AUR îi așteaptă pe senatorii PSD să semneze moțiunea simplă depusă împotriva ministrului de Externe Oana Țoiu

Economica.net, 10 ianuarie 2026 17:10

Grupul senatorial al Alianţei pentru Unirea Românilor aşteaptă ca moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, să fie semnată şi de reprezentanţii Partidului Social Democrat.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum 10 minute
11:00
Prezentat în premieră la Salonul Auto de la Bruxelles, noul model Mazda CX-6e este echipat cu o baterie de 78 kWh și un motor electric de 258 CP.
Acum o oră
10:20
Administraţia Statelor Unite şi-a îndemnat sâmbătă cetăţenii să părăsească Venezuela imediat din cauza situaţiei instabile de securitate, la o săptămână după capturarea lui Nicolas Maduro, care, din închisoarea sa din New York, a declarat că se simte bine.
10:20
Şase candidaţi s-au înscris în cursa pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), pentru a-l înlocui pe spaniolul Luis de Guindos, al cărui mandat la instituţia cu sediul la Frankfurt se va încheia la sfârşitul lunii mai 2026, iar Eurogrupul (miniştrii de Finanţe din zona euro) va numi unul dintre ei în 19 ianuarie.
Acum 2 ore
09:50
Iranienii au mărşăluit din nou sâmbătă seara la Teheran, scandând sloganuri ostile puterii, în ciuda temerilor tot mai mari privind o represiune brutală în ţară, izolată de restul lumii de blocarea internetului.
09:40
Prognoza publicată duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 11 - 13 ianuarie 2026 arată că vremea va fi deosebit de rece în Bucureşti în următoarele zile, cu ninsori şi temperaturi care vor coborî până la minus 10 grade Celsius.
09:40
Statele Unite au anunţat că au efectuat atacuri aeriene la scară largă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, ca parte a răspunsului său la un atac în care au fost ucişi trei americani în decembrie în această ţară.
09:10
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 11 ianuarie, după ce Loteria Română a acordat peste 27.200 de câştiguri, în valoare totală de 1,83 milioane de lei, la tragerile loto de joi.
Acum 4 ore
09:00
Alexandru Rogobete a anunțat că Ministerul Sănătății a finalizat procedura de licitație deschisă și a atribuit contractul pentru implementarea unui sistem informatic integrat.
08:50
Israel este în alertă maximă cu privire la posibilitatea unei intervenţii a SUA în Iran, în contextul în care autorităţile iraniene se confruntă cu cele mai mari proteste antiguvernamentale din ultimii ani, potrivit a trei surse israeliene la curent cu situaţia.
08:50
Grupul german BMW a pregătit în cele mai mici detalii migrarea producției sale către mașinile de ultimă generație, un exemplu clar fiind reconfigurarea amprentei industriale din sudul Bavariei, acolo unde uzina din Munchen a fost reconstruită, cea din Landshut a fost retehnologizată, iar micile localități Irlbach și Strasskirchen au devenit gazdele unei fabrici complet noi de baterii pentru vehicule electrice și hibride.
08:10
Electrocentrale Craiova a informat Ministerul Energiei că, din cauza unei avarii tehnice, nu mai poate asigura, temporar, parametrii optimi de temperatură ai agentului termic livrat în reţeaua de termoficare.
Acum 12 ore
22:20
Industria smartphone-urilor va avea un an agitat în 2026, cu multe mărci de top care se pregătesc să-și lanseze dispozitivele flagship în lunile următoare. Noile modele aduc performanțe și funcții bazate pe inteligență artificială, dar vin și cu o veste mai puțin plăcută: prețurile vor crește, pe fondul crizei globale de memorii care afectează întreaga industrie electronică.
Acum 24 ore
21:50
Preşedintele american Donald Trump a semnat un decret de „urgenţă naţională” destinat să plaseze sub protecţie specială activele venezuelene, printre care veniturile petroliere, de pe teritoriul SUA.
21:00
Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) a anunțat că a aprobat cererea SpaceX de a lansa încă 7.500 de sateliți Starlink de a doua generație în cadrul eforturilor de a îmbunătăți serviciile de internet la nivel mondial.
20:40
Comisia Europeană a publicat „orientări” referitoare la regulamentul privind subvențiile străine, cu scopul de a aduce mai multă predictibilitate și de a asigura transparența pentru întreprinderi.
20:10
Un sistem independent (stand alone) de stocare a energiei în baterii, cu o capacitate de 202 MW și 500 MWh, a devenit operațional și participă activ pe piețele de energie electrică pentru ziua următoare și intrazilnică din Bulgaria, potrivit presei de specialitate.
19:40
Comisia Europeană a propus mobilizarea a 7,5 milioane de euro din Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) pentru a ajuta 3.414 lucrători disponibilizați după închiderea fabricii Audi din Bruxelles.
19:30
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană susţine „deplin” manifestaţiile masive din Iran şi condamnă „represiunea violentă” împotriva participanţilor.
19:20
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, declară că statul român a susţinut acordul UE-Mercosur după negocieri ferme care au adus garanţii clare pentru industrie şi agricultură. Acesta va duce la creşterea exporturilor României, consideră oficialul.
17:40
Uniunea Europeană are prevăzută pentru 17 ianuarie semnarea acordului comercial cu Mercosur, un pas decisiv pentru crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume, după mai bine de un sfert de secol de negocieri și blocaje, și care va permite celor două părți să își diversifice alianțele, în fața derivei protecționiste a Statelor Unite, relatează agenția EFE, transmite Agerpres.
17:30
Pasionații de trenuri au postat imagini din cadrul vagonului - restaurant al CFR Călători din compunerea trenului "Avram Iancu" al CFR Călători.
17:30
Lucrările la secțiunea 2 Boița - Cornetu din Autostrada Sibiu - Pitești continuă fără întrerupere, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, transmite sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
17:10
Grupul senatorial al Alianţei pentru Unirea Românilor aşteaptă ca moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, să fie semnată şi de reprezentanţii Partidului Social Democrat.
16:40
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a precizat sâmbătă că un magistrat este în deplinătatea capacităţii intelectuale şi a cunoaşterii profesionale la vârsta de 50 şi ceva de ani.
16:40
Echipa Dacia Sandriders a ajuns la ziua de odihnă a raliului Dakar în postura de lider a celei mai dure competiții de motorsport din lume, prima etapă a Campionatul Mondial de Rally-Raid FIA (W2RC) 2026.
16:30
Mai multe mii de agricultori irlandezi s-au adunat sâmbătă la Athlone, în centrul Irlandei, pentru a protesta împotriva acordului de liber schimb între Uniunea Europeană şi Mercosur, care a primit vineri undă verde din partea UE, relatează AFP, citată de Agerpres.
16:00
Deputatul PSD Marius Budăi atrage atenţia că, potrivit studiilor de impact, Acordul UE - Mercosur ar putea duce la o pierdere de circa 120.000 de locuri de muncă din Uniunea Europeană, transmite Agerpres.
15:40
Principalul aeroport al Moscovei, Şeremetievo, a suspendat sâmbătă toate zborurile din cauza celei mai abundente ninsori din această iarnă, care a îngropat capitala Rusiei sub o pătură groasă de zăpadă, transmite agenţia EFE, relatează Agerpres.
14:50
Salariile nete oferite de Kaufland lucrătorilor comerciali pe care-i angajează în această perioadă diferă în funcţie de oraşul în care face angajări compania şi sunt cuprinse între circa 2.900 de lei la Braşov şi aproximativ 3.100 de lei la Bucureşti, potrivit anunţurilor de recrutare consultate de Economica.net.
14:40
Lenovo a anunțat la CES 2026 cele mai recente inovații pentru segmentul consumer, extinzând portofoliile Yoga cu noi laptopuri AI, desktopuri AI, periferice, actualizări ale funcțiilor Lenovo Aura Edition și inovații AI dedicate. Noile produse integrează tehnologii mai inteligente în fluxurile de lucru ale utilizatorilor, într-un mod natural.
14:10
Brazilia are încredere că acordul comercial între Mercosur şi Uniunea Europeană va intra în vigoare în 2026, în contextul aşteptărilor ca acesta să fie semnat pe 17 ianuarie în Paraguay iar Congresul brazilian să îl aprobe în primul semestru, au declarat, vineri, surse oficiale, citate de agenţia EFE.
13:30
Președintele american Donald Trump a anunțat astăzi că a decis să limiteze dobânzile pe care le plătesc cetățenii SUA pentru împrumuturile făcute prin cardurile de credit. Trump consideră că cetățenii americani sunt pur și simplu păcăliți de companiile care emit carduri de credit și care cer dobânzi care uneori depășesc și 30%. Măsura va intra în vigoare pe 20 ianuarie 2026, la fix un an de la preluarea celui de al doilea mandat al său. "Îmi face plăcere să vă anunț că că nu vom mai permite ca poporul american să fie „păcălit” de companiile de carduri de credit care percep dobânzi de 20 până la 30% și chiar mai mult, practici care au continuat nestingherite în timpul administrației lui Joe Biden cel Somnoros. ACCESIBILITATE! Începând cu 20 ianuarie 2026, în calitate de președinte al Statelor Unite, cer o plafonare de un an pentru ratele dobânzilor la cardurile de credit de 10%. Întâmplător, data de 20 ianuarie va coincide cu aniversarea de un an a istoricei și foarte de succes administrațiiTrump. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni", a scris pre;edintele SUA pe rețeaua Truth Social, care-i aparține.
13:10
Pasionații de infrastructură au realizat o sinteză a proiectelor de autostradă de la Oradea la Cluj - Napoca, prezentând stadiul de la finele anului trecut. Potrivit estimărilor, anul acesta se va putea circula pe mai bine de 210 kilometri din A3, între Târgu Mureș și granița cu Ungaria.
13:00
Fiul fostului şah al Iranului şi reprezentant al opoziţiei în exil, Reza Pahlavi, le-a cerut sâmbătă manifestanţilor din Iran să se pregătească pentru a prelua centrele oraşelor, în a 13-a zi a unei importante mişcări de contestare contra regimului de la Teheran, transmit AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
12:50
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, atrage atenţia că depozitarea brazilor de Crăciun este permisă doar în zona punctelor de colectare a deşeurilor.
12:40
Cel mai mare acord comercial din istoria Europei a fost în sfârşit aprobat vineri, după 25 de ani de negocieri. Acordul, care aşteaptă aprobarea Parlamentului European, va elimina peste 90 % din tarifele aplicate exporturilor UE. POLITICO analizează „cine desface sticla de Malbec şi cine plânge în paharul de Bordeaux (tuşeşte, Emmanuel Macron, tuşeşte)”.
11:30
Partidele politice din Groenlanda şi-au exprimat vineri unitatea, ca răspuns la declaraţiile recente ale preşedintelui american Donald Trump referitoare la teritoriul semiautonom din componenţa Danemarcei, relatează DPA şi AFP, transmite Agerpres.
11:30
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 28,05% în noiembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, până la 859,4 milioane de lei, de la 671,1 milioane de lei în octombrie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de Agerpres.
11:10
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ger, valabilă sâmbătă în nordul Moldovei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute, în jurul valorii de -10 grade Celsius.
Ieri
11:00
Prețurile carbuuranților au crescut din nou în această dimineață în benzinăriile din România, după ieftinirea de la începutul săptămânii și scumpirea masivă de la începutul lunii.
10:30
Un număr de 52 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, prin intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
10:10
Regatul Unit va mobiliza 200 de milioane de lire sterline (230 de milioane de euro) pentru a-şi pregăti armata în cadrul viitoarei desfăşurări a unei forţe multinaţionale în Ucraina, în cazul unei încetări a focului între aceasta şi Rusia, a anunţat vineri Ministerul Apărării britanic, potrivit AFP şi DPA, transmite Agerpres.
09:50
Donald Trump a anunţat vineri pe reţeaua sa Truth Social că îl va primi pe preşedintele columbian Gustavo Petro "în prima săptămână din februarie", într-un moment în care relaţia dintre Washington şi Bogota pare să se amelioreze, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
09:40
Datele viitorului summit G7, organizat de Franţa, au fost schimbate "cu amabilitate (...) pentru a ţine cont de agenda" lui Donald Trump, a anunţat un înalt responsabil american citat de AFP, transmite Agerpres.
9 ianuarie 2026
22:30
Banca Central Europeană (BCE) a propus trei scenarii pentru crearea unui euro digital după modelul criptomonedelor. Școala de Management SDA Bocconi și Revolut au realizat o cercetare pe 2,3 milioane de persoane din 27 de țări europene, analizând cele trei scenarii propuse de BCE. Euro Token, bazat pe un blockchain public, emis de BCE, a ieșit câștigător.
22:20
Radu Miruţă, fost ministru al Economiei, în prezent ministru al Apărării Naţionale, afirmă că decizia României de a susţine acordul UE - Mercosur este net avantajoasă pentru ţara noastră.
22:20
Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a anunţat vineri o creştere de 0,5% a livrărilor în 2025, avansul din Europa şi SUA ajutând producătorul german de vehicule premium să evite un alt declin anual al vânzărilor, transmite DPA, relatează Agerpres.
22:10
Partidul Social Democrat nu a fost împotriva acordului Mercosur, însă a solicitat garanţii pentru protejarea fermierilor şi procesatorilor români, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
21:50
Ministrul polonez al Agriculturii, Stefan Krajewski (foto), a anunţat vineri că Varşovia va încerca să conteste acordul între Uniunea Europeană şi Mercosur la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi că "va utiliza toate căile legale" pentru a proteja sectorul agricol naţional, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
21:30
Economistul şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, a afirmat că se aşteaptă ca euro să aibă un rol mai important în portofoliile investitorilor, în condiţiile în care politicile economice ale preşedintelui Donald Trump i-au determinat pe aceştia să-şi regândească deţinerile în dolari, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.