Din ce sunt făcute jumările din Mega Image, de fapt? Ce scrie pe eticheta
Gândul,
29 decembrie 2025 09:40
Fără dar și poate, porcul este vedeta de pe masa de Sărbători. Românii care nu și-au permis totuși să cumpere unul întreg au căutat alternative mai ieftine pentru anumite preparate, printre ele se numără și jumările. Cei pofticioși care nu au avut porc pe masă au găsit acest preparat chiar la Mega Image, însă ingredientele […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
11:40
Andrei Caramitru susține că există pericolul unei crize constituționale în urma amânării de la CCR: „Bătaie de joc” # Gândul
Andrei Caramitru susține că există pericolul unei crize constituționale după ce ședința CCR de astăzi a fost suspendată din lipsă de cvorum. Simina Tănăsescu, președintele CCR, a anunțat că noul termen al Curții pentru legea privind pensiile magistraților este 16 ianuarie 2026. „Conform legii CCR – există 2 prevederi care au fost și pot fi […]
Acum 15 minute
11:30
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, și-a asigurat primul loc în clasamentul campionatului de fotbal al Italiei la finalul anului 2025. Milanezii au învins la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, formația Atalanta Bergamo, într-un meci din etapa a 17-a a sezonului, disputat duminică seara. Chivu, lider în Serie A la final de […]
11:30
Avertisment meteo. Europa va fi paralizată de un anticiclon din Groelanda. Cât de afectată va fi România # Gândul
România și întreaga Europă vor fi paralizată de o iarnă severă la trecerea dintre ani. Totul din cauza unui anticiclon din Groelanda care împinge aerul polar spre țara noastră. Conform Romica Jurca, aerul mai rece dinspre Insulă va mai pulsa pe continent până la sfârșitul anului. Mai ajunge și în țara noastră mâine, cel mai […]
Acum 30 minute
11:20
Fotografiile cu animale sălbatice care au câștigat premiul pentru cele mai amuzante fotografii ale anului # Gândul
Premiile Nikon Comedy Wildlife au încoronat cele mai amuzante fotografii cu animale ale anului 2025. Ajuns la a 11-a ediție, Tom Sullam, cofondatorul CWPA, speră să atragă atenția asupra conservării și bunăstării animalelor folosind umorul. Câștigătorul general din acest an este gorila care dă palma, fotografiată de Mark Meth-Cohn în munții Virunga din Rwanda. Fotografiile […]
11:20
Decizia de ultim moment a judecătorilor, după ce susținătorul lui Călin Georgescu a îndemnat oamenii să ia cu asalt Guvernul # Gândul
Judecătoria Sectorului 6 a pronunțat o hotărâre într-un dosar de instigare publică, după ce un susținător al lui Călin Georgescu și George Simion a îndemnat public, pe rețelele de socializare, la ocuparea forțată a clădirii Guvernului, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Amendă penală și interdicții pentru susținătorul lui Călin Georgescu Bărbatul, din […]
Acum o oră
11:10
Obiceiuri, superstiții și tradiții de Anul Nou. Ce este obligatoriu să faci și ce este neapărat de evitat în noaptea dintre ani # Gândul
În noaptea de Anul Nou, românii respectă numeroase tradiţii şi obiceiuri, pentru unii europeni bizare. Printre cele mai cunoscute se numără Sorcova, Pluguşorul sau Colindul cu Capra sau Ursul. Deși însoțesc Sărbătorile creștine, rădăcinile acestora sunt păgâne, nefiind întâlnite aproape niciunde în Europa, sau în lume. Cât despre superstiții, aceste sunt nenumărate de Anul Nou. […]
10:50
Michael Schumacher. 12 ani de tăcere totală, mister absolut. Care este starea sa reală în 2025… # Gândul
Pe 29 decembrie 2013, viața lui Michael Schumacher, fost mare pilot de Formula 1, s-a schimbat pentru totdeauna, din cauza unei căderi teribile la schi în Méribel, în Alpii Francezi. Starea germanului este protejată, așa cum a insistat soția sa, Corinna. Nicio știre sau imagine actualul nu este publică, iubitorii sportului se hrănesc doar cu […]
10:50
Cum dai lovitura la masa de Anul Nou. Ce ingredient secret adaugă Gabriela Cristea în sarmale # Gândul
Mai este foarte puțin și vom intra în noul an. Totuși, de pe masa de Revelion 2026, nu au cum să lipsească sarmalele. Iată ce ingredient secret folosește Gabriela Cristea în rețeta ei. Pentru a pregăti cele mai delicioase sarmale, Gabriela Cristea folosește carne tocată, varză murată, afumătură, ceapă, orez, sos de roșii și cimbru. […]
Acum 2 ore
10:40
Armata chineză a înconjurat Taiwanul. Beijingul a început exerciții cu foc real în cinci zone maritime și aeriene din jurul insulei # Gândul
China a lansat exerciții militare cu foc real în jurul Taiwanului, relatează The Guardian și BBC. Potrivit publicațiilor, Beijingul simulează „capturarea și blocarea“ zonelor cheie ale insulei, ca avertisment împotriva „forțelor separatiste” pentru independența Taiwanului și oricărei interferențe „externe”. Armata, marina, sisteme de rachetă și forțele aeriene au fost mobilizate pentru exerciții care includ exerciții […]
10:40
INS: Managerii anticipează scăderi de activitate și creșteri de prețuri până în februarie 2026 # Gândul
Managerii din principalele sectoare economice estimează pentru perioada decembrie 2025 – februarie 2026 o evoluție rezervată a activității economice, cu scăderi moderate ale producției și cifrei de afaceri, dar cu presiuni în creștere asupra prețurilor, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Industrie și construcții: producție mai mică, mai puțini angajați În industria […]
10:40
Viscolul a pus stăpânire pe mai multe zone din țară. Este Cod galben de vânt puternic în 25 de județe. Cum va fi vremea în București # Gândul
25 de județe din țară sunt luni sub avertizare Cod galben de vânt până la ora 23.00. Rafalele vor ajunge în zonele montane chiar la 120 km/h. „Moldova, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei, vestul Olteniei și Carpații Meridionali și de curbură se alfă sub cod galben de vânt puternic până luni la ora 23. Și în București […]
10:30
Radu Drăgușin a AȘTEPTAT 333 de zile să revină pe gazon! A intrat în minutul 85 pentru Tottenham # Gândul
Radu Drăguşin a jucat duminică primul meci oficial pentru Tottenham după aproape un an de absenţă şi a revenit cu o victorie: Tottenham s-a impus în deplasare, 1-0 cu Crystal Palace. Românul a jucat, în total, 13 minute (5 regulamentar + 8 de prelungiri), a avut un şut la poartă, a efectuat o recuperare şi […]
10:20
Urmărire ca-n filme în Dolj. Un tânăr, fără permis de conducere și cu poliția pe urme a sărit din mașină în mers și s-a ascuns într-un grajd # Gândul
Urmărire ca-n filmele de acțiune într-o localitate din județul Dolj. Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fugit de polițiști, a sărit dintr-un autoturism aflat în mers și s-a ascuns într-un grajd de animale. Oamenii legii au descoperit ulterior că acesta nu avea permis de conducere. […]
10:20
Vlăduța Lupău, implicată într-un dosar penal internațional. Autoritățile din două țări sunt în alertă # Gândul
Vlăduța Lupău, una dintre cele mai cunoscute voci ale muzicii populare românești, apare într-un context total diferit de cel al scenei. Artista este menționată într-un dosar cu implicații internaționale, care a pus în mișcare autoritățile judiciare din România și Serbia, într-un caz ce vizează presupuse încălcări ale drepturilor de autor. Potrivit documentelor consultate de CANCAN.RO, […]
10:10
Încă o provocare pentru Departamentul de Război al SUA. China accelerează dezvoltarea avioanelor de luptă Chengdu J-36 și Shenyang J-50, de generația a șasea # Gândul
Un raport al Departamentului de Război al SUA, publicat în decembrie 2025, afirmă că Beijingul a efectuat testele inițiale de zbor a două prototipuri distincte de avioane de vânătoare de a șasea generație. Dezvăluirea sugerează că Beijingul urmărește căi paralele de dezvoltare pentru a accelera capacitățile avansate de luptă aeriană, inclusiv acțiunile cu și fără […]
10:00
O femeie de aproximativ 65 de ani și-a pierdut viața, luni dimineață, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de locuințe din municipiul Ploiești. Din cauza fumului dens, mai mulți locatari au fost evacuați de urgență. Incendiul a izbucnit într-un apartament de la etajul trei Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, […]
09:50
Câți bani primește Cristian Boureanu, din partea Antena 1, pentru a participa la Survivor 2026 # Gândul
Noul sezon Survivor, programat să debuteze în ianuarie 2026 la Antena 1, vine cu o surpriză de proporții pentru fani show-ului TV. Cristian Boureanu intră în competiție, iar miza nu este doar una de imagine, ci onorariul negociat poate urca la sume amețitoare. Personaj controversat și mereu prezent în prim-planul presei mondene și politice, Cristian […]
Acum 4 ore
09:40
Fără dar și poate, porcul este vedeta de pe masa de Sărbători. Românii care nu și-au permis totuși să cumpere unul întreg au căutat alternative mai ieftine pentru anumite preparate, printre ele se numără și jumările. Cei pofticioși care nu au avut porc pe masă au găsit acest preparat chiar la Mega Image, însă ingredientele […]
09:30
Reuniune crucială la Paris în contextul păcii în Ucraina. Macron cheamă aliații Kievului, la începutul lui 2026. Garanțiile de securitate, pe agendă # Gândul
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat organizarea, la începutul lunii ianuarie, a unei reuniuni la Paris a aliaților Ucrainei, dedicată finalizării contribuțiilor concrete privind garanțiile de securitate pentru Kiev, în perspectiva unui acord de pace cu Rusia. Anunțul a fost făcut luni de liderul de la Elysee, printr-un mesaj publicat pe platforma X, după o […]
09:30
Fox News: Întâlnirea dintre Trump și Zelenski ar putea deschide ușa primei conversații dintre președintele Ucrainei și Putin, după cinci ani # Gândul
Întâlnirea de duminică dintre președintele american Donald Trump și Volodymyr Zelenskyy ar putea deschide calea pentru prima convorbire telefonică dintre președintele ucrainean și liderul rus Vladimir Putin în mai bine de cinci ani, transmite o sursă Fox News. Deși întâlnirea de la Mar-a-Lago a fost prezentată ca un pas înainte în eforturile de pace conduse […]
09:20
Claudiu Năsui îl atacă pe Bolojan după măririle de taxe: „2025 a fost un an prost pentru economie” # Gândul
Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a publicat un mesaj amplu pe Facebook în care face un bilanț extrem de critic al anului 2025. Acesta susține că politicile guvernului Bolojan au dus la creșteri de taxe, mai multă birocrație și o scădere accentuată a libertății economice, cu efecte directe asupra antreprenorilor și populației. Claudiu Năsui […]
09:10
Primul Revelion fără petarde. Amenzile cresc până la 7.500 de lei. Primele efecte vizibile ale noii legi: „Nu mai aud atâtea bubuituri” # Gândul
Cu doar câteva zile înainte petrecerea de Revelion 2026, de altfel un adevărat „eveniment al petardelor” în anii precedenți, România pare să trăiască acum o premieră. Pe finele lui 2025 auzim deja mult mai puține bubuituri care răsunau în cartiere, iar această schimbare se datorează unei noi lei, care interzice vânzarea petardelor către publicul larg […]
08:50
O familie a incinerat din greșeală corpul altei persoane, în Scoția. O eroare produsă la morgă a dus la acest incident # Gândul
O familie din Glasgow, Scoția, a incinerat din greșeală un alt corp după o eroare produsă la morga Spitalului Queen Elizabeth. Incidentul a avut loc în luna noiembrie 2025, iar ancheta este în desfășurare. Un incident grav s-a petrecut la Spitalul Universitar Queen Elizabeth din Glasgow, Scoția. În noiembrie 2025, din cauza unei erori umane, […]
08:40
Avertizare meteo de vreme severă. Cod roșu și portocaliu de viscol în 7 județe din România cu rafale de peste 120 km/h și vizibilitate aproape zero # Gândul
Meteorologii au emis luni dimineață o avertizare nowcasting Cod roșu și portocaliu de viscol pentru două județe din România, unde vântul extrem de puternic provoacă viscol intens, troienirea zăpezii și scăderea drastică a vizibilității, cu rafale ce depășesc 120 km/h. Avertizarea Cod roșu este valabilă pentru zona de munte situată la altitudini de peste 1.800 […]
08:30
Jumătate dintre parlamentarii care îi reprezintă pe ieșeni la București sunt la primul mandat. Unii au făcut exces de zel, scrie Ziarul de Iași, în timp ce alții, mai vechi, au preferat să rămână „invizibili”. De exemplu, Cristina Dascălu a bătut toate recordurile în materie de interpelări, una din armele parlamentarilor în relația cu guvernul. […]
08:30
Pintilii și Charalambous, aproape de plecarea de la FCSB. Reacția dură a lui Mihai Stoica: „Niciodată!” # Gândul
Mihai Stoica a avut o reacție fermă după ce a aflat că Mihai Pintilii și Elias Charalambous au luat în calcul să își dea demisia de la FCSB, pe fondul startului slab de sezon. Rezultatele foarte slabe din primele meciuri i-au determinat pe cei doi antrenori să se gândească la o decizie surprinzătoare. Patronul clubului […]
08:20
Când se vor închide Târgurile de Crăciun din București. Ce decizie a fost luată în Sectorul 6 # Gândul
Data de 28 decembrie a anunțat sfârșitul perioadei de vizitare pentru mai multe târguri de Crăciun din București, unele închise mai repede decât se așteptau vizitatorii. Totuși, pentru Sectorul 6, conducerea a venit cu o veste care prelungește atmosfera festivă. Ultima zi de vizitare pentru târgurile de Crăciun din București Cei care nu au ajuns […]
08:10
Vânturile puternice fac ravagii în țară. Mai multe localități au rămas fără curent electric în mijlocul iernii # Gândul
Este iarnă în toată regula în România, iar mai multe regiuni au fost afectate de vântul puternic care a dus la întreruperea energiei electrice. Vânturile puternice din ultimele ore a afectat grav instalația de energie electrică din județul Prahova. Numai aici s-au înregistrat 12 avarii în dreptul cărora nu este precizat termenul de remediere, mai […]
08:10
Comuna din județul Iași care se află în topul celor cu cele mai multe proiecte de construcții din România în ultimele 12 luni # Gândul
În ultimele 12 luni, comuna ieșeană Miroslava s-a situat în topul celor mai active localități din România în privința numărului de proiecte noi de construcții. Platforma construct-intelligence.ro, analizată de Ziarul de Iași, arată că în Miroslava au fost înregistrate 125 de proiecte noi, din care 78 sunt rezidențiale private, alături de hale industriale și spații […]
Acum 6 ore
07:40
Tragedie în Mexic. Un tren a deraiat, 13 persoane au murit, iar alte aproape 100 au fost rănite # Gândul
Cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața și alte aproape 100 au fost rănite după ce un tren a deraiat în statul Oaxaca, Mexic. Cel puțin 13 persoane au murit luni, în urma unui accident feroviar în care un tren Interoceanic a deraiat în statul Oaxaca, din Mexic, anunță autoritățile mexicane. 13 morți și aproape […]
07:30
Ce a spus Ursula von der Leyen după discuțiile de la Mar-a-Lago: „Europa este gata să continue colaborarea cu Ucraina…” # Gândul
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a salutat „progresele semnificative” care au fost înregistrate de la Mar-a-Lago cu privire la planul de pace pentru Ucraina. Mesajul acesteia a fost postat pe platforma X și a precizat că a avut o „convorbire telefonică fructuoasă, de o oră”, cu Donald Trump, Volodimir Zelenski și mai mulți […]
07:20
29 Decembrie, calendarul zilei: Jude Law împlinește 53 de ani. Moare Pelé. Se stinge Jimmy Carter, la 100 de ani # Gândul
Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 29 decembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Jude Law este un actor britanic de renume internațional, apreciat pentru versatilitatea și carisma sa pe ecran și pe scenă. S-a născut pe 29 decembrie 1972 în Lewisham, Londra, și a crescut […]
06:40
CCR „fierbe” a doua zi la rând: decide pe pensiile speciale ale magistraților, între scandal și presiunea politică „contra” cronometru a lui Ilie Bolojan # Gândul
Cei 9 judecători CCR se reunesc astăzi, la ora 10.00, într-o nouă ședință – a treia – ca să decidă soarta pensiilor speciale ale magistraților, în varianta pe care insistă premierul PNL, Ilie Bolojan. A treia ședință vine după alte 2 amânări ale Curții Constituționale. Prima amânare a avut loc pe 10 decembrie, iar a […]
Acum 8 ore
05:10
Cum încearcă sigurul asasin plătit din pușcăriile românești să scape de expulzare. Îl îngrozește gândul că va fi trimis înapoi în Republica Moldova # Gândul
Singurul asasin plătit din închisorile românești se zbate, cu disperare, ca să scape de extrădare după ce își va ispăși pedeapsa de aproape 22 de ani de detenție. Basarabeanul Vitalie Proca mai are un dosar de tentativă de omor și în Marea Britanie, unde, tot pentru bani, a împușcat un bancher, la comanda primarului din […]
05:10
Povestea fabuloasă a doi studenți care repun România pe hartă. Aplicația care schimbă modul în care călătorim # Gândul
România nu este doar un loc pe hartă. Ea devine, dincolo de destinația aleasă, un scop în sine, transformând orice experiență în una digitală și interactivă. Doi tineri din Suceava, Alexandru Tocilă și Matei Vasilean, studenți la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, au transformat dragostea pentru locurile autentice ale țării într-un proiect care promite […]
Acum 12 ore
01:00
Cod roșu de viscol pe Transalpina. Nu mai e permisă urcarea de la Novaci la Rânca, pe DN 67C: „Dacă doriți să coborâți, vă rugăm să o faceți acum” # Gândul
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, din cauza condițiilor meteo, mai precis cod roșu de viscol, este posibil ca drumul spre Novaci să se închidă. „Dacă doriți să coborâți în această seară, vă rugăm să o faceți acum! În cazul închiderii drumului circulația rutieră se va relua după îndepărtarea efectelor […]
00:10
Planul negociat de pace acoperă o gamă largă de probleme, inclusiv teritoriile, garanțiile de securitate și reconstrucția postbelică. Numai că Rusia a arătat puțină disponibilitate de a pune capăt războiului, relatează jurnaliștii de la The New York Times, prezentând varianta negociată a planului de pace. După negocierile de la Mar a Lago dintre Donald Trump […]
28 decembrie 2025
23:30
Țara noastră are un potențial agricol uriaș, dar românii mănâncă cele mai puține fructe și legume din UE. În schimb, fac coadă la măcelării # Gândul
Un paradox în ceea ce privește țara noastră este acela că, deși avem un potențial agricol uriaș, mâncăm cele mai puține fructe și legume din toată Uniunea Europeană (UE). Conform Eurostat, în trei sferturi din farfuriile noastre nu prea vezi morcovi sau ardei, iar de vină pentru acest fapt ar fi prețurile, reclama și cumpărătorii. […]
Acum 24 ore
22:20
Caramitru se dezlănțuie pe Facebook în urma amânării de la CCR: „Ori la bal, ori la spital. Buba cu puroi trebuie spartă” # Gândul
Andrei Caramitru susține că votul tensionat de la Curtea Constituțională nu ar fi fost forțat fără existența unei majorități clare și vede actuala situație drept un posibil moment de cotitură pentru reforme. Într-o postare pe Facebook, Caramitru afirmă că judecătoarea Tănăsescu nu ar fi accelerat procedura de vot dacă nu ar fi știut că există […]
22:10
Scăderea accentuată a producției de cacao poate duce la dispariția ciocolatei, până în 2050. Planta care ar putea salva această industrie # Gândul
Scăderea accentuată a producției de cacao, cu până la 40% în ultimii doi ani, pune sub semnul întrebării viitorul ciocolatei la nivel global. Ciocolata se confruntă cu un „barometru climatic”, deoarece condițiile meteorologice extreme amenință viitorul culturilor globale de cacao. În acest context, specialiștii avertizează că schimbările climatice, prin alternanța extremă a precipitațiilor și temperaturilor […]
21:50
Imagini cu locul impactului. Două elicoptere s-au prăbușit după ce s-au ciocnit în aer în statul american New Jersey # Gândul
Două elicoptere s-au ciocnit în timp ce se aflau în zbor în orașul Hammonton, din statul New Jersey, în Statele Unite. Incidentul s-a produs în zona Basin Road și North White Horse Pike, în apropierea aeroportului municipal. În urma coliziunii, un pilot a fost declarat decedat la fața locului, iar celălalt a fost transportat la […]
21:50
Jordan Bardella, pariul lui Marine Le Pen pentru alegerile prezidențiale din Franța: „Poate câștiga în locul meu. Viitorul Franței este asigurat” # Gândul
Marine Le Pen, politicianul care a candidat în trecut de trei ori la alegerile prezidențiale din Franța, a ales să facă un pas în spate și să îl susțină pe Jordan Bardella în cursa pentru Palatul Élysée. „Poate câștiga în locul meu. Viitorul Franței este asigurat”, a spus Le Pen duminică, chiar înainte de procesul […]
21:50
Netanyahu și Trump se întâlnesc pentru a cincea oară în acest an. Care sunt mizele discuțiilor celor doi lideri # Gândul
Donald Trump are un sfârșit de săptămână plin la Mar-a-Lago unde, după întrevederea cu Volodimir Zelenski, îl va primi pe prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, cu care va discuta în principal despre conflictele și despre stabilirea unei arhitecturi de securitate în Orientul Mijlociu. Este a cincea întâlnire dintre Trump și Netanyahu de la preluarea mandatului de […]
21:40
Nou atac cibernetic: „Ai primit un mesaj care te informează că un colet nu a fost livrat și îți cere să accesezi un link pentru actualizarea adresei? # Gândul
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că infractorii au profitat de faptul că foarte mulți români au făcut cumpărături online, de Crăciun, și au declanșat atacuri cibernetice cu scopul de a avea acces la conturile utilizatorilor. „Ai primit un mesaj care te informează că un colet nu a fost livrat și îți cere să […]
21:30
„Cu 10%, USR nu are legitimitate din vot, dar are putere de la Bruxelles, Paris și au acaparat instituțiile statului” Ponta explică influența USR în România # Gândul
Victor Ponta lansează acuzații dure la adresa USR și susține că partidul are o influență disproporționată în stat, deși nu beneficiază de un sprijin electoral major. Fostul premier afirmă că puterea reală nu vine din votul românilor, ci din sprijin extern. Ponta susține că banii strânși din taxe și impozite ajung mai întâi la Ministerul […]
21:00
Reguli mai stricte la programarea examenelor auto și schimbări în testul teoretic, în 2026. Unii șoferi își vor reînnoi permisul la fiecare trei ani # Gândul
Anul 2026 vine cu modificări semnificative pentru viitorii șoferi din Regatul Unit. Mai exact, autoritățile britanice pregătesc reguli mai stricte pentru programarea examenelor auto și schimbări în testul teoretic, pe fondul unor liste de așteptare foarte mari. Cererea pentru testele de conducere continuă să depășească capacitatea sistemului, iar lipsa examinatorilor rămâne o problemă constantă. Conform […]
20:20
Surse: Criza la CCR va continua și luni: cum a fost ignorată o obligație legală clară în dosarul pensiilor magistraților # Gândul
Potrivit știripesurse.ro, amânarea pronunțării Curții Constituționale din 28 decembrie, explicată oficial prin „lipsa cvorumului”, ascunde un conflict procedural mult mai grav, cu implicații directe asupra respectării legii de organizare și funcționare a CCR. Din informațiile convergente, nu absența judecătorilor a fost cauza reală a blocajului, ci refuzul conducerii Curții de a aplica o dispoziție legală […]
20:10
Povestea dramatică a unui bărbat care a crezut că are o simplă răceală, dar boala de care suferea era mult mai gravă # Gândul
Kieran Shingler, un tânăr britanic de 26 de ani, a avut parte de un sfârșit tragic după ce a fost diagnosticat cu o boală cumplită, pe care inițial a confundat-o cu o simplă răceală sau chiar cu o gripă. Drama sa a început în anul 2022, când a început să aibă dureri de cap, dureri […]
19:00
Cod roșu de viscol pe Transalpina. Nu mai e permisă urcarea de la Novaci la Rânca, pe DN 67C: „Dacă doriți să coborâți, vă rugăm să o faceți acum” # Gândul
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, din cauza condițiilor meteo, mai precis cod roșu de viscol, este posibil ca drumul spre Novaci să se închidă. „Dacă doriți să coborâți în această seară, vă rugăm să o faceți acum! În cazul închiderii drumului circulația rutieră se va relua după îndepărtarea efectelor […]
18:40
Cum a reacționat această canadiancă, după ce a băut vin fiert pentru prima dată în viața ei, la Târgul de Crăciun din București # Gândul
Keith și Dev, doi vloggeri din Canada, au venit în București pentru a vizita Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Au filmat totul și au postat imaginile pe canalul lor de Youtube. La un moment dat, cei doi – care formează un cuplu – au vrut să încerce vinul fiert, celebru la astfel de evenimente, […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.