Călătoria cu trenul pe ruta București-Oradea, a doua cea mai lungă din țară: durează peste 14 ore
Bihoreanul,
2 ianuarie 2026 15:10
Noul Mers al Trenurilor, intrat în vigoare pentru anul 2026, aduce unele îmbunătățiri pe segmentele modernizate ale rețelei feroviare, dar pentru vestul țării, inclusiv pentru Oradea, călătoria cu trenul rămâne una de durată. Pe ruta București–Oradea, singurul tren direct are un timp de parcurs de 14 ore și 4 minute, pe cei 720 de kilometri, via Sibiu și Arad. Există și o alternativă via Timișoara și Craiova, însă aceasta durează aproape 15 ore.
• • •
Alte ştiri de Bihoreanul
Acum o oră
17:10
România ar putea plăti zeci de milioane de euro mai puțin pentru lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania # Bihoreanul
România ar putea economisi peste 200 de milioane de lei (aproximativ 43 de milioane de euro) pentru construcția lotului Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că a depus proiectul spre evaluare, iar noutatea este că, potrivit modificărilor programului de finanţare, UE va contribui cu 60% din sumă, în loc de 40%, cât era până acum prevăzut.
Acum 4 ore
15:50
Accesul în parcarea supraetajată de lângă Spitalul Județean din Oradea va rămâne gratuit până pe 12 ianuarie # Bihoreanul
Staționarea autovehiculelor în incinta parcării supraetajate Gheorghe Doja de lângă Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor va rămâne gratuit până pe 12 ianuarie. Începând din 9 ianuarie, municipalitatea orădeană va pune în vânzare primele 50 de abonamente cu o valabilitate de până la trei luni.
15:10
Călătoria cu trenul pe ruta București-Oradea, a doua cea mai lungă din țară: durează peste 14 ore # Bihoreanul
Noul Mers al Trenurilor, intrat în vigoare pentru anul 2026, aduce unele îmbunătățiri pe segmentele modernizate ale rețelei feroviare, dar pentru vestul țării, inclusiv pentru Oradea, călătoria cu trenul rămâne una de durată. Pe ruta București–Oradea, singurul tren direct are un timp de parcurs de 14 ore și 4 minute, pe cei 720 de kilometri, via Sibiu și Arad. Există și o alternativă via Timișoara și Craiova, însă aceasta durează aproape 15 ore.
14:30
Victoria Jones, fiica actorului american Tommy Lee Jones, a fost găsită moartă într-un hotel de lux din San Francisco în dimineaţa de 1 ianuarie, în prima zi a anului nou.
Acum 6 ore
13:40
În ultima zi din 2025 și în prima din 2026, doi șoferi bihoreni au provocat tot atâtea accidente rutiere pe teritoriul comunei Arieșeni. Ambele accidente s-au petrecut cu ATV-urile și din cauza vitezei prea mari.
12:50
Imagini șocante înainte de tragedie: artificii aprinse sub tavan, posibila cauză a incendiului mortal dintr-un bar din Elveția # Bihoreanul
Două fotografii difuzate de postul francez BFMTV surprind momentele de dinaintea incendiului devastator izbucnit în noaptea de Revelion în barul Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana, Elveția. Imaginile arată artificii aprinse foarte aproape de tavanul localului, căptușit cu material antifonic, dar ușor inflamabil – detaliu care ar putea explica modul rapid în care focul s-a extins.
12:00
Se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile din Bihor. Urcările la Vârtop și la Șinteu, mai dificile # Bihoreanul
Bihorenii s-au trezit cu ninsoare, vineri dimineață, în aproape întreg județul. Drept urmare, pe toate șoselele se circulă în condiții de iarnă, dar fără să fi fost semnalate probleme deosebite. Mai dificilă este urcarea în zonele de munte, mai precis spre Vârtop și Șinteu, dar, spune prefectul Marcel Dragoș, și aceste drumuri sunt practicabile.
Acum 8 ore
11:10
Meteorologii au emis două avertizări meteo valabile în Bihor începând de vineri, 2 ianuarie, ora 10.30, până sâmbătă, 3 ianuarie, vizând precipitații moderate și însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, respectiv ninsori și viscol în zona montană.
10:40
Studenție în sărăcie: mai puține burse sociale în Universitatea din Oradea. Printre tinerii care nu au mai prins burse se numără și 31 de orfani # Bihoreanul
După ce Ministerul Educației a redus semnificativ fondul de burse dedicat studenților, la Universitatea din Oradea numărul beneficiarilor de burse sociale este mai mic cu 10%, față de anul universitar precedent. Printre tinerii care nu au mai prins ajutorul financiar se numără și 31 de studenți orfani.
Acum 12 ore
09:20
Guvernul a stabilit contingentul de lucrători străini care vor putea fi angajați în România anul viitor. Potrivit unei hotărâri adoptate de Executiv, în 2026 vor putea fi nou-admiși pe piața muncii 90.000 de lucrători din afara Uniunii Europene, măsura fiind justificată de deficitul persistent de personal din mai multe sectoare economice.
Acum 24 ore
21:30
Bryan Adams, concert anunțat la Oradea în 2026. Un site de evenimente susține că va vinde biletele de acces în curând # Bihoreanul
Orădenii ar putea să-l asculte concertând pe legendarul artist canadian Bryan Adams chiar în orașul lor! Platforma de evenimente Eventim.ro a anunțat că rockerul va concerta la Oradea pe 17 iulie. Deocamdată, biletele nu sunt disponibile și nici nu se știe ce preț vor avea.
19:10
Concertele anului 2026 în România: Metallica, The Cure, Iron Maiden, Nick Cave și alte nume uriașe, pe scenele din țară # Bihoreanul
Anul 2026 se anunță unul dintre cei mai bogați din ultimii ani în evenimente muzicale internaționale găzduite de România. De la legende ale rockului și metalului la artiști pop, fado, jazz sau muzică simfonică, scenele din București, Cluj-Napoca și marile festivaluri vor fi ocupate aproape tot anul de concerte de top.
18:10
De la miezul nopții dintre ani, Bulgaria a renunțat oficial la leva și a adoptat moneda unică europeană, devenind a 21-a țară din Uniunea Europeană care intră în zona euro, la aproape două decenii de la aderarea la UE, în 2007.
Ieri
17:10
Mesajul premierului Ilie Bolojan de Anul Nou: „Să facem din România un loc mai bun pentru fiecare” # Bihoreanul
În ultima seară a anului 2025, premierul Ilie Bolojan le-a transmis românilor un mesaj de Anul Nou, în care a făcut bilanțul anului trecut și a vorbit despre speranțele pentru 2026.
16:40
An istoric pentru poloul orădean: CSM Oradea a cucerit toate trofeele interne și a ajuns în Top 8 european # Bihoreanul
Sezonul 2025 a fost unul de excepție pentru CSM Oradea: echipa de polo pe apă a cucerit toate trofeele interne – titlul de campioană, Cupa României și Supercupa – și, în premieră, s-a calificat între primele opt echipe din Liga Campionilor, marcând astfel cel mai bun an din istoria clubului.
16:10
Român martor la explozia din stațiunea elvețiană Crans-Montana: „A fost ca la Colectiv. Oamenii se călcau în picioare ca să scape” # Bihoreanul
Un român stabilit în Elveția, aflat în apropierea barului din stațiunea de lux Crans-Montana unde s-a produs o explozie devastatoare, a povestit cum a trăit clipele de groază și cum a ajutat la salvarea mai multor persoane. Scenele dramatice i-au amintit de tragedia de la clubul Colectiv, produsă în România în urmă cu zece ani.
15:30
Ministrul Sănătății anunță un program pentru decontarea tratamentelor stomatologice în unitățile de stat # Bihoreanul
Serviciile stomatologice vor putea fi decontate în spitalele de stat, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Proiectul unui act normativ în acest scop, privind noul program AP-Stoma, a fost publicat în transparență decizională pe site-ul Ministerului.
14:40
Bicicletă furată din Amsterdam, găsită în Bihor cu ajutorul GPS-ului. Caz inedit, rezolvat de polițiștii bihoreni și un celebru recuperator de opere furate # Bihoreanul
O bicicletă electrică furată din Amsterdam a fost recuperată, după aproape două luni, în județul Bihor, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii bihoreni, cazul având o desfășurare mai puțin obișnuită. Cazul a fost sesizat Poliției de un cunoscut expert în opere furate, Christopher Marinello, supranumit „Sherlock Holmes al operelor de artă”.
13:50
Expozie într-un bar dintr-o stațiune de schi din Elveția, în noaptea de revelion. Peste 40 de morți și 100 de răniți (FOTO/VIDEO) # Bihoreanul
În inima Alpilor elvețieni, în stațiunea de schi Crans Montana din Elveția, a avut loc o tragedie în noaptea de revelion. O explozie într-un bar a provocat moartea a zeci de oameni și rănirea a altor cel puțin o sută.
13:10
Anul 2026 a început cu un episod serios de iarnă. Meteorologii au emis, pe 1 ianuarie, o informare meteorologică de ninsori, vânt, polei și viscol la munte, valabilă inclusiv în Crișana. De joi seară, în zona montană a Bihorului intră în vigoare un cod galben de zăpadă și vânt.
11:50
Film românesc, apreciat la Hollywood: a fost inclus în topul producțiilor anului 2025 (VIDEO) # Bihoreanul
Noul film al regizorului român Radu Jude, Kontinental ’25, lansat în cinematografe în 2025, a fost inclus pe lista celor mai bune filme ale anului realizată de prestigioasa publicație americană IndieWire, una dintre cele mai influente platforme de critică de film de la Hollywood.
10:10
Angajaţii români vor avea, în total, de 17 zile libere legale în anul 2026. Dintre acestea, 12 zile sunt în timpul săptămânii.
01:10
La mulți ani! Mii de orădeni au întâmpinat anul 2026 în centrul orașului, sub un spectaculos foc de artificii (VIDEO) # Bihoreanul
Mii de orădeni au început anul nou în centrul orașului, numărând împreună ultimele secunde din anul 2025. Pentru a marca debutul anului 2026, Primăria a comandat focuri de artificii, pe care oamenii le-au privit în timp ce ciocneau paharele sau sticlele de șampanie, se îmbrățișau cu cei dragi și își făceau urări de bine pentru anul abia început.
31 decembrie 2025
18:30
Anul Nou aduce zăpadă la Vârtop și Stâna de Vale: Se anunță ninsori abundente în munții Bihorului, în primele zile din 2026 # Bihoreanul
Veste bună pentru turiștii care au ales să petreacă revelionul în zona de munte a Bihorului: meteorologii preconizează că pe 1 ianuarie 2026 va ninge abundent în zona Padiș – Vârtop – Stâna de Vale – Mărișel. Drept urmare, șoferii sunt sfătuiți să circule cu precauție, obligatoriu cu mașinile echipate de iarnă și doar dacă deplasarea le este necesară.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:20
E vremea superstițiilor. De Revelion, românii, dar nu numai, urmează mai multe tradiții pentru a începe și a avea un An Nou cu sănătate, noroc și bani. De la obiceiurile moștenite din bătrâni, ca Plugușorul sau Jocul Măștilor, până la cele moderne, ca purtatul hainelor roșii, toate ritualurile sunt menite să alunge răul și să aducă bucuria. Iar cine ţine cont de ele are de bifat o listă lungă.
16:10
Incendiu la restaurantul Rivo din Oradea: Focul a izbucnit la sistemul de ventilație din exteriorul localului și a fost stins rapid # Bihoreanul
Desfășurare de forțe, miercuri după-amiază, la restaurantul Rivo de pe Aleea Ștrandului din Oradea. Un incendiu a izbucnit la sistemul de ventilație din exteriorul localului, dar a fost lichidat rapid de pompieri. Pagubele nu sunt semnificative.
15:10
Recomandările pentru bihorenii care urcă la munte: Mergeți cu echipamente adecvate și pe trasee sigure! # Bihoreanul
Jandarmii au făcut mai multe recomandări pentru bihorenii care vor să-și petreacă mini-vacanța de revelion la stațiunile montane Stâna de Vale și Vârtop. În primul rând, ei trebuie să meargă echipați adecvat pentru iarnă, să verifice condițiile meteo locale și să aleagă doar trasee montane deschise.
14:00
Artiști vs. Bolojan: Tudor Chirilă, Irina Rimes și Loredana Groza, printre semnatarii unui protest împotriva unei ordonanțe a Guvernului # Bihoreanul
Peste 300 de artiști, autori și profesioniști din industria muzicală au semnat o scrisoare de protest față de un proiect de Ordonanță de Urgență promovat de Guvernul Bolojan, care ar urma să modifice Legea dreptului de autor. Printre semnatari se numără Tudor Chirilă, Irina Rimes, Loredana Groza, Adrian Despot, Dan Bittman și Damian Drăghici.
13:10
Operatorul de salubritate RER Vest le reamintește clienților din Oradea și Zona Metropolitană că, în zilele libere prilejuite de revelion, colectarea deșeurilor se va realiza confom graficelor programului normal. În schimb, punctele de colectare a deșeurilor voluminoase, periculoase sau din construcții vor fi închise între 1-3 ianuarie, respectiv în 6-7 ianuarie.
12:10
Guvernul taie plata primei zile de concediu medical. Rogobete: măsura vizează „concediile fictive” # Bihoreanul
Prima zi a concediului medical nu va mai fi plătită pentru angajații din România, potrivit unei Ordonanțe de Urgență aprobate marți, în ultima ședință de Guvern din acest an. Măsura se va aplica certificatelor de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027.
11:20
Final de an la Lugașu de Jos: primarul Sorban Levente, denunțat la Poliție după ce a agresat, în sediul instituției, singurul consilier local al opoziției (VIDEO) # Bihoreanul
În Lugașu de Jos, ultima zi a anului 2025 s-a deosebit de celelalte doar prin faptul că primarul comunei a trecut de la amenințări la fapte. Edilul Sorban Levente a agresat-o pe singura consilieră locală din opoziție, Loredana Berzovan, care voia să participe fizic la ultima ședință a deliberativului, programată online, dar la care erau prezenți, tot fizic, consilierii din jurul lui Sorban. Acesta a bruscat-o și i-a rupt haina, motiv pentru care a fost reclamat la 112, polițiștii ajunși la fața locului constatând, însă, că edilul s-a încuiat în birou, așa cum a mai făcut când a mai fost la înghesuială.
10:10
Dosare „uitate” au fost, în sfârșit, soluționate la Curtea de Apel Oradea, după o investigație publicată de BIHOREANUL (DOCUMENT) # Bihoreanul
Curtea de Apel Oradea a transmis punctul său de vedere după investigația BIHOREANULUI privind zecile de dosare penale rămase ani la rând „în pronunțare”. Răspunsul, venit la aproape o lună de la solicitare, confirmă implicit situația semnalată de redacție și arată că, după apariția articolului, majoritatea cauzelor au fost... soluționate!
09:40
Consiliul Județean Bihor vă urează un An nou cu sănătate, pace și bucurie! La mulți ani!
09:10
Ilie Bolojan: Deficitul bugetar va fi sub ținta asumată. Condiția pentru a nu crește alte taxe (VIDEO) # Bihoreanul
România va încheia anul cu un deficit bugetar mai mic decât cel asumat oficial, a declarat marți premierul Ilie Bolojan, după ultima ședință de Guvern din acest an. Șeful Executivului susține că măsurile adoptate în ultimele luni au pus „în ordine” finanțele publice și că, dacă statul va colecta eficient taxele existente și va ține sub control cheltuielile, nu va fi nevoie de noi majorări de impozite.
08:30
Episcopul de Oradea Virgil Bercea va oficia tradiționala slujbă de Te Deum în noaptea dintre ani la Catedrala Sf. Nicolae. Rugăciunea, una scurtă, va începe la ora 23, iar la final participanții vor putea închina un pahar de șampanie cu ocazia revelionului.
08:10
Primăria Municipiului Oradea urează tuturor locuitorilor sănătate, liniște și prosperitate în anul 2026. Fie ca noul an să aducă oportunități și realizări, iar comunitatea noastră să rămână unită și puternică.
30 decembrie 2025
20:10
Administrația Națională Apele Române a anunțat că accesul la aplicațiile informatice afectate de atacul cibernetic din 20 decembrie este reluat treptat, în condiții de securitate, la nivelul fiecărei administrații bazinale de apă.
19:00
Poftiți la party! Trei parcări supraetajate din centrul Oradiei vor fi gratuite în noaptea de revelion # Bihoreanul
Orădenii care vor ieși de revelion în Piața Unirii, la petrecerea cu DJ și focuri de artificii la miezul nopții, vor putea parca gratuit. Accesul în parcările supraetajate din centrul orașului va fi gratuit încă din cursul serii de miercuri.
18:00
FOTO / VIDEO Ilie Bolojan și premierul Țărilor de Jos, vizită la baza militară de la Câmpia Turzii. Discuții despre NATO, Ucraina și prânz la popota militară # Bihoreanul
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Dick Schoof, au efectuat o vizită de lucru la Baza Aeriană 71 „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, unde s-au întâlnit cu militarii români și olandezi dislocați în bază, potrivit unui comunicat transmis marți de Guvernul României.
17:30
A mai rămas o (singură) zi! Orădenii care nu îşi plătesc taxa de 160 lei până la sfârşitul anului îşi pierd locul de parcare de domiciliu # Bihoreanul
Orădenii care au în folosinţă un loc de parcare de domiciliu mai au la dispoziţie o singură zi pentru rezervarea acestuia şi în anul 2026. Deţinătorii de autoturisme care nu îşi achită taxa de 160 lei până la sfârşitul anului îşi pierd parcarea de domiciliu. Primăria Oradea va atribui locurile de parcare eliberate doar de la sfârşitul lunii martie a anului 2026. Vezi câte parcări de domiciliu sunt libere în acest moment!
16:40
Judo Club Liberty Oradea încheie 2025 cu peste 150 de medalii și prezențe internaționale în cinci țări (FOTO) # Bihoreanul
Peste 150 de medalii, zeci de competiții și participări internaționale în cinci țări – acesta este pe scurt bilanțul anului 2025 pentru Judo Club Liberty Oradea, club care a confirmat la nivel național și internațional prin rezultate, constanță și implicare în comunitate.
15:50
Ninsoarea a pus RER la treabă: toată flota de deszăpezire a ieșit pe străzile din Oradea. Cum s-a intervenit (FOTO) # Bihoreanul
Zăpada care a căzut marți dimineață în Oradea a scos operatorul de salubritate RER Vest la acțiuni de deszăpezire. Primele utilaje au ieșit pe străzile din oraș încă de la ora 7, ca apoi întreaga flotă de iarnă a RER Vest să fie mobilizată. Deszăpezirea s-a făcut, la comanda Primăriei, întâi pe marile bulevarde și pe căile de acces în zona de dealuri, apoi pe restul arterelor din oraș.
15:20
Programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun în perioada 31 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026 şi orarul punctelor de vânzare vor fi:
14:40
Anchetat pentru furturi de maşini şi cu brățara electronică la picior, un tânăr din Bihor s-a dus din nou la furat. A ajuns în arest # Bihoreanul
Un tânăr de 22 de ani din comuna Tinca a fost prins în flagrant de polițiști, plimbându-se pe drumul dintre Tinca și Belfir cu două drujbe furate în brațe, la mai puțin de o lună după ce fusese reținut și plasat sub control judiciar, cu brățară electronică de monitorizare, tot pentru furturi. De această dată, magistrații l-au trimis în arest preventiv pentru 30 de zile.
13:30
Trump, furios după ce Putin i-a zis că Ucraina că i-ar fi atacat o reședință, deși Zelenski a negat energic. Diplomat american: „o rușine pentru națiune” # Bihoreanul
La doar o zi după ce s-a întâlnit cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, la reședința sa privată din Florida, pentru a discuta un plan de pace care să pună capăt războiului Rusiei, președintele SUA, Donald Trump, s-a declarat „foarte supărat” pentru că ucrainenii ar fi atacat, potrivit rușilor, o reședință a lui Vladimir Putin. Nu doar că Zelenski a respins acuzația, dar politicieni republicani subliniază că, încă o dată, Trump îl crede pe Putin fără măcar să fi cerut un raport din partea propriilor servicii de informații.
13:10
Accidentul cu trei răniți de pe DN1, lângă Gheghie: un șofer de 20 de ani a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens # Bihoreanul
Poliția Bihor a făcut publice primele concluzii în cazul accidentului rutier soldat cu trei răniți, produs luni dimineața pe DN1, între localităţile Gheghie şi Topa de Criş, cercetările preliminare arătând că a fost provocat de un şofer de 20 ani care a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens.
12:30
Incendiu la o fabrică de betoane de pe strada Ogorului din Oradea. Cauza descoperită de pompieri # Bihoreanul
Pompierii militari orădeni au intervenit luni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o fabrică de betoane situată pe strada Ogorului din municipiul Oradea, au anunțat marți reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”.
11:50
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier marți, în jurul orei 11, pe strada Matei Corvin din Oradea, în prima zi din acest sezon în care zăpada a acoperit orașul.
11:10
Locuitorii mai multor cartiere ale Oradiei au reclamat luni seară pene de curent care au afectat, în rânduri repetate, zone diferite ale orașului, în Decebal, de pildă, fiind înregistrate nu mai puțin de șase întreruperi. Toate au pornit de la defectarea unui singur post de transformare de medie tensiune, șocul provocând perturbații și într-o altă stație.
11:00
Zăpadă peste Oradea! Prima ninsoare din sezon în oraș, utilajele RER au fost trimise pe străzi (FOTO) # Bihoreanul
Penultima zi a anului 2025 a trezit locuitorii Oradiei cu zăpadă, prima din acest sezon, care a început să cadă abundent de dimineață, când erau -4 grade, și, în scurt timp, a așternut un strat alb peste cele mai multe zone din oraș. Drept urmare, utilajele operatorului RER Vest au fost trimise să intervină pentru deszăpezire, întâi pe străzile și arterele principale și deci cele mai circulate.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.