SUA urmează să transfere până la 7.000 de deţinuţi din gruparea jihadistă Statul Islamic din Siria către Irak, anunţă CENTCOM, în urma confruntărilor armate dintre armata siriană şi kurzi
News.ro,
22 ianuarie 2026 09:50
Statele Unite desfăşoară operaţiuni în vederea transferării a până la 7.000 de deţinuţi din cadrul grupării Statul Islamic (SI) din Siria către Irakul vecin, pentru a ”garanta că terorişti rămân în închisori securizate”, anunţă armata americană, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 15 minute
11:00
Braşov: Sesizare privind o posibilă intoxicaţie cu monoxid de carbon, într-un imobil din Făgăraş/ Au fost găsiţi cinci copii conştienţi şi un adult în stare de inconştienţă # News.ro
Pompieri şi echipaje medicale intervin, joi, la un imobil din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, după ce a fost sesizată o posibilă intoxicaţie cu monoxid de carbon. Au fost găsiţi cinci copii, conştienţi, şi un adult care se află în stare de inconştienţă şi primeşte îngrijiri medicale.
11:00
Tranzacţie pe piaţa logistică din Bucureşti: Terranova Logistic Park a fost achiziţionat de un grup de investitori. Tranzacţia depăşeşte 10 milioane euro # News.ro
Compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox anunţă finalizarea procesului de vânzare a parcului logistic Terranova Logistic Park, situat zona de nord a Bucureştiului, la intersecţia cu centura oraşului, către un grup de investitori, activi pe piaţa locală prin diverse investiţii imobiliare.
Acum o oră
10:40
„Dragoste” dură la Juventus. Luciano Spalletti a pălmuit un jucător în timpul meciului cu Benfica, din Liga Campionilor - VIDEO # News.ro
Juventus s-a impus, miercuri, împotriva echipei Benfica (2-0) în Liga Campionilor, dar o imagine din afara terenului a rămas în memoria tuturor. Înainte de a-l introduce în joc, antrenorul Luciano Spalletti i-a dat o palmă lui Loïs Openda, care se pare că nu era suficient de concentrat pentru gustul antrenorului.
10:40
În total, 3.117 persoane au fost ucise în timpul contestării puterii, anunţă televiziunea de stat iraniană # News.ro
Televiziunea iraniană de stat anunţă că în total 3.117 persoane au fost ucise în contestarea vastă a puterii, înăbuşită de o represiune sângeroasă, citând Fundaţia iraniană a Veteranilor şi Martirilor, relatează AFP.
10:30
Ciolacu: Ilie Bolojan, tot ce ai făcut este grosolan şi crud - ai sacrificat oameni, ai minţit instituţii, ai manipulat cifre şi ai pus economia pe brânci doar ca să-ţi lustruieşti propria legendă. Sub poleiala asta nu e nici competenţă, nici viziune # News.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, fost premier şi fost lider al PSD, afirmă că prim-ministrul Ilie Bolojan a ”tăiat” degeaba ”banii gravidelor şi pensionarilor” şi a ”crescut aberant taxele”, după care a ”ordonat o scamatorie contabilă”, Ciolacu susţinând că ”nu există o reducere reală a deficitului ca urmare a «reformelor»”. ”Ilie Bolojan, tot ce ai făcut este grosolan şi crud: ai sacrificat oameni, ai minţit instituţii, ai manipulat cifre şi ai pus economia pe brânci doar ca să-ţi lustruieşti propria legendă. Iar sub poleiala asta nu e nici competenţă, nici viziune - eşti doar un zapciu al austerităţii, disperat să-şi acopere propriul eşec”, adaugă Ciolacu.
10:30
Poveşti ciudate despre Antarctica, societăţi secrete, spionaj, în „Inexplicabil cu William Shatner”, din 26 ianuarie la History Channel România # News.ro
Sezonul 7 al seriei „Inexplicabil cu William Shatner” (The UnXplained with William Shatner, 2019-prezent) este difuzat pe History Channel România din 26 ianuarie.
10:20
Spania urmează să aducă un omagiu naţional victimelor tragediei feroviare de la Adamuz, soldată cu 43 de morţi, la 31 ianuarie, la Huelva, în Andaluzia # News.ro
Un omagiu naţional urmează să fie adus victimelor tragediei feroviare de la Adamuz, în sudul Spaniei, soldată cu 43 de morţi, la 31 ianuarie, la Huelva, în Andaluzia, potrivit unor surse din cadrul Guvernului, relatează AFP.
10:20
„Dacă nu este crocodil, nu trebuie să sari”. Explicaţiile lui Roberto De Zerbi, după ce niciun jucător de la OM nu era întins în spatele zidului la lovitura liberă a echipei Liverpool - VIDEO # News.ro
Olympique Marseille a pierdut în faţa echipei Liverpool (0-3), în cadrul etapei a 7-a din Liga Campionilor. O înfrângere marcată de deschiderea scorului de către Reds, printr-o lovitură liberă la nivelul solului.
10:20
Gigantul audiovizualului public britanic BBC anunţă că a încheiat un ”parteneriat strategic” cu platforma YouTube, proprietatea holdingului Alphabet (Google), care prevede noi programe ce ţintesc audienţe tinere, relatează AFP.
10:20
Ciolacu: Ilie Bolojan, tot ce ai făcut este grosolan şi crud: ai sacrificat oameni, ai minţit instituţii, ai manipulat cifre şi ai pus economia pe brânci doar ca să-ţi lustruieşti propria legendă. Sub poleiala asta nu e nici competenţă, nici viziune # News.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, fost premier şi fost lider al PSD, afirmă că prim-ministrul Ilie Bolojan a ”tăiat” degeaba ”banii gravidelor şi pensionarilor” şi a ”crescut aberant taxele”, după care a ”ordonat o scamatorie contabilă”, Ciolacu susţinând că ”nu există o reducere reală a deficitului ca urmare a «reformelor»”. ”Ilie Bolojan, tot ce ai făcut este grosolan şi crud: ai sacrificat oameni, ai minţit instituţii, ai manipulat cifre şi ai pus economia pe brânci doar ca să-ţi lustruieşti propria legendă. Iar sub poleiala asta nu e nici competenţă, nici viziune - eşti doar un zapciu al austerităţii, disperat să-şi acopere propriul eşec”, adaugă Ciolacu.
Acum 2 ore
09:50
Neamţ: Un bărbat a fost rănit în urma unui incendiu / El a suferit arsuri pe 20% din corp / Focul a fost provocat de un scurtcircuit produs la un frigider # News.ro
Un bărbat dintr-o comună din judeţul Neamţ a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit la un frigider.
09:50
SUA urmează să transfere până la 7.000 de deţinuţi din gruparea jihadistă Statul Islamic din Siria către Irak, anunţă CENTCOM, în urma confruntărilor armate dintre armata siriană şi kurzi # News.ro
Statele Unite desfăşoară operaţiuni în vederea transferării a până la 7.000 de deţinuţi din cadrul grupării Statul Islamic (SI) din Siria către Irakul vecin, pentru a ”garanta că terorişti rămân în închisori securizate”, anunţă armata americană, relatează AFP.
09:40
Spania urmează să aducă un omagiu naţional la victimelor tragediei feroviare de la Adamuz, soldată cu 43 de morţi, la 31 ianuarie, la Huelva, în Andaluzia # News.ro
Un omagiu naţional urmează să fie adus victimelor tragediei feroviare de la Adamuz, în sudul Spaniei, soldată cu 43 de morţi, la 31 ianuarie, la Huelva, în Andaluzia, potrivit unor surse din cadrul Guvernului, relatează AFP.
09:30
Timiş - Băiat de 15 ani ucis alţi adolescenţi - Primar: De ce s-a ajuns aici? De ce din prieteni au devenit duşmani în doar câteva secunde? Tragedia ne obligă pe toţi la reflecţie – părinţi, educatori şi autorităţi # News.ro
Primarul localităţii Cenei, din judeţul Timiş, unde un băiat de 15 ani a fost ucis alţi adolescenţi, a reacţionat întrebându-se de ce s-a ajuns aici şi de ce copiii, din prieteni au devenit duşmani în doar câteva secund. ”Tragedia de astăzi ne obligă pe toţi la reflecţie – părinţi, educatori şi autorităţi„, a comentat edilul.
09:20
Novak Djokovici îşi continuă parcursul pentru un nou titlu la Melbourne. El s-a calificat în turul trei la Australian Open, după victoria cu numărul 101 # News.ro
Novak Djokovici, numărul 4 mondial, s-a calificat fără probleme şi aproape fără efort, joi, în turul trei al Openului Australiei, învingându-l în mod logic pe italianul Francesco Maestrelli (141 ATP), scor 6-3, 6-2, 6-2, în 2 ore şi 15 minute.
Acum 4 ore
09:10
Parchetul ICCJ - 73 percheziţii domiciliare în judeţul Botoşani, într-un dosar vizând obţinerea de acte de identitate româneşti false/ 104 adrese unde figurează cu domiciliul cetăţeni din R. Moldova, Ucraina şi Rusia, verificate - FOTO # News.ro
Poliţiştii de frontieră ai Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Iaşi şi Sighetu Marmaţiei fsc joi 73 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane fizice din judeţul Botoşani, anunţă Parchetul ICCJ. De asemenea, sunt verificate 104 adrese unde figurează cu domiciliu cetăţeni originari din Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă. Acţiunile au loc în continuarea activităţilor derulate pentru destructurarea unei reţele care furniza documente de identitate româneşti neconforme cu realitatea pentru persoane din Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă şi în care, în 20 noiembrie 2024, au avut loc 90 de percheziţii la sediile unor instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice din judeţele Botoşani, Suceava şi municipiul Bucureşti, fiind vizate 94 de persoane.
09:10
Festivalul Sundance începe pentru ultima dată în Utah/ Evenimentul, fondat de Robert Redford, va fi organizat de anul viitor în Colorado # News.ro
Festivalul de film Sundance, primul de la moartea fondatorului său Robert Redford, începe joi la Park City, în munţii statului american Utah, unde se desfăşoară pentru ultima dată înainte de a se muta anul viitor în statul vecin Colorado.
09:00
Parchetul ICCJ - 73 percheziţii domiciliare în judeţul Botoşani, într-un dosar vizând obţinerea de acte de identitate româneşti false - FOTO # News.ro
Poliţiştii de frontieră ai Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Iaşi şi Sighetu Marmaţiei fsc joi 73 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane fizice din judeţul Botoşani, anunţă Parchetul ICCJ.
08:30
Intervenţie pentru stingerea unui incendiu care a afectat mai multe autoturisme pe strada Bucegi din municipiul Cluj-Napoca / Un bărbat a suferit arsuri - FOTO # News.ro
Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit joi dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a afectat trei autoturisme parcate pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca. Un bărbat aflat în autoturismul de la care a pornit focul a suferit arsuri, fiind transportat la spital.
08:30
Pentru a răspunde la misteriosul dispozitiv la care OpenAI lucrează, Apple ar dezvolta o replică, sub forma unui accesoriu pentru haine, care se poartă asemenea unei insigne.
08:20
Tenis: Madison Keys şi Jessica Pegula, calificare fără probleme în turul trei la Australian Open # News.ro
Americancele Madison Keys, deţinătoarea titlului, şi Jessica Pegula s-au calificat, joi, fără probleme în turul trei al Openului Australiei, eliminându-le pe compatriotele lor Ashlyn Krueger, respectiv McCartney Kessler.
07:40
Taylor Swift devine a doua cea mai tânără persoană inclusă vreodată în Songwriters Hall of Fame # News.ro
Taylor Swift, în vârstă de 36 de ani, va deveni a doua cea mai tânără compozitoare inclusă vreodată în Songwriters Hall of Fame, alăturându-se lui Stevie Wonder, care avea 33 de ani când a fost inclus în 1983, a anunţat miercuri organizaţia.
07:40
Apple pregăteşte o transformare majoră pentru Siri, care va deveni chatbot integrat în iOS şi macOS # News.ro
Apple plănuieşte să lanseze anul acesta o versiune complet reinventată a lui Siri, transformând asistentul digital într-un chatbot avansat de inteligenţă artificială, a relatat Bloomberg, citând surse apropiate proiectului.
07:30
Gaza - Un colaborator al AFP şi alţi doi jurnalişti pelestinieni au fost ucişi într-un atac israelian # News.ro
Un colaborator regulat al AFP şi alţi doi jurnalişti palestinieni au fost ucişi, miercuri, într-un atac israelian în centrul Fâşiei Gaza, armata israeliană afirmând că a ţintit operatorii unei drone considerate suspecte.
Acum 6 ore
07:10
Un judecător a interzis administraţiei Trump să examineze dispozitivele electronice ale unei jurnaliste percheziţionate # News.ro
Un judecător federal american a interzis miercuri guvernului lui Donald Trump să examineze dispozitivele electronice confiscate săptămâna trecută de la domiciliul unei jurnaliste de la The Washington Post.
07:00
Producţia de petrol a Venezuelei ar putea creşte cu 30% pe termen scurt, spune secretarul american al energiei # News.ro
Producţia de petrol a Venezuelei ar putea creşte cu aproximativ 30% faţă de nivelul actual de 900.000 de barili pe zi în perioada scurtă şi medie, a declarat miercuri secretarul american al energiei, Chris Wright, într-o întâlnire cu directori ai companiilor petroliere, potrivit participanţilor, transmite Reuters.
06:40
Blue Origin lansează ”TeraWave”, o reţea globală cu 5.408 sateliţi pentru comunicaţii de mare viteză # News.ro
Blue Origin, compania spaţială a lui Jeff Bezos, a anunţat miercuri lansarea unui proiect masiv de infrastructură orbitală: o constelaţie de 5.408 sateliţi care va forma noua reţea de comunicaţii TeraWave, destinată centrelor de date, guvernelor şi marilor companii, relatează Reuters.
06:40
Venezuela - Preşedinta a numit noi comandanţi militari după căderea lui Maduro/ Delcy Rodriguez, invitată la Casa Albă # News.ro
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a numit noi comandanţi militari după capturarea preşedintelui Nicolas Maduro de către Statele Unite, a anunţat miercuri un înalt oficial al armatei pe contul său Telegram.
06:30
Oficiali americani au încercat să facă lobby împotriva interzicerii alegerii liderului extremei drepte Marine Le Pen, afirmă un judecător francez # News.ro
Un magistrat francez a declarat că doi emisari ai administraţiei Trump au abordat-o pentru a face lobby împotriva interzicerii participării la alegeri a liderului francez de extremă dreapta Marine Le Pen, scrie The Guardian.
06:20
O’Leary ironizează ameninţarea lui Elon Musk de a prelua Ryanair, pe fondul unui conflict tot mai vizibil între cei doi # News.ro
Pe fundalul tensiunilor transatlantice generate de ameninţările preşedintelui Donald Trump privind Groenlanda, un alt duel, de această dată corporatist şi extrem de vocal, a acaparat atenţia publicului: schimbul acid de replici dintre Michael O’Leary, directorul Ryanair, şi Elon Musk, fondatorul Starlink şi X, relatează Reuters.
06:20
Peste o sută de angajaţi ai ANRE cer suspendarea actelor privind reorganizarea instituţiei/ Curtea de Apel Bucureşti, aşteptată să ia joi o decizie/ Şi salariaţi ai ASF au făcut o astfel de cerere/ CAB a dat câştig de cauză ANCOM într-o speţă similară # News.ro
Peste o sută de angajaţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) au cerut în instanţă suspendarea actelor care vizează reorganizarea instituţiei şi reducerea cheltuielilor, aprobate la sfârşitul anului trecut, în cadrul reformei asumate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Curtea de Apel Bucureşti ar urma să judece, joi, în contencios administrativ, această solicitare. O cerere similară au făcut, tot la Curtea de Apel, peste 150 de salariaţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), dosarul având termen de judecată în 3 februarie. La sfârşitul anului trecut, CAB a dat câştig de cauză celor peste 330 de angajaţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) care au contestat concedierile şi reducerile de venituri cuprinse în planul de reorganizare, blocând astfel aplicarea acestor măsuri, în condiţiile în care, deşi nu este definitivă, decizia este executorie.
06:10
Curtea de Apel Alba Iulia, aşteptată să se pronunţe joi în dosarul privind solicitarea ANAF de instituire a sechestrului asigurător asupra unor bunuri ale fostului preşedinte Klaus Iohannis # News.ro
Curtea de Apel Alba Iulia este aşteptată să se pronunţe, joi, în dosarul în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) solicită instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri ale fostului preşedinte Klaus Iohannis. Apelul se judecă după ce Tribunalul Sibiu a respins, în noiembrie anul trecut, solicitarea ANAF de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor lui Iohannis şi ale familiei sale, pentru a se garanta recuperarea sumelor cuvenite statului, pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Familia fostului preşedinte a refuzat să plătească voluntar banii, după ce a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului.
06:00
Şeful NATO, Mark Rutte, a declarat că subiectul suveranităţii Groenlandei nu a fost abordat, miercuri, în cadrul discuţiilor sale cu preşedintele american Donald Trump.
05:50
Jensen Huang (Nvidia): Europa are o oportunitate ”o dată într-o generaţie” în domeniul roboticii AI # News.ro
Nvidia CEO Jensen Huang a declarat miercuri, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Europa se află în faţa unei oportunităţi care apare ”o dată într-o generaţie” de a deveni lider global în domeniul roboticii alimentate de inteligenţă artificială, datorită bazei sale industriale ”incredibil de puternice”, transmite CNBC.
05:30
Preţurile petrolului au urcat miercuri, pe fondul forţei majore în Kazahstan şi al exporturilor lente din Venezuela # News.ro
Preţurile petrolului au închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,5%, susţinute de perspectivele unei oferte mai reduse după oprirea temporară a producţiei la două mari câmpuri petroliere din Kazahstan şi pe fondul volumelor scăzute de export ale Venezuelei, care continuă să întâmpine dificultăţi în restabilirea producţiei, transmite Reuters.
05:20
Preşedintele SUA, Donald Trump, a invitat zeci de lideri mondiali să se alăture iniţiativei sale „Board of Peace” (Consiliul Păcii), care vizează rezolvarea conflictelor globale, dar diplomaţii spun că aceasta ar putea afecta activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite, relatează Reuters.
Acum 8 ore
05:10
Copiii de origine străină din Austria care cunosc insuficient germana sunt obligaţi să urmeze cursuri de vară: „Limba germană este cheia succesului şcolar şi a unei vieţi de succes” # News.ro
Copiii de origine străină al căror nivel de limbă germană este insuficient vor trebui să urmeze două săptămâni de cursuri obligatorii în timpul vacanţei de vară pentru a favoriza integrarea lor, a decis miercuri parlamentul austriac, mergând împotriva avizului cadrelor didactice, relatează AFP.
05:10
Dolarul se apreciază după ce Trump acceptă cadrul unui acord privind Groenlanda şi renunţă la tarife # News.ro
Dolarul american s-a întărit puternic miercuri în raport cu euro şi francul elveţian, după ce preşedintele Donald Trump a retras ameninţarea de a impune tarife mai multor state europene, anunţând că a ajuns la un acord asupra unui cadru preliminar de acord privind Groenlanda în cooperare cu NATO, transmite Reuters.
03:40
Procedură iniţiată împotriva lui Bill şi Hillary Clinton pentru obstrucţionarea Congresului în cazul Epstein # News.ro
O comisie a Congresului american a votat miercuri pentru a iniţia oficial o procedură împotriva lui Bill şi Hillary Clinton, acuzaţi de obstrucţionarea Congresului pentru că au refuzat să se prezinte la o audiere legată de o anchetă parlamentară în cazul Epstein, relatează AFP.
03:20
O femeie acuzată că a furnizat Moscovei informaţii despre ajutorul militar acordat Ucrainei a fost arestată în Germania. În cazul de spionaj sunt implicaţi şi foşti angajaţi ai armatei germane # News.ro
O femeie cu dublă cetăţenie, germană şi ucraineană, acuzată că a furnizat informaţii Ambasadei Rusiei în Germania despre ajutorul militar acordat Ucrainei şi despre industria de apărare germană, a fost arestată miercuri, potrivit Berlinului, care a recunoscut şi implicarea unor foşti responsabili ai Bundeswehr, relatează AFP.
Acum 12 ore
02:50
Preşedinta Venezuelei, Delcy Rodríguez, spune că abordează „fără teamă” dialogul cu Statele Unite. Ea ar putea fi primul lider venezuelean invitat la Casa Albă după 25 de ani # News.ro
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, a declarat miercuri că va iniţia un proces de dialog cu Statele Unite „fără nicio teamă”, în timp ce Casa Albă a anunţat că doreşte să o invite la o dată ce urmează să fie stabilită, relatează AFP.
02:40
Negociatorul ucrainean Rustem Umerov anunţă că s-a întâlnit cu Jared Kushner şi Steve Witkoff la Davos. Cei doi reprezentanţi ai lui Trump sunt aşteptaţi joi la Moscova # News.ro
Negociatorul ucrainean Rustem Umerov a declarat într-o postare pe Telegram că s-a întâlnit miercuri la Davos cu ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, şi cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, relatează CNN.
02:20
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, susţine că i s-a interzis să vorbească la Davos şi dă vina pe administraţia Trump # News.ro
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, un critic democrat al preşedintelui Donald Trump, a declarat miercuri că i s-a interzis să ia cuvântul la Forumul Economic Mondial de la Davos, acuzând Casa Albă că a intervenit în legătură cu evenimentul pe care îl planificase, relatează Reuters.
01:50
Şeful NATO afirmă că postarea lui Trump despre „cadrul” pentru Groenlanda este „exact la obiect”, însă mai este mult de lucru pentru a ajunge la un acord. Anunţul lui Trump a fost primit cu scepticism în insula arctică. Ce spune Putin # News.ro
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că postarea preşedintelui american Donald Trump pe Truth Social despre faptul că s-a ajuns la un „cadru” pentru un acord cu privire la Groenlanda este „exact la obiect”, potrivit CNN. Rutte a declarat însă pentru AFP că „mai este mult de lucru” pentru a ajunge la un acord propriu-zis.
01:00
NYT: Acordul lui Trump referitor la Groenlanda ar implica proprietatea asupra unor mici porţiuni de teritoriu, după modelul bazelor britanice din Cipru # News.ro
Acordul avut în vedere de Donald Trump cu privire la Groenlanda ar putea viza doar porţiuni mici de teritoriu, unde Statele Unite ar fi autorizate să înfiinţeze baze militare, potrivit mai multor oficiali de rang înalt ai NATO, citaţi sub acoperirea anonimatului de The New York Times (NYT) . Această idee, adusă în discuţie în cadrul unei reuniuni a NATO, ar fi similară statutului bazelor britanice din Cipru, considerate teritoriu britanic.
00:50
NYT: Acordul lui Trump referitor la Groenlanda ar implica proprietatea asupra unor mici porţiuni de teritoriu # News.ro
Acordul avut în vedere de Donald Trump cu privire la Groenlanda ar putea viza doar porţiuni mici de teritoriu, unde Statele Unite ar fi autorizate să înfiinţeze baze militare, potrivit mai multor oficiali de rang înalt ai NATO, citaţi sub acoperirea anonimatului de The New York Times (NYT) . Această idee, adusă în discuţie în cadrul unei reuniuni a NATO, ar fi similară statutului bazelor britanice din Cipru, considerate teritoriu britanic.
00:40
UPDATE - Liga Campionilor: Înfrângeri pentru Dennis Man şi Vlad Dragomir / Bayern Munchen, Chelsea, Juventus, Liverpool şi FC Barcelona au obţinut victorii / Bavarezii s-au calificat în optimi # News.ro
Formaţiile PSV Eindhoven şi Pafos, la care joacă Dennis Man şi Vlad Dragomir, au înregistrat înfrângeri în partidele disputate, miercuri, în etapa a şaptea a grupei Ligii Campionilor. Bayern Munchen, Juventus, Liverpool şi FC Barcelona au obţinut victorii. Bavarezii au obţinut calificarea în optimile competiţiei.
00:30
Marius Voineag, şeful DNA: Vorbim de o incapacitate a instituţiilor cu atribuţii de control de a ne livra mai multe sesizări. Nu pot ei trimite cât putem noi livra # News.ro
Procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, susţine că există o incapacitate a instituţiilor cu atribuţii de control de a livra mai multe sesizări către DNA, el precizând că ”nu pot ei trimite cât putem noi livra”.
00:20
Două persoane au murit miercuri în Grecia după ce ploi torenţiale au inundat case şi firme în Atena şi în alte părţi ale ţării, au declarat autorităţile, relatează Reuters.
00:20
Doi adolescenţi de 15 ani, reţinuţi în cazul băiatului omorât cu toporul, incendiat şi îngropat în curtea unei case din judeţul Timiş / Al treilea participant are 13 ani şi nu răspunde penal / Fapta a fost planificată # News.ro
Doi adolescenţi de 15 ani au fost reţinuţi de către procurori, în cazul băiatului omorât cu toporul, incendiat şi îngropat în curtea unei case din judeţul Timiş. Al treilea participant la comiterea faptelor are 13 ani şi nu răspunde penal, fiind sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.