Două victime, printre care un copil, transportate la spital în urma unui accident în Giroc
Timis Online,
29 ianuarie 2026 14:20
Două autoturisme au fost implicate într-un accident pe strada Semenic din Giroc, joi la prânz. O femeie și un copil au fost transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți.
• • •
Alte ştiri de Timis Online
Acum o oră
15:10
Imobiliare.ro Finance: Împrumuturi record intermediate în 2025. Direcția pieței de creditare în 2026 # Timis Online
Imobiliare.ro Finance a intermediat în premieră, în 2025, împrumuturi cu o valoare totală de 529,5 milioane euro (2,67 miliarde lei), atingând astfel un nou punct de referință pe piața de creditare autohtonă.
Acum 2 ore
14:30
PROGRAM. Hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din Timișoara: credință sub ocrotirea Sfinților Trei Ierarhi # Timis Online
Vineri, 30 ianuarie, Catedrala Mitropolitană a Timişoarei îşi va cinsti patronii spirituali, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan. Acesta este primul hram al catedralei, ales in anul 1946 când Patriarhul Nicodim în prezenţa Maiestăţii Sale Regele Mihai I a sfinţit acest locaş de cult ridicat timp de zece ani în vreme de război.
14:20
Două victime, printre care un copil, transportate la spital în urma unui accident în Giroc # Timis Online
Două autoturisme au fost implicate într-un accident pe strada Semenic din Giroc, joi la prânz. O femeie și un copil au fost transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți.
Acum 4 ore
13:50
Mai multe trenuri anulate, în februarie, din cauza lucrărilor la calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad # Timis Online
CFR Călători anunță modificări importante în circulația trenurilor în luna februarie, din cauza lucrărilor la calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Mai multe trenuri InterRegio vor fi anulate pe anumite segmente, călătorii urmând să fie transportați cu autobuze.
13:40
Tragedia de la Cenei, în care Mario, un adolescent de 15 ani a fost omorât de colegii săi, a reaprins discuțiile despre coborârea vârstei răspunderii penale în România. Organizația Salvați Copiii România avertizează însă ferm că înăsprirea legislației penale nu doar că nu previne astfel de tragedii, ci riscă să adâncească un cerc vicios al violenței și delincvenței juvenile.
12:40
„Zeii de împrumut ai Vienei” ajung la Timișoara. O expoziție despre oraș, memorie și detaliul invizibil # Timis Online
Muzeul Național al Banatului găzduiește, începând cu 5 februarie, expoziția fotografică „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, un proiect semnat de artista austriacă Christine de Grancy, cunoscută pentru capacitatea sa de a surprinde detaliul trecut cu vederea și dialogul tăcut dintre oraș și istorie.
12:30
Trei din patru timișoreni consideră că orașul se îndreaptă într-o direcție bună. Traficul și parcările, în continuare nesatisfăcătoare # Timis Online
Calitatea vieții în Timișoara este percepută în creștere pe aproape toate palierele, potrivit „Barometrului Calității Vieții 2025”, realizat de Primărie și UVT. Excepția majoră rămâne sănătatea, unde scăderea este constantă, arată datele culese în vara anului trecut.
Acum 6 ore
11:20
ISU Timiș trimite scafandri pentru căutarea unei persoane dispărute în Mureș, la Arad # Timis Online
Pompierii din Timiș și Arad intervin pentru căutarea unei persoane semnalate ca fiind căzută în râul Mureș, în zona Podului Traian, după un apel la 112 primit marți după-amiază.
10:50
Unul dintre suporterii PAOK, rănit grav în accident, rămâne internat la Timișoara. Ceilalți doi au fost transferați în Grecia # Timis Online
Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara a anunțat, astăzi, că a efectuat o reevaluare completă a celor trei pacienți din Grecia, victime ale accident rutier din apropiere de Lugojel, în contextul pregătirii transferului acestora în Grecia.
10:40
Alergiile severe și riscul de anafilaxie ridică frecvent aceeași întrebare în rândul pacienților și familiilor acestora. Există soluții care să meargă dincolo de vigilența constantă și de intervenția de urgență? Specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) spun că cercetările recente sugerează că răspunsul ar putea fi afirmativ.
10:30
FOTO. Primăria Timișoara reîntregește Parcul Zürich după recuperarea unui teren ocupat abuziv # Timis Online
Municipalitatea a început operațiunile de eliberare a unei suprafețe de peste 1.000 de metri pătrați din Parcul Zürich, teren care fusese îngrădit și utilizat ilegal de un hotel din zonă.
Acum 8 ore
10:00
Prostatita reprezintă una dintre cele mai des întâlnite patologii urologice la bărbați, afectând aproximativ unul din zece pacienți de-a lungul vieții. Medicii Spitalului CFR Timișoara atrag atenția că această afecțiune este a treia cea mai frecvent diagnosticată boală a prostatei, după adenomul de prostată și cancerul de prostată.
09:30
Joi, 29 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
09:20
Gașca Zurli va susține un spectacol dedicat copiilor și părinților, la finalul de săptămână, la Iulius Town, unde . Participarea este gratuită pentru toți membrii familiei.
Acum 24 ore
00:20
Spectacol folcloric, de teatru, proiecții de film, dezbateri sau expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte joi, 29 ianuarie.
28 ianuarie 2026
20:10
Protestul anunțat la Lugoj, anulat oficial. Primarul Călin Dobra vorbește despre falsuri, manipulare și apel la unitate # Timis Online
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat anularea protestului programat pentru vineri, 30 ianuarie, în fața Primăriei, după ce organizația nonguvernamentală în numele căreia fusese depusă solicitarea s-a delimitat oficial de acțiune. Edilul avertizează că participarea la evenimente neautorizate se face pe propria răspundere și face un apel public la responsabilitate și solidaritate
20:10
Un accident rutier în lanț s-a produs pe Calea Torontalului, unde trei persoane au fost rănite după ce un șofer nu a păstrat distanța regulamentară.
19:00
Viceprimarul Lațcău, supărat de o „nemulțumire” exprimată pe Pasajul Solventul: „Orașul se construiește când le exprimăm cu respect” # Timis Online
Pe un perete al Pasajului Solventul a apărut o înjurătură la adresa USR. Viceprimarul Ruben Lațcău a reacționat public, condamnând gestul și pledând pentru dialog și respect.
18:10
Educația socio-emoțională este considerată esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor de vârstă preșcolară, însă sistemul educațional din România nu oferă, în prezent, un cadru suficient de coerent pentru implementarea acesteia. Avertismentul vine dintr-o amplă cercetare națională realizată de Organizația Salvați Copiii România. Aceasta arată că fenomenul bullyingului este deja prezent în grădinițe și produce efecte vizibile asupra copiilor.
18:10
Primăria vrea nou regulament pentru traficul greu din Timișoara: limitări noi pe Rebreanu, Cetății și în Modern # Timis Online
Primăria Timișoara a formulat un nou regulament pentru traficul greu din oraș. Pe de o parte, acesta are scopul de a reduce degradarea străzilor, poluarea și zgomotul și de a crește siguranța rutieră. Pe de altă parte, tarifele vor fi reduse.
17:30
Peste 8 km de drum DJ 684 vor fi refăcuți între Coșava și Luncanii de Jos. CJT a aprobat documentația # Timis Online
Sectorul de drum DJ 684 care leagă Coșava de Luncanii de Jos va fi modernizat pe o lungime de peste 8 km, cu refacerea carosabilului și a trei poduri pentru a asigura o circulație cât mai sigură. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
17:30
Zona turistică de la Lacul Surduc, amenajată pentru agrement și activități în aer liber # Timis Online
O nouă investiție va transforma zona Lacului Surduc, din comuna Fârdea, într-un loc mai atractiv și mai prietenos pentru turiști. Pe terenul aflat pe malul lacului, vor fi realizate lucrări de amenajare a spațiilor de agrement, vor fi aduse două ambarcațiuni pentru activități nautice și vor fi create facilități care să încurajeze relaxarea și turismul activ.
17:20
Au venit analizele de la IML. Șoferul microbuzului cu suporteri PAOK avea droguri în sânge # Timis Online
Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de pe E70, în apropiere de Lugojel, ar fi avut droguri în sânge, potrivit analizelor IML. Sursele indică, pentru G4Media, și consum de canabis înainte de impact.
17:10
Piese romantice, flaut și sombrero, viori, ceardașuri, marimbă și concerte-lecție: Filarmonica Banatul Timișoara propune în luna februarie, „asociată tradițional cu tema dragostei, un program cuceritor și divers, în care romantismul, energia secolului XX și prospețimea clasicismului se întâlnesc pe scena Sălii Capitol”, anunță instituția.
17:10
Noul centru de zi pentru vârstnici din zona Telegrafului, pe strada Lorena, se apropie de faza de execuție, după ce consilierii locali au aprobat actualizarea devizului general. Clădirea existentă va fi reabilitată și extinsă de la 90 la 460 mp, investiția ajungând la peste 5 milioane de lei, TVA inclus.
16:50
Vitamina K2: Beneficii esențiale, simptomele lipsei și rolul în osteoporoză! Detalii la Enigma Plant! # Timis Online
ADVERTORIAL. Vitamina K2, esențială pentru sănătatea oaselor și a sistemului cardiovascular, activează proteinele care direcționează calciul către oase și dinți, prevenind depunerea acestuia în artere.
Ieri
15:30
VIDEO. Va avea Timișoara stadion de Liga a II-a în sezonul următor? Stadiul lucrărilor la Arena „Eroii Timișoarei” # Timis Online
Consiliul Județean Timiș avertizează că stadionul de 10.000 de locuri din Calea Buziașului ar putea fi întârziat, deși a alocat 20 de milioane de lei pentru proiect. Președintele CJT, Alfred Simonis, spune că ritmul lucrărilor este sub așteptări, în timp ce Primăria Timișoara rămâne optimistă și promite inaugurarea cu un meci sau un concert.
14:50
Trei persoane, între care doi șoferi, au ajuns la spital după un accident pe DJ 609B, provocat de neadaptarea vitezei și păstrarea insuficientă a distanței între mașini.
14:20
Sprijin pentru familiile victimelor după accidentul tragic din apropiere de Lugojel, anunță Alfred Simonis # Timis Online
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat implicarea CJ Timiș în sprijinirea familiilor victimelor accidentului rutier din apropiere de Lugojel, în urma căruia șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic și-au pierdut viața și alți trei au fost răniți.
14:10
Alfred Simonis despre tragedia din Cenei: „Criminalii, delincvenții, minori sau adulți, nu pot fi tratați în regim de asistență socială” # Timis Online
La ședința ordinară a Consiliului Județean Timiș de miercuri, 28 ianuarie, președintele Alfred Simonis a discutat pentru prima dată public despre tragedia de la Cenei, unde băiat de 15 ani a fost ucis de un alt minor. Subiectul a fost adus în plen de liberalul Marian Popescu, care a dorit să puncteze lipsa unei culturi a prevenției și a cooperării instituționale în astfel de situații.
13:30
Trei suporteri PAOK luptă să se recupereze la Timișoara. Ambasadoarea Greciei a vizitat răniții # Timis Online
Durere, solidaritate și sprijin internațional după carnagiul rutier produs pe DN6, în apropiere de localitatea Lugojel, unde șapte tineri suporteri ai clubului PAOK Salonic și-au pierdut viața, marți, iar alți trei au fost grav răniți.
13:00
În Timiș se fac primii pași pentru deschiderea unui centru destinat minorilor care comit fapte penale # Timis Online
La scurt timp după tragedia de la Cenei, unde un copil de 13 ani a fost ucis de un alt minor, Consiliul Județean Timiș a aprobat înființarea unui centru special destinat copiilor care comit fapte penale, dar nu răspund penal. Proiectul a fost prezentat de DGASPC Timiș și ar urma să fie o premieră la nivel național.
12:50
Peste 4 kilograme de droguri de mare risc, găsite de polițiști la două persoane în Timișoara # Timis Online
Două persoane au fost prinse în Timișoara cu peste patru kilograme de droguri de mare risc, într-o acțiune a polițiștilor și procurorilor D.I.I.C.O.T., care a dus și la percheziții și la reținerea suspecților.
12:40
Ateliere educative la Muzeul de Artă, în expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” # Timis Online
În cadrul expoziției „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, deschisă pentru public, la Palatul Baroc, până în 29 martie 2026, va începe un amplu program de educație muzeală, au anunțat, astăzi, Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș.
12:00
Sistemul de asistență ar fi blocat volanul: posibila cauză a accidentului mortal cu suporterii PAOK de la Lugojel # Timis Online
Apar noi informații în cazul gravului accident rutier din România în care au fost implicați suporterii PAOK: unul dintre supraviețuitori susține că pierderea controlului asupra autovehiculului ar fi fost cauzată de activarea sistemului de asistență la menținerea benzii, ridicând suspiciuni privind un posibil defect tehnic.
11:40
Primăria cumpără cu 300.000 de euro terenul de lângă „Vidu” unde vrea să construiască o sală multifuncțională # Timis Online
Primăria Timișoara face pași pentru construirea unei săli multifuncționale la Liceul de Artă „Ion Vidu”, după ce a ajuns la un acord pentru cumpărarea unui teren privat din perimetrul școlii. Investiția ar rezolva lipsa spațiilor pentru sport, coregrafie și repetiții artistice.
11:10
LISTĂ. Au fost aprobate proiectele de bugetară participativă a elevilor timișoreni. Începe implementarea lor # Timis Online
Consilierii locali din Timișoara au aprobat proiectele câștigătoare ale primei ediții de bugetare participativă dedicate liceelor. Elevii inițiatori și profesorii coordonatori se vor întâlni vineri cu reprezentanții primăriei la Cinema Studio, urmând ca apoi să înceapă implementarea proiectelor.
11:00
Zăpadă proaspătă în Banatul Montan! Pârtiile de la Muntele Mic, Semenic și Văliug își așteaptă turiștii # Timis Online
Vești excelente pentru iubitorii sporturilor de iarnă! Banatul Montan se bucură de un nou strat de zăpadă la altitudinile mai mari, în special în zonele Muntele Mic și Semenic, unde condițiile sunt favorabile pentru practicarea schiului și a activităților de iarnă.
10:40
Mobilă și bijuterii. Fosta florărie din Piața Victoriei, dată cu scandal asociației care sprijină comunitatea romă din Cerneteaz # Timis Online
Fosta florărie din centrul Timișoarei va fi atribuită Asociației Seeds of Kenosis, organizație care sprijină comunitatea romă din Cerneteaz, într-un proiect marcat de controverse legate de procedură și chirie. Hotărârea a fost adoptată la limită, după o dezbatere tensionată în Consiliul Local.
09:50
FOTO. Amenzi de aproape 9.000 de lei pentru taximetriștii din Timișoara. Controale ample ale Poliției Locale # Timis Online
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au desfășurat, în ultimele patru zile, o amplă acțiune de verificare a modului în care este respectată legislația privind transportul de persoane în regim de taxi, în mai multe zone din Timișoara.
09:40
Solidaritate fără granițe la Timișoara: Druckeria, alături de răniții ajunși la Spitalul Județean # Timis Online
Un nou exemplu de umanitate și unitate a fost oferit de comunitatea suporterilor timișoreni. Membrii Asociației Druckeria s-au mobilizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, acolo unde sunt internați trei suporteri PAOK răniți, demonstrând că, dincolo de rivalități sportive, rămâne solidaritatea dintre oameni.
09:20
Miercuri, 28 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
00:10
Miercuri, 28 ianuarie, puteți participa la un tur ghidat, să vizitați expoziții diverse, să mergeți la teatru sau la un film.
27 ianuarie 2026
23:40
FOTO. Mai mulți suporteri greci vin spre Timișoara, după ce s-au oprit în fața Spitalului Municipal din Lugoj # Timis Online
Patru autocare pline cu suporteri greci, care ar fi trebuit să ajungă în orașul francez Lyon pentru a-și susține echipa favorită, PAOK Salonic, s-au oprit în seara zilei de marți în fața Spitalului Municipal din Lugoj cu speranța de a afla noi informații despre conaționalii lor răniți în tragicul accident de la Lugojel.
21:30
Doi bărbați din Timiș au ajuns în arest după ce polițiștii au descoperit, în urma unor percheziții la Recaș și Stanciova, arme de foc, muniție și zeci de kilograme de carne de vânat deținute ilegal.
20:40
Un cititor Tion ne-a reclamat că bicicleta sa a fost furată din Timișoara. Cei care pot oferi informații sunt rugați să ia legătura proprietarul sau cu poliția.
20:10
Printr-o serie de evenimente culturale dedicate publicului larg, Școala de Arte invită comunitatea timișeană să descopere talentul cursanților săi, debuturi impresionante pe scena artistică și energia pe care atmosfera creativă a Școlii o generează. Accesul publicului la toate aceste spectacole este liber.
19:10
Electroruga Buzad 2026: Shantel, Om la lună și Implant pentru refuz, primele nume confirmate # Timis Online
Festivalul Electroruga Buzad revine în 2026 cu un line-up eclectic și promisiunea unor experiențe culturale complete, la intersecția dintre muzică alternativă, tradiție și natură.
18:50
Cursuri gratuite la matematică, chimie și informatică pentru elevii de liceu, oferite de UPT # Timis Online
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) va organiza și în acest an programe gratuite de pregătire pentru elevii de liceu, la discipline precum matematică, chimie și informatică, atât pentru bacalaureat, cât și pentru admiterea la facultate. Programele sunt deschise tuturor elevilor, indiferent de opțiunile lor viitoare de studiu.
18:40
Spații culturale noi și revitalizate în Regiunea Vest, cu finanțări europene de zeci de milioane de euro # Timis Online
Autoritățile publice din Regiunea Vest pot accesa finanțări consistente pentru dezvoltarea infrastructurii culturale, printr-un nou apel de proiecte lansat în cadrul Programului Regional Vest. Inițiativa vizează crearea de spații culturale noi, revitalizarea celor existente și extinderea accesului comunităților la cultură, educație și viață creativă.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.