Comisia Europeană: Acordul comercial UE-Mercosur deschide noi oportunităţi pentru fermierii români

Economica.net, 18 ianuarie 2026 11:20

În urma implementării Acordului comercial UE-Mercosur, actuale taxele vamale, de până la 55%, la produsele agroalimentare UE, vor fi eliminate, ajutând fermierii români să-şi majoreze exporturile în blocul comercial sud-american, se arată într-un document publicat pe site-ul Direcţiei Generale Comerţ a Comisiei Europene (DG TRADE).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum 5 minute
15:00
Dekpol Budownictwo, antreprenorul general cu venituri de peste 300 de milioane de euro anual, îți face intrarea pe piața din România. Compania a semnat luna trecută primul contract pentru proiectarea unui parc logistic în București.
Acum 2 ore
14:00
Luni, 19 ianuarie 2026, începe realizarea studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză București - Giurgiu, a declarat duminică Gabriel Budescu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
14:00
Consumatorii casnici care plătesc facturi mai mari la energie electrică ar putea diminua costurile cu până la 35% prin schimbarea furnizorului, în condiţiile în care pe piaţă există oferte sub 1 leu/kWh, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
13:50
Electrecord, legendara casă de discuri înființată în urmă cu un secol, are un nou acționar majoritar, după ce a ieșit din insolvență pe finalul anului trecut. Cu noua conducere, Electrecord urmează să facă mai multe mișcări de relansare.
Acum 4 ore
12:50
Petrobrazi, rafinăria deținută de OMV Petrom la Ploiești, una dintre cele trei din România, a raportat rezultate operaționale de excepție în ultimul trimestru al anului trecut.
11:50
România a fost invitată să facă parte din Consiliul pentru Pace pentru Ucraina. Inițiativa a aparținut chiar Statelor Unite și a fost transmisă președintelui Nicușor Dan printr-o scrisoare semnată de Donald Trump.
11:50
Dronă rusească găsită pe câmp în Vrancea. Armata încă nu știe când și cum a picat, SRI face cercetări.
11:40
România a fost invitată să facă parte din Consiliul pentru Pace pentru Ucraina. Inițiativa a aparținut chiar Statelor Unite și a fost transmisă președintelui Nicușor Dan printr-o scrisoare semnată de Donald Trump.
11:20
În urma implementării Acordului comercial UE-Mercosur, actuale taxele vamale, de până la 55%, la produsele agroalimentare UE, vor fi eliminate, ajutând fermierii români să-şi majoreze exporturile în blocul comercial sud-american, se arată într-un document publicat pe site-ul Direcţiei Generale Comerţ a Comisiei Europene (DG TRADE).
11:07
Prima săptămână a acestui an a adus ușoare ieftiniri la toate produsele alimentare de bază - lapte, ouă, unt, pui și porc, arată o analiză a Economica ppe baza datelor comunicate de Comisia Europeană. Dacă ne raportăm însă la perioada similară a lui 2025, avem fluctuații importante la unt. Ouăle s-au scumpit cel mai mult.
Acum 6 ore
10:50
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a identificat, duminică, în jurul orei 1:15, un grup de drone aeriene ale Federației Ruse care evoluau în spațiul aerian ucrainean, la aproximativ 10 km nord de frontiera cu România.
10:40
Europa stă neclintită în fața amenințărilor lui Donald Trump. Liderii UE reacționează după ce președintele SUA a anunțat că va impune tarife celor care se opun anexării Groenlandei și au hotărât să nu dea un pas înapoi.
10:00
Un val de ger extrem a cuprins aproape toată România. Majoritatea județelor sunt sub cod galben, în timp ce temperaturile au scăzut și sub 20 de grade. Partea proastă este că nu scăpăm prea curând de frig. Există, totuși, și vești bune.
Acum 12 ore
02:20
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaysia, despre care Economica.net a relatat în urmă cu doi ani că își pregătește intrarea pe piața din România, a început angajările pentru deschiderea unui magazin.
Acum 24 ore
22:00
Revolut, cea mai mare bancă locală din perspectiva numărului de clienți cu conturi curente, anunță că oferă un serviciu premium care poate fi folosit gratuit în anumite condiții. Serviciul vine cu beneficii multiple, conform sursei citate, de la abonamente gratuite până la sume de bani returnate.
21:10
Un nou clasament al companiei franceze de consultanță nPerf arată cum se poziționează Orange, Digi și Vodafone în ceea ce privește experiența de internet mobil din România. Pe baza a zeci de mii de teste efectuate de utilizatori, raportul compară viteza de download și upload, latența și calitatea reală a navigării pe telefoane și alte dispozitive mobile.
19:00
"Un comerţ echitabil, mai degrabă decât tarife vamale", a declarat sâmbătă, la Asuncion, în Paraguay, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce se pregătea să semneze acordul comercial între Uniunea Europeană (UE) şi Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay), relatează AFP.
18:50
Premierul Ilie Bolojan a arătat că cel mai important obiectiv pe terme scurt al României este să abosarbă cele 10 miliarde de euro disponibile în programul PNRR, iar pentru aceasta, țara are la dispoziție doar câteva luni, până în august 2026.
18:30
Avocatul Valeriu Stoica, fost președinte PNL și ministru al justiției, apreciază că sistemul de pensii este supus riscului de colaps, dacă problema pensiilor speciale nu va fi rezolvată.
18:10
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea care permite polițiștilor locali să facă filmări fără acordul persoanelor vizate.
17:50
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță plecarea din Polonia spre România a încă două rame electrice regionale PESA seria 655-5 (RE-R ), care vor ajunge în stația București Obor, duminică seara.
17:20
17:10
Anul 2025 a fost marcat de o succesiune fără precedent de fenomene meteorologice extreme (caniculă, secetă severă şi episoade de precipitaţii intense) care confirmă o tendinţă de încălzire accelerată şi o variabilitate tot mai accentuată a vremii, arată datele oficiale ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), relatează Agerpres.
17:10
Aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă un pas decisiv pentru modul în care va funcţiona statul român în următorii ani, comparabil ca impact cu aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, a transmis, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres.
16:50
Medicii nu mai vor să facă gărzi pentru că sunt foarte multe probleme, atrage atenţia preşedintele Diviziei de Medici din cadrul Federaţiei Sanitas, doctorul Toni Popescu, el afirmând că în toată Europa civilizată garda este de 12 ore, nu de 30 cum se întâmplă în sistemul medical românesc.
16:40
Preşedintele american Donald Trump l-a "invitat" pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan să facă parte din Consiliul de Pace pentru Gaza, a anunţat sâmbătă serviciul de comunicare al Republicii Turce, relatează AFP, transmite Agerpres.
16:30
Guvernul îşi propune să absoarbă în acest an cele zece miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, sâmbătă, la Botoşani, premierul Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
16:10
Kazahstanul a înfiinţat o şcoală de operatori de drone militare în urma recentelor atacuri ucrainene asupra terminalelor sale petroliere de la Marea Neagră şi asupra petrolierelor închiriate de acest stat care şi-a menţinut până acum neutralitatea în conflictul dintre Rusia şi Ucraina.
15:40
România se confruntă, în perioadele de ger sever, cu limitări ale capacităţii de livrare din producţia internă şi din depozite, situaţie în care importurile de gaze, în special din Ungaria, devin necesare pentru acoperirea vârfurilor de consum şi menţinerea echilibrului sistemului, avertizează Asociaţia Energia Inteligentă.
15:10
Slovenia va trimite doi ofiţeri ai armatei în Groenlanda în cadrul operaţiunii "Rezilienţă Arctică" a NATO, a anunţat sâmbătă Guvernul de la Ljubljana, transmite EFE, relatează Agerpres.
15:10
Lucrările de modernizare de pe Lotul 2 Lugoj - Timișoara Est au fost reluate conform graficului de execuție, informează vineri CFR Infrastructură Timișoara. Pe acest tronson de cale ferată de aproape 54 de kilometri lucrează spaniolii de la FCC, care au înregistrat anul trecut cel mai mare progres de pe căile ferate române.
Ieri
15:00
Pilotul argentinian Luciano Benavides (KTM) a câştigat sâmbătă Raliul Dakar 2026, la secţiunea moto, la capătul etapei a 13-a, ultima, care a avut loc la Yanbu, într-o buclă de 108 km de probă specială, etapă câştigată însă de coechipierul său, francezul Edgar Canet, şi în care românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul al 26-lea, transmite AFP, relatează Agerpres.
14:30
Un autoturism în valoare de 150.000 de lei, căutat de autorităţile din Italia, a fost descoperit de către poliţiştii de frontieră din Corabia, în urma unui control în trafic, transmite Agerpres.
14:20
Apărarea aeriană rusească a doborât 99 de drone ucrainene cu aripi fixe în noaptea de vineri spre sâmbătă în cinci regiuni şi deasupra Mării Negre şi a Mării Azov, potrivit Ministerului rus al Apărării, informează sâmbătă EFE, transmite Agerpres.
14:10
Iranul a reluat sâmbătă funcţionarea serviciului intern de mesaje SMS, după ce aceasta fusese blocat timp de nouă zile de către autorităţi, care au impus o tăiere a comunicaţiilor, întrerupând internetul global şi apelurile internaţionale pe fondul protestelor care au zguduit ţara, informează EFE, transmite Agerpres.
13:40
Ediția din 2026 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi, pilotul echipei Dacia Sandriders, Nasser Al Attiyah, reușind să încheie pe prima poziție.
13:40
Statele Unite ale Americii şi Slovacia au semnat un acord pentru aprofundarea cooperării privind utilizarea civilă a energiei nucleare în efortul de a reduce dependenţa statului membru UE de aprovizionarea cu energie din Rusia, informează sâmbătă DP, transmite Agerpres.
13:10
Institutul de Studii Financiare (ISF) și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au încheiat a cincea ediție a programului SmartFin@ISF Laboratorul Academic, care a adus în fața studenților din 25 de universități din toată țara specialiști din domeniul financiar cu experiență în mediul academic, supraveghere și piețe. Programul continuă și anul acesta.
12:50
Consumul total de energie electrică al Chinei a depăşit anul trecut, pentru prima dată, pragul de 10.000 de miliarde de kilowaţi-oră (kWh), mai mult decât dublu faţă de cel al Statelor Unite, conform cifrelor publicate sâmbătă de Administraţia Naţională a Energiei (NEA) şi preluate de televiziunea de stat CCTV, transmite EFE, citată de Agerpres.
12:20
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteorologică şi mai multe atenţionări Cod galben de ger şi temperaturi deosebit de scăzute, valabile în intervalul 17 ianuarie, ora 10:00 - 21 ianuarie, ora 10:00, care vor afecta majoritatea regiunilor ţării, relatează Agerpres.
11:20
Peste 50 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de pe munte de către salvamontişti, 16 dintre ele fiind transportate cu ambulanţele la spital.
11:00
Agenţia Europeană pentru Securitate Aeriană (EASA) a cerut vineri companiilor aeriene să evite deocamdată spaţiul aerian iranian, invocând "situaţia actuală şi potenţialul unei acţiuni militare americane", informează sâmbătă DPA, transmite Agerpres.
10:30
Un bărbat a suferit arsuri, iar o tânără o plagă la un picior în urma unei explozii produse, sâmbătă, într-un bloc din Alba Iulia, transmite Agerpres.
10:00
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au sărbătorit vineri, la Rio de Janeiro, acordul comercial UE-Mercosur, salutându-l ca pe un succes pentru multilateralism, în pofida îngrijorărilor care persistă, informează sâmbătă EFE, transmite Agerpres.
09:30
Cea mai frumoasă cale ferată îngustă din România este linia Turda - Abrud, conform unui sondaj realizat de pagina de Facebook de specialitate "CFR Istorie și Cotidian".
16 ianuarie 2026
22:40
Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită Guvernului României şi Comisiei Europene suspendarea aplicării mecanismului european care taxează suplimentar importurile de îngrăşăminte şi generează o nouă criză a preţurilor pentru fermieri.
22:40
România are în derulare anul acesta cinci proiecte de tuneluri de autostradă. Acestea sunt amplasate pe traseul A1 Pitești - Sibiu - Nădlac și se află în diferite stadii de realizare. Cel mai avansat este tunelul Porr de la Curtea de Argeș, iar cel mai nou se poate spune că este cel de la Boița, pentru care a fost emisă recent autorizația de construire. Dintre acestea, unul singur, cel de la Poiana, va fi construit cu utilaj TBM, tehnologie folosită în special la metrou. Rămâne de văzut cum metoda diferită de construcție va influența progresul proiectelor.
22:20
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare a săptămânii, cu un rulaj total de 162,03 milioane de lei (31,83 de milioane de euro), în scădere faţă de valoarea consemnată în şedinţa precedentă, respectiv 168,15 milioane de lei (33,04 milioane de euro).
22:10
Operatorii de cinematografe au avertizat autorităţile de supraveghere a fuziunilor din Uniunea Europeană (UE) că o preluare a studiourilor de film Warner Bros Discovery Inc de către Netflix Inc sau Paramount Skydance Corp ameninţă să dăuneze industriei lor, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
21:50
Cultivatorii de orez din nordul Greciei se pregăteau pentru un sezon dificil în 2026, pe măsură ce concurenţa din partea exportatorilor din afara UE s-a intensificat, dar mulţi dintre ei se tem acum că un acord controversat de liber schimb între UE şi blocul Mercosur i-ar putea scoate definitiv din afaceri, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.