Australian Open: Jaqueline Cristian, eliminată şi în proba de dublu
News.ro,
20 ianuarie 2026 08:20
Perechea Jaqueline Cristian/Anna Bodnar (România/Ungaria) a fost eliminată, marţi, în runda inaugurală a probei de dublu feminin de la Australian Open, primul grand slam al anului.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
11:20
Renault Group a vândut anul trecut la nivel global 2,33 milioane vehicule, în creştere cu 3,2% faţă de 2024 # News.ro
Renault Group a vândut în 2025 2.336.807 vehicule la nivel mondial, mai mult cu 3,2% faţă de anul 2024. Dacia a vândut 697.408 vehicule în 2025, în creştere cu 3,1% faţă de nivelul înregistrat în 2024.
11:20
Mijlocaşul Denis Hrezdac (24 de ani), poreclit „Blondul“, va juca la UTA Arad până în 2028, după ce a semnat, marţi, un nou contract.
11:20
Instanţa supremă judecă marţi cererea de recurs în casaţie a fostului episcop de Huşi Cornel Onilă, condamnat pentru viol şi agresiune sexuală/ Este a doua cale extraordinară de atac prin care fostul ierarh speră să scape din închisoare # News.ro
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă marţi cererea de recurs în casaţie a fostului episcop de Huşi Cornel Onilă, condamnat la opt ani de închisoare pentru viol, agresiune sexuală şi şantaj. Aceasta este a doua cale extraordinară de atac prin care fostul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române speră să scape din închisoare, după contestaţia în anulare depusă tot la instanţa supremă şi respinsă ca inadmisibilă în 20 noiembrie 2025. Acum, un complet de 3 judecători ar urma să decidă asupra acestei cereri de recurs în casaţie, admisă, în principiu,la termenul din 18 noiembrie 2025, când instanţa i-a respins, în schimb, ca nefondată, cererea de suspendare a executării pedepsei.
11:20
Seria documentară "Civilizaţii: ascensiuni şi declin/ Civilisations: Rise and Fall" va fi difuzată în ianuarie şi februarie de BBC Earth. În cele patru episoade sunt analizate ultimele etape din istoria unor mari civilizaţii şi cauzele prăbuşirii lor. Seria este difuzată în România în sloturi variate pe parcursul săptămânii. Programarea include difuzări în intervale de dimineaţă, prânz, seară şi noapte.
Acum 15 minute
11:10
Ofri Arad este oficial jucătorul formaţiei FCSB. Internaţionalul israelian în vârstă de 27 de ani a efectuat vizita medicală şi a semnat contractul cu echipa campioană a României.
Acum o oră
10:50
Cel puţin şapte morţi şi 30 de răniţi în Afganistan, într-un atentat vizând un restaurant chinez, la Kabul, revendicat de Statul Islamic # News.ro
Cel puţin şapte persoane au fost ucise într-un atentat, într-un restaurant chinez, în centrul Kabulului, potrivit poliţiei şi serviciilor de salvare, un atac revendicat de către gruparea Statul Islamic (SI), potrivit SITE Intelligence Group, relatează AFP.
10:50
Expoziţie retrospectivă ArtCircle Residence cu 56 de artişti din 22 de ţări, la Institutul Cultural Român # News.ro
O amplă expoziţie retrospectivă dedicată programului ArtCircle Residence, o platformă internaţională de rezidenţă artistică organizată în Slovenia, care reuneşte artişti din spaţii culturale diverse şi promovează dialogul intercultural prin intermediul artelor vizuale, va fi organizată în Sala Mare a Institutului Cultural Român.
10:40
Dolj: Bătaie între mai multe persoane, într-o sală de jocuri de noroc/ Trei bărbaţi, reţinuţi # News.ro
Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Dolj după ce au agresat trei persoane, în urma unui conflict spontan, izbucnit într-o sală de jocuri de noroc din Filiaşi.
10:30
Sorana Cîrstea a pierdut primul set, dar a reuşit calificarea în turul doi la Australian Open # News.ro
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 41 mondial, s-a calificat, marţi, în turul doi la Australian Open, primul grand slam al anului.
10:30
Sindicaliştii din sănătate declanşează acţiuni pentru protejarea veniturilor angajaţilor din sistem: Spitalele publice trebuie exceptate de la orice reducere cu 10% a cheltuielilor salariale # News.ro
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) declanşează un program de acţiuni pentru protejarea veniturilor angajaţilor din sănătate. Acţiunea sindicaliştilor este îndreptată împotriva intenţiei Guvernului de a-i include pe angajaţii din unităţile sanitare publice în categoria celor cărora le este aplicabilă reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale.
Acum 2 ore
10:10
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, răspunde atacurilor din PSD la adresa lui Bolojan: Diferenta dintre Oradea şi Craiova în ceea ce priveşte sistemul de termoficare. Aceeaşi muzică, dar rezultate diferite # News.ro
Primarul municipiului Oradea, liberalul Florin Birta, răspunde atacurilor din PSD la adresa lui Ilie Bolojan, potrivit cărora nu cântă din acelaşi playlist” şi că ar putea veni momentul „schimbării lăutarului”. făcând o paralelă între funcţionarea sistemului de termoficare din Oradea, unde Bolojan a fost primar, şi Craiova, unde edil este social-democrata Lia Olguţa Vasilescu. ”Diferenta dintre Oradea şi Craiova în ceea ce priveşte sistemul de termoficare. Aceeaşi muzică, dar rezultate diferite”, spune Birta, concluzia sa fiind că, atunci ”când administraţia devine spectacol, iar politica se face lăutăreşte, nu e de mirare că la primul ger, se opreşte muzica”.
10:00
IGI: În 2025 numărul cererilor de azil în România a scăzut la jumătate, fiind înregistrate 1.200 de astfel de solicitări/ Cele mai multe cereri, pentru cetăţeni din Siria şi Irak # News.ro
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunţă că în anul 2025 au fost înregistrate 1.200 de cereri de azil în România, cu 51,3 % mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost depuse şi înregistrate 2.465 de astfel de cereri. Potrivit sursei citate, cele mai multe cereri au fost depuse de către cetăţeni din Siria şi Irak.
09:50
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents # News.ro
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro în legătură cu furtul important de opere de artă din Muzeul Drents la începutul anului trecut, în 25 ianuarie, în care printre obiectele furate se afla şi Coiful de la Coţofeneşti din România, potrivit unei scrisori trimise către Tweede Kamer din Haga de către ministrul interimar al Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei, Gouke Moes (BBB).
09:40
INS: Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 8,5%, în perioada ianuarie-noiembrie 2025 # News.ro
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele 11 luni din anul 2025 faţă de perioada similară din 2024, ca serie brută, cu 8,5%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 8,7%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
09:30
Trump publică pe Truth Social capturi de ecran ale unui mesaj al lui Macron, care propune un G7, joi, la Paris, cu Rusia # News.ro
Preşedintele american Donald Trump a publicat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, capturi de ecran ale unui mesaj scris de către omologul său francez Emmanuel Macron, care a propus un G7, joi, la Paris, cu Rusia, relatează Le Figaro
Acum 4 ore
09:20
Jucătorii Senegalului, primiţi ca adevăraţi eroi la Dakar, după câştigarea Cupei Africii pe Naţiuni - VIDEO # News.ro
Echipa de fotbal a Senegalului, care a câştigat titlul de campioană a Africii după victoria cu Marocul (1-0) duminică la Rabat, a aterizat, luni seara târziu, în ţara sa, fiind întâmpinată călduros la ieşirea din avion de către şeful statului senegalez.
09:10
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un restaurant din Craiova - FOTO # News.ro
Un puternic incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la un restaurant din Craiova, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor.
09:10
Meteorologii prognozează un final de ianuarie şi un început de februarie cu temperaturi peste cele normale în această perioadă # News.ro
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite, în ultimele zile din luna ianuarie şi în prima săptămână din februarie, la nivelul întregii ţări, conform prognozei pe patru săptămâni care a fost făcută publică marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.
09:00
Scriitorul britanic Julian Barnes, câştigător al premiului Booker, a confirmat că noul său roman, "Departure(s)", va fi ultima şi sa carte, spunând că are sentimentul „că am cântat toate melodiile mele”.
08:30
Trump ameninţă cu taxe vamale de 200% pentru vinurile şi şampaniile franţuzeşti după refuzul lui Macron de a se alătura Consiliului pentru Pace # News.ro
Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că va impune taxe vamale de 200% pentru vinurile şi şampaniile franţuzeşti, ca răspuns la refuzul omologului său, Emmanuel Macron, de a se alătura Consiliului pentru Pace propus de el, relatează Le Monde.
08:30
Brooklyn Peltz Beckham, fiul lui David şi Victoria Beckham, şi-a acuzat luni părinţii că încearcă să-i „distrugă” căsnicia, afirmând că exclude orice reconciliere cu ei.
08:30
Şefa pentru politici de la OpenAI a confirmat că producătorul ChatGPT îşi va lansa anul acesta primul produs hardware, după ce, până acum, s-a limitat la instrumente software bazate pe inteligenţa artificială.
08:20
Perechea Jaqueline Cristian/Anna Bodnar (România/Ungaria) a fost eliminată, marţi, în runda inaugurală a probei de dublu feminin de la Australian Open, primul grand slam al anului.
08:10
Cluj - Un incendiu a afectat trei autoturisme pe o stradă din municipiul Turda. Focul s-a extins şi la izolaţia unui bloc - FOTO # News.ro
Un incendiu a afectat trei autoturisme luni seară, pe o stradă din municipiul Turda. Focul s-a extins şi la izolaţia unui bloc
08:10
Meta este acuzată în Marea Britanie că ”închide ochii” la reclame pentru cazinouri ilegale # News.ro
Comisia pentru jocuri de noroc din Marea Britanie acuză Meta Platforms, proprietara Facebook şi Instagram, că permite în mod deliberat promovarea cazinourilor online ilegale pe platformele sale, susţinând că firma ”este fericită să continue să ia bani de la infractori”, transmite Reuters.
07:40
Deficitul bugetar al Rusiei a urcat la 2,6% din PIB în 2025, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani # News.ro
Rusia a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 5,6 trilioane de ruble (aproximativ 72,1 miliarde de dolari), echivalent cu 2,6% din PIB, a anunţat luni Ministerul de Finanţe de la Moscova. Este cel mai ridicat nivel raportat ca pondere în PIB din 2020 şi cel mai mare deficit în termeni nominali din 2006, relatează Reuters.
07:30
EY: Membrii de board neexecutivi care au vârsta de minimum 70 de ani, din serviciile financiare din Europa şi Asia, sunt mult mai bine plătiţi decât omologii lor mai tineri, în timp ce firmele nord-americane investesc mai mult în tineri # News.ro
Decalajul de remunerare în funcţie de vârstă dintre membrii neexecutivi din consiliile de administraţie cu vârsta de cel puţin 70 de ani şi cei sub 70 de ani. în sectorul global de servicii financiare, a crescut de la 14% la 18% din 2020, indicând o creştere a importanţei acordate anilor de experienţă în detrimentul altor atribute, arată un studiu EY. Creşterea decalajului de remunerare în funcţie de vârstă la nivel global este amplificată de creşterea decalajului de remunerare între femei şi bărbaţi la nivel mondial, care a crescut cu aproximativ 2% anual în consiliile de administraţie din sectorul serviciilor financiare începând cu 2020 şi se situează în prezent la 22% (13% dacă sunt excluse toate funcţiile de preşedinte al consiliului).
Acum 6 ore
07:20
Veniturile OpenAI au depăşit 20 de miliarde de dolari în 2025, pe fondul unei expansiuni rapide a capacităţii de calcul # News.ro
OpenAI a anunţat că veniturile sale au depăşit pragul de 20 de miliarde de dolari în 2025, o creştere spectaculoasă faţă de cele 6 miliarde de dolari înregistrate în 2024, potrivit unei postări publicate de directorul financiar Sarah Friar. Evoluţia, a subliniat aceasta, este strâns legată de extinderea masivă a infrastructurii de calcul a companiei, relatează Reuters.
07:10
Revine Liga Campionilor: Inter Milano - Arsenal se joacă marţi / istvan Kovacs, delegat la Galatasaray - Atletico Madrid # News.ro
Liga Campionilor revine marţi şi miercuri, cu meciurile din etapa a 7-a a grupei principale:
06:30
Ameninţările lui Trump cu tarife împotriva Europei, pe fondul disputei privind Groenlanda, reaprind discuţiile despre strategia ”Sell America” # News.ro
Pieţele globale au început săptămâna sub presiune după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a relansat ameninţările cu tarife vamale împotriva aliaţilor europeni, în contextul escaladării tensiunilor legate de Groenlanda, relate. Retorica agresivă a readus în prim-plan discuţiile despre strategia „Sell America”, apărută pentru prima dată după introducerea tarifelor ample din aprilie anul trecut, relatează Reuters.
06:10
Mişcările de masă împotriva administraţiei Trump sunt gata să ia o formă diferită în al doilea an al celui de-al doilea mandat al său: mai perturbatoare şi potenţial mai violente. Zeci de mii de americani sunt aşteptaţi să participe marţi la gesturi de frondă, la un an de la învestirea preşedintelui Trump, pregătind terenul pentru ceea ce ar putea arăta rezistenţa lor în viitor, scrie publicaţia Axios.
06:10
Liderii europeni intră în lumina reflectoarelor la Davos marţi, în speranţa de a stabiliza relaţiile transatlantice tensionate înainte ca Donald Trump să sosească cu noi ameninţări tarifare asupra UE în legătură cu Groenlanda, transmite France24.
06:10
Oricine a trecut pe la Casa Albă începând din ianuarie anul trecut a zărit o siluetă agăţată de telefonul mobil, filmând fiecare gest al lui Donald Trump. Margo Martin, pe care mass-media americană a confundat-o uneori cu Melania Trump, s-a impus de la începutul celui de-al doilea mandat ca principalul documentarist al preşedintelui Statelor Unite. Această funcţie, până atunci apanajul fotografilor profesionişti precum actualul Daniel Torok, este acum în sarcina acestei fidele colaboratoare, fostă directoare adjunctă de comunicare devenită „asistentă specială şi consilieră în comunicare”, scrie Le Figaro.
06:10
Trump îşi începe al doilea an al mandatului. Cele mai şocante decizii şi declaraţii care au marcat primul an ca cel de-al 47-lea preşedinte al SUA # News.ro
De la capturarea liderului Venezuelei la ordonarea expulzărilor în masă a imigranţilor, de la transformarea entităţilor guvernamentale cândva independente în simple instrumente de aprobare şi până la demolarea aripii estice a Casei Albe pentru a construi o sală de bal, preşedintele Donald Trump şi-a petrecut primul an în funcţie încălcând normele politice şi testând mecanismele instituţionale de control şi echilibru. Unele dintre ideile sale, care păreau odată neverosimile, dacă nu chiar fanteziste, acum sunt realitate. Dar sunt şi alte lucruri pe care Trump nu le-a putut realiza, scrie The Associated Press.
06:10
CSG, gigantul ceh al industriei de apărare, îşi pregăteşte debutul pe bursa din Amsterdam, în cel mai mare IPO din domeniu # News.ro
Compania de apărare Czechoslovak Group (CSG) intenţionează să debuteze vineri la bursa Euronext Amsterdam, într-o ofertă publică iniţială care ar putea deveni una dintre cele mai mari listări internaţionale din sectorul apărării ca valoare totală a fondurilor atrase, potrivit unor surse apropiate procesului, citate de Reuters.
06:00
Donald Trump nu va putea forţa Groenlanda să-şi schimbe proprietarul, a declarat pentru BBC un fost consilier de vârf al preşedintelui american.
06:00
La un an de la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump exercită puterea executivă cu foarte puţine restricţii # News.ro
Preşedintele Donald Trump va marca marţi primul său an de la revenirea la Casa Albă, după o serie de politici şocante şi intimidante care au extins puterea prezidenţială şi au remodelat relaţiile Americii cu lumea. La începutul celui de-al doilea an din cel de-al doilea mandat - un an electoral în SUA -, el pare din ce în ce mai liber, urmărind politici care au adâncit diviziunile din ţară, comentează Reuters.
05:50
Rusia loveşte Kievul cu drone şi rachete, întrerupând alimentarea cu energie electrică şi apă # News.ro
Forţele ruse au lansat marţi dimineaţa un atac combinat cu drone şi rachete asupra capitalei ucrainene Kiev, provocând întreruperi în alimentarea cu energie electrică şi apă, a declarat primarul oraşului, relatează Reuters.
05:40
Guvernatorul băncii centrale croate Boris Vujcic, nominalizat pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene # News.ro
Croatul Boris Vujcic a fost nominalizat oficial, luni, pentru funcţia de vicepreşedinte al Banca Centrală Europeană, după ce a obţinut sprijinul miniştrilor de finanţe din cele 21 de state ale zonei euro. Dacă procedura va fi finalizată conform aşteptărilor, Vujcic îi va succeda spaniolului Luis de Guindos începând cu 1 iunie, transmite Reuters.
05:30
Comandamentul Apărării Aerospatiale Nord-Americane (NORAD) trimite aeronave către o bază a Forţelor Spaţiale ale SUA din nord-vestul Groenlandei, pe fondul tensiunilor crescânde dintre SUA şi Danemarca / Trupe daneze suplimentare ajung în Groenlanda # News.ro
Comandamentul Apărării Aerospatiale Nord-Americane (NORAD) a declarat luni că trimite aeronave către o bază a Forţelor Spaţiale ale Statelor Unite din nord-vestul Groenlandei, pe fondul tensiunilor crescânde dintre SUA şi Danemarca cu privire la teritoriul danez autonom, relatează CNN. De asemenea, trupe daneze suplimentare au sosit luni seara în Groenlanda, în timp ce preşedintele american Trump îşi exprimă deschis dorinţa de a anexa teritoriul.
Acum 8 ore
05:10
Preţurile aurului şi argintului ating noi maxime istorice, pe fondul tensiunilor geopolitice şi al presiunilor generate de planurile lui Trump privind Groenlanda # News.ro
Preţurile aurului şi argintului au crescut puternic luni, atingând noi maxime istorice, la doar câteva zile după ce au depăşit recordurile anterioare, pe fondul orientării investitorilor către active de refugiu într-un context geopolitic şi economic tot mai volatil, relatează CNBC.
Acum 12 ore
01:40
Kim Jong Un l-a demis „pe loc” pe viceprim-ministrul său în timp ce inspecta un complex industrial # News.ro
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a demis vicepremierul în timp ce inspecta un complex industrial, a relatat marţi agenţia de presă de stat KCNA, informează AFP şi Reuters.
00:10
Rusia se bucură de divergenţele dintre Trump şi Europa cu privire la Groenlanda, dar are şi motive de îngrijorare # News.ro
Kremlinul a declarat că Trump va intra în istorie dacă va prelua controlul asupra Groenlandei, un teritoriu autonom danez. Trimisul special al preşedintelui Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a salutat „prăbuşirea uniunii transatlantice”. Iar fostul preşedinte Dmitri Medvedev a glumit pe seama sărăcirii Europei. Rusia priveşte cu bucurie cum eforturile preşedintelui american Donald Trump de a prelua Groenlanda adâncesc diviziunile cu Europa, chiar dacă acţiunile sale ar putea avea consecinţe grave asupra securităţii Moscovei, care râvneşte la propria prezenţă în Arctica, scrie Reuters.
19 ianuarie 2026
23:50
Ursula von der Leyen a discutat cu o delegaţie a Congresului SUA despre disputa cu privire la Groenlanda # News.ro
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a discutat luni, la Davos, în Elveţia, cu o delegaţie a Congresului SUA despre disputa tot mai aprinsă dintre America şi Europa cu privire la Groenlanda.
23:50
Echipa italiană Como a întrecut luni seara, în deplasare, scor 3-0, formaţia Lazio Roma, în etapa a 21-a din Serie A.
23:40
NATO, Danemarca şi Groenlanda au discutat despre importanţa Arcticii pentru „securitatea colectivă”. Danemarca propune o misiune de supraveghere NATO în teritoriul arctic # News.ro
NATO va continua să colaboreze cu Danemarca şi Groenlanda în chestiuni legate de securitatea regiunii arctice, a declarat luni secretarul general al alianţei militare, Mark Rutte, în urma unei întâlniri cu ministrul apărării din Danemarca, Troels Lund Poulsen, şi cu ministrul de externe din Groenlanda, Vivian Motzfeldt, relatează CNN.
23:40
Dosar penal şi amenzi aplicate de jandarmi la meciul dintre Petrolul Ploieşti şi Universitatea Craiova # News.ro
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti a aplicat cinci sancţiuni contravenţionale şi a deschis un dosar de cercetare penală, după meciul de fotbal dintre echipele Petrolul Ploieşti şi Universitatea Craiova, scor 0-4, disputat luni, pe Stadionul „Ilie Oană".
23:40
Tanczos Barna: Nu cred că este momentul să schimbăm acum sistemul de impozitare, nici nu avem consens în coaliţie pe această temă / Trebuie aşezate lucrurile un pic şi reluată discuţia peste câţiva ani. Eu n-aş zice nu # News.ro
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că nu este momentul ca România să treacă acum la impozitarea progresivă, el apreciind însă că discuţia trebuie reluată peste câţiva ani.
23:30
Grindeanu: Se înţelege foarte bine ceea ce se doreşte prin înlăturarea ministrului Marinescu / Am încredere că a respectat legea / Dacă n-a făcut acest lucru, e o treabă pe pe care va trebui să o îndreptăm # News.ro
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că are încredere că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat, a respectat legea care era în vigoare la momentul la care şi-a susţinut doctoratul. De aceea, a anunţat Grideanu, ”Radu Marinescu are toată susţinerea PSD, fără niciun fel de ezitare”. Dacă se va dovedi că nu a fost respectată legea, ”e o treabă pe pe care va trebui să o îndreptăm”, a adăugat Grindeanu.
23:20
Larissa Ferrari, femeia braziliană care îl acuză pe Dimitri Payet de violenţă fizică şi psihologică în timpul relaţiei lor extraconjugale, s-a exprimat din nou duminică, în aşteptarea procesului fostului jucător al echipei Vasco de Gama.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.