Rusia loveşte Kievul cu drone şi rachete, întrerupând alimentarea cu energie electrică şi apă

News.ro, 20 ianuarie 2026 05:50

Forţele ruse au lansat marţi dimineaţa un atac combinat cu drone şi rachete asupra capitalei ucrainene Kiev, provocând întreruperi în alimentarea cu energie electrică şi apă, a declarat primarul oraşului, relatează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 15 minute
07:40
Rusia a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 5,6 trilioane de ruble (aproximativ 72,1 miliarde de dolari), echivalent cu 2,6% din PIB, a anunţat luni Ministerul de Finanţe de la Moscova. Este cel mai ridicat nivel raportat ca pondere în PIB din 2020 şi cel mai mare deficit în termeni nominali din 2006, relatează Reuters.
Acum 30 minute
07:30
Decalajul de remunerare în funcţie de vârstă dintre membrii neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta de cel puţin 70 de ani şi cei sub 70 de ani. în sectorul global de servicii financiare, a crescut de la 14% la 18% din 2020, indicând o creştere a importanţei acordate anilor de experienţă în detrimentul altor atribute, arată un studiu EY. Creşterea decalajului de remunerare în funcţie de vârstă la nivel global este amplificată de creşterea decalajului de remunerare între femei şi bărbaţi la nivel mondial, care a crescut cu aproximativ 2% anual în consiliile de administraţie din sectorul serviciilor financiare începând cu 2020 şi se situează în prezent la 22% (13% dacă sunt excluse toate funcţiile de preşedinte al consiliului).
Acum o oră
07:20
OpenAI a anunţat că veniturile sale au depăşit pragul de 20 de miliarde de dolari în 2025, o creştere spectaculoasă faţă de cele 6 miliarde de dolari înregistrate în 2024, potrivit unei postări publicate de directorul financiar Sarah Friar. Evoluţia, a subliniat aceasta, este strâns legată de extinderea masivă a infrastructurii de calcul a companiei, relatează Reuters.
07:10
Liga Campionilor revine marţi şi miercuri, cu meciurile din etapa a 7-a a grupei principale:
Acum 2 ore
06:30
Pieţele globale au început săptămâna sub presiune după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a relansat ameninţările cu tarife vamale împotriva aliaţilor europeni, în contextul escaladării tensiunilor legate de Groenlanda, relate. Retorica agresivă a readus în prim-plan discuţiile despre strategia „Sell America”, apărută pentru prima dată după introducerea tarifelor ample din aprilie anul trecut, relatează Reuters.
06:10
Mişcările de masă împotriva administraţiei Trump sunt gata să ia o formă diferită în al doilea an al celui de-al doilea mandat al său: mai perturbatoare şi potenţial mai violente. Zeci de mii de americani sunt aşteptaţi să participe marţi la gesturi de frondă, la un an de la învestirea preşedintelui Trump, pregătind terenul pentru ceea ce ar putea arăta rezistenţa lor în viitor, scrie publicaţia Axios.
06:10
Liderii europeni intră în lumina reflectoarelor la Davos marţi, în speranţa de a stabiliza relaţiile transatlantice tensionate înainte ca Donald Trump să sosească cu noi ameninţări tarifare asupra UE în legătură cu Groenlanda, transmite France24.
06:10
Oricine a trecut pe la Casa Albă începând din ianuarie anul trecut a zărit o siluetă agăţată de telefonul mobil, filmând fiecare gest al lui Donald Trump. Margo Martin, pe care mass-media americană a confundat-o uneori cu Melania Trump, s-a impus de la începutul celui de-al doilea mandat ca principalul documentarist al preşedintelui Statelor Unite. Această funcţie, până atunci apanajul fotografilor profesionişti precum actualul Daniel Torok, este acum în sarcina acestei fidele colaboratoare, fostă directoare adjunctă de comunicare devenită „asistentă specială şi consilieră în comunicare”, scrie Le Figaro.
06:10
De la capturarea liderului Venezuelei la ordonarea expulzărilor în masă a imigranţilor, de la transformarea entităţilor guvernamentale cândva independente în simple instrumente de aprobare şi până la demolarea aripii estice a Casei Albe pentru a construi o sală de bal, preşedintele Donald Trump şi-a petrecut primul an în funcţie încălcând normele politice şi testând mecanismele instituţionale de control şi echilibru. Unele dintre ideile sale, care păreau odată neverosimile, dacă nu chiar fanteziste, acum sunt realitate. Dar sunt şi alte lucruri pe care Trump nu le-a putut realiza, scrie The Associated Press.
06:10
Compania de apărare Czechoslovak Group (CSG) intenţionează să debuteze vineri la bursa Euronext Amsterdam, într-o ofertă publică iniţială care ar putea deveni una dintre cele mai mari listări internaţionale din sectorul apărării ca valoare totală a fondurilor atrase, potrivit unor surse apropiate procesului, citate de Reuters.
06:00
Donald Trump nu va putea forţa Groenlanda să-şi schimbe proprietarul, a declarat pentru BBC un fost consilier de vârf al preşedintelui american.
06:00
Preşedintele Donald Trump va marca marţi primul său an de la revenirea la Casa Albă, după o serie de politici şocante şi intimidante care au extins puterea prezidenţială şi au remodelat relaţiile Americii cu lumea. La începutul celui de-al doilea an din cel de-al doilea mandat - un an electoral în SUA -, el pare din ce în ce mai liber, urmărind politici care au adâncit diviziunile din ţară, comentează Reuters.
Acum 4 ore
05:50
Forţele ruse au lansat marţi dimineaţa un atac combinat cu drone şi rachete asupra capitalei ucrainene Kiev, provocând întreruperi în alimentarea cu energie electrică şi apă, a declarat primarul oraşului, relatează Reuters.
05:40
Croatul Boris Vujcic a fost nominalizat oficial, luni, pentru funcţia de vicepreşedinte al Banca Centrală Europeană, după ce a obţinut sprijinul miniştrilor de finanţe din cele 21 de state ale zonei euro. Dacă procedura va fi finalizată conform aşteptărilor, Vujcic îi va succeda spaniolului Luis de Guindos începând cu 1 iunie, transmite Reuters.
05:30
Comandamentul Apărării Aerospatiale Nord-Americane (NORAD) a declarat luni că trimite aeronave către o bază a Forţelor Spaţiale ale Statelor Unite din nord-vestul Groenlandei, pe fondul tensiunilor crescânde dintre SUA şi Danemarca cu privire la teritoriul danez autonom, relatează CNN. De asemenea, trupe daneze suplimentare au sosit luni seara în Groenlanda, în timp ce preşedintele american Trump îşi exprimă deschis dorinţa de a anexa teritoriul.
05:10
Preţurile aurului şi argintului au crescut puternic luni, atingând noi maxime istorice, la doar câteva zile după ce au depăşit recordurile anterioare, pe fondul orientării investitorilor către active de refugiu într-un context geopolitic şi economic tot mai volatil, relatează CNBC.
Acum 8 ore
01:40
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a demis vicepremierul în timp ce inspecta un complex industrial, a relatat marţi agenţia de presă de stat KCNA, informează AFP şi Reuters.
00:10
Kremlinul a declarat că Trump va intra în istorie dacă va prelua controlul asupra Groenlandei, un teritoriu autonom danez. Trimisul special al preşedintelui Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a salutat „prăbuşirea uniunii transatlantice”. Iar fostul preşedinte Dmitri Medvedev a glumit pe seama sărăcirii Europei. Rusia priveşte cu bucurie cum eforturile preşedintelui american Donald Trump de a prelua Groenlanda adâncesc diviziunile cu Europa, chiar dacă acţiunile sale ar putea avea consecinţe grave asupra securităţii Moscovei, care râvneşte la propria prezenţă în Arctica, scrie Reuters.
Acum 12 ore
23:50
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a discutat luni, la Davos, în Elveţia, cu o delegaţie a Congresului SUA despre disputa tot mai aprinsă dintre America şi Europa cu privire la Groenlanda.
23:50
Echipa italiană Como a întrecut luni seara, în deplasare, scor 3-0, formaţia Lazio Roma, în etapa a 21-a din Serie A.
23:40
NATO va continua să colaboreze cu Danemarca şi Groenlanda în chestiuni legate de securitatea regiunii arctice, a declarat luni secretarul general al alianţei militare, Mark Rutte, în urma unei întâlniri cu ministrul apărării din Danemarca, Troels Lund Poulsen, şi cu ministrul de externe din Groenlanda, Vivian Motzfeldt, relatează CNN.
23:40
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti a aplicat cinci sancţiuni contravenţionale şi a deschis un dosar de cercetare penală, după meciul de fotbal dintre echipele Petrolul Ploieşti şi Universitatea Craiova, scor 0-4, disputat luni, pe Stadionul „Ilie Oană".
23:40
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că nu este momentul ca România să treacă acum la impozitarea progresivă, el apreciind însă că discuţia trebuie reluată peste câţiva ani.
23:30
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că are încredere că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat, a respectat legea care era în vigoare la momentul la care şi-a susţinut doctoratul. De aceea, a anunţat Grideanu, ”Radu Marinescu are toată susţinerea PSD, fără niciun fel de ezitare”. Dacă se va dovedi că nu a fost respectată legea, ”e o treabă pe pe care va trebui să o îndreptăm”, a adăugat Grindeanu.
23:20
Larissa Ferrari, femeia braziliană care îl acuză pe Dimitri Payet de violenţă fizică şi psihologică în timpul relaţiei lor extraconjugale, s-a exprimat din nou duminică, în aşteptarea procesului fostului jucător al echipei Vasco de Gama.
23:20
China a criticat luni Statele Unite, respingând afirmaţia că ar reprezenta o ameninţare pentru Groenlanda, relatează CNN.
23:10
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că, dacă va fi necesar, va fi schimbat ”lăutarul”, aluzie la premierul Ilie Bolojan despre care secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a afirmat că nu mai respectă playlistul – adică programul de guvernare.
23:10
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că Guvernul nu a reuşit să facă reformele promise în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens în coaliţie. El a adăugat că speră ca după discuţiile din aceste zile să se meargă până la capăt cu asumarea răspunderii pe reforma administraţiei centrale.
23:00
Trei cardinali catolici din SUA l-au îndemnat pe Trump să folosească o busolă morală în aplicarea politicii sale externe, afirmând că acţiunea militară a SUA în Venezuela, ameninţările cu anexarea Groenlandei şi reducerile ajutorului extern riscă să provoace suferinţe enorme în loc să promoveze pacea, relatează Reuters şi The Guardian.
22:50
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că preşedintele Niculor Dan era bine să fie la Forumul de la Davos, chiar dacă doar pentru o zi-două, pentru a discuta cu lideri importanţi ai lumii şi a prezenta opinia României cu priviree la chestiuni sensibile.
22:40
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că bugetul pentru acest an nu poate fi amânat, pentru că deja suntem în întârziere, el precizând că, realist, ”mai devreme de jumătatea lunii februarie” Românua nu va avea buget propus în Parlament.
22:30
După coliziunea dintre două trenuri în apropiere de Cordoba, duminică seara, care a provocat până în prezent moartea a 39 de persoane, fotbalul spaniol şi-a multiplicat omagiile aduse victimelor şi manifestările de sprijin.
22:30
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu s-a discutat vrodată în coaliţie despre acordul de liber schimb cu ţările Mercosur şi că, deşi toată lumea spune că acest acord este unul bun, nimeni nu a explicat coerent ce presupune acest acord. Kelemen Hunor apreciază că ”este o lipsă de respect”, atât faţă de partidele care asigură majoritatea în Parlament, cât şi faţă de cetăţeni.
22:20
Senatoarea liberală Nicoleta Pauliuc, preşedintă a Organizaţiei de Femei, i-a cerut luni, premierului Bolojan, în şedinţa conducerii liberalilor, de la Vila Lac, să elimine prevederile din pachetul de reformă a admnistraţiei care afectează pacienţii oncologici şi persoanele care au indemnizaţie de handicap, ea arătând că se instituie o ”taxă pe boală”, au precizat surse din PNL. Premierul i-a transmis că nu mai vrea să facă excepţii, argumentând că măsurile au fost luate şi de alte state.
22:20
Guvernul Franţei va recurge la puteri constituţionale speciale pentru a impune parlamentului bugetul pentru 2026, a anunţat luni premierul Sebastien Lecornu, după ce a obţinut suficient sprijin politic pentru ca proiectul de lege să supravieţuiască inevitabilului vot de neîncredere care va urma, relatează Reuters.
22:20
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări, luni seară, că România are resurse suficiente pentru a face faţă valului de frig din această perioadă. Ministrul a precizat că luni dimineaţă am avut cel mai mare consum ale energiei elecrice din ultimii patru ani: 9.235 MW.
22:20
Medicul Lorelei Nassar, implantolog şi chirurg oro-maxilo-facial, a declarat că fobia copiilor faţă de stomatologie vine în principal de la părinţi, din familie sau din anturaj. Un copil ar trebui să fie dus la stomatolog după erupţia primului dinte.
22:10
Echipa Universitatea Craiova a învins, luni seară, în deplasare, scor 4-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a 22-a din Superligă.
22:10
Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR) susţine că nu se pune problema unei schimbări a premierului de către PNL, aşa cum şi-ar dori PSD, el apreciind că nu este momentul, nu este oportun şi nici nu crede că se poate face acest lucru.
22:00
Medicul Lorelei Nassar, implantolog şi chirurg oro-maxilo-facial, a explicat că durerea dentară este una dintre cele mai puternice pe care un om le poate suferi şi este aproximativ la acelaşi nivel cu colica renală. Cu toate acestea, sunt unele afecţiuni, cum ar fi paradontoza, care se instalează fără durere.
21:50
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, luni seară, că liderii coaliţiei au decis ca lunar să existe o discuţie pe teme politice ”mai grele”, chestiuni politice importante pe termen mediu şi lung pentru România la care eventual să participe şi miniştri sau consilieri prezidenţiali. ”Noi, în coaliţie, nu discutăm despre strategii (…) noi stingem incendii şi mai aprindem focul în altă parte”, a afirmat Kelemen Huunor, apreciind că este o greşeală acest mod de a face politică.
21:30
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, luni seară, că pachetul de măsuri economice asupra căruia au convenit liderii coaliţiei nu este neapărat o monedă de schimb pentru aprobarea reformei administraţiei. ”E absolut logic să mergi şi cu acest pachet”, crede liderul UDMR, precizând că ”nu putem rezolva deficitul bugetar doar prin creştere de taxe, prin tăieri”.
21:30
Jocurile din ultima rundă a fazei grupelor Cupei României Betano, ediţia 2025-2026, sunt programate în perioada 10-12 februarie.
21:20
Comisia electorală din Kosovo a ordonat luni renumărarea completă a buletinelor de vot pentru alegerile legislative anticipate din decembrie, după ce a constatat nereguli în timpul unei renumărări parţiale, ceea ce a determinat parchetul să deschidă o anchetă penală, relatează AFP.
21:10
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din municipiul Urziceni a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior plasat sub control judiciar, fiind cercetat pentru violenţă în familie, după ce şi-ar fi agresat fizic mama, în vârstă de 81 de ani.
21:00
Premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, le-a propus, luni, colegilor de partid, în prima şedinţă a Biroului Politic Naţional, ca asumarea răspunderii pentru reforma administraţiei şi pentru pachetul de relansare economică să aibă loc în 29 ianuarie. Măsurile din pachetul legistativ economic ar urma să fie gata până în 26 ianuarie.
20:50
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan este de părere că trimiterea Acordului UE–Mercosur la Curtea Europeană de Justiţie aduce mai multe dezavantaje decât avantaje şi va întârzia cu cel puţin un an toate beneficiile acestui acord/ de pe urma cărora România are doar de câştigat. România, mai ales industria auto, care reprezintă 13% din PIB-ul ţării, este unul dintre marii câştigători de pe urma acestui acord, afirmă Mureşan.
20:50
Franţa „nu intenţionează să dea un răspuns favorabil” în acest moment invitaţiei primite de a se alătura „Consiliului pentru Pace” dorit de Donald Trump, care „ridică întrebări importante”, a declarat pentru Le Monde anturajul preşedintelui Emmanuel Macron. La rândul său, Canada a anunţat că „nu va plăti pentru un loc” permanent în acest Consiliu pentru Pace, oferindu-se în acelaşi timp voluntar pentru a ocupa un loc temporar.
20:40
Angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au găsit gândaci vii în bucătăria unui restaurant din centrul Constanţei şi au dat amenzi în valoare de 15.000 de lei. Echipele de control au mai descoperit în bucătărie o trapă de acces către subsol, murdară şi afectată de mucegai.
20:30
A doua zi după înfrângerea Marocului în finala Cupei Africii pe Naţiuni, Brahim Diaz, jucătorul marocan care a ratat penalti în ultimul minut regulamentar, a rupt tăcerea postând un mesaj pe reţelele de socializare.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.