţiune de colectare de date legată de o extensie opţională din browserul Chrome, relatează site-ul Futurism.
16:20
Aproape 53 de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate de poliţişti în cadrul Planului naţional and #8222;PIROTEHNIC and #8221;, desfăşurat între 22 septembrie 2025 şi 5 ianuarie 2026, pentru verificarea respectării legislaţiei privind folosirea şi comercializarea produselor pirotehnice, conform unui comunicat de presă emis de Poliţia Română şi publicat pe site-ul instituţiei publice.
Ieri
16:00
Bill Clinton este menţionat frecvent în mii de documente masiv redactate publicate vineri de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite privind finanţistul decedat Jeffrey Epstein, în timp ce actualul preşedinte Donald Trump apare foarte rar, conform Reuters.
15:50
Cerem 2,62 miliarde de euro- a patra tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), o cerere pe care Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a depus-o vineri la Comisia Europeană, dupa cum a declarat Dragos Pîslaru, conform Europa Liberă România.
15:20
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, în prima conferinţă de presă susţinută după instalarea în funcţie, că situaţia financiară a Primăriei Municipiului Bucureşti este una foarte dificilă, el susţinând că este and #8222;o mică minune and #8221; faptul că fostul edil Nicuşor Dan and #8222;a reuşit să ţină această primărie pe linia de plutire and #8221;, conform news.ro.
14:50
Emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a confirmat sâmbătă că se află în drum spre Miami, unde are programată o întâlnire cu reprezentanţi ai Casei Albe privind planul de pace pentru Ucraina, informează EFE.
14:50
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a depus vineri, 19 decembrie, la Comisia Europeană a patra cerere de plată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat ministrul de resort, Dragoş Pîslaru, conform Europa Liberă România.
14:20
Premierul Ilie Bolojan a reacţionat după difuzarea documentarului Recorder and #8222;Justiţie capturată and #8221;, subliniind că Guvernul va propune primele măsuri pentru reformarea justiţiei în prima lună a anului 2026, potrivit euronews.
14:00
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale and #8222;relevante and #8221; despre problemele din Justiţie, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuţii - atât cu grupuri de magistraţi care doresc să participe împreună, cât şi individual, conform Agerpres.
13:50
Emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a confirmat sâmbătă că se află în drum spre Miami, unde are programată o întâlnire cu reprezentanţi ai Casei Albe privind planul de pace pentru Ucraina, informează EFE.
13:40
Emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a confirmat sâmbătă că se află în drum spre Miami, unde are programată o întâlnire cu reprezentanţi ai Casei Albe privind planul de pace pentru Ucraina, informează EFE.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.