Alarmă la una dintre cele mai mari baze aeriene din Polonia, după ce în perimetrul ei s-a prăbușit o dronă „de jucărie”

Digi24.ro, 6 februarie 2026 17:00

O dronă de mici dimensiuni s-a prăbușit vineri la una dintre cele mai mari baze aeriene militare din Polonia, declanșând o anchetă a poliției militare, au declarat autoritățile.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 15 minute
18:40
Publicaţia Europa Liberă se închide, după șase ani de prezență pe piața din România. Și serviciul din Bulgaria urmează să fie închis, anunță în exclusivitate Pagina de media.
Acum 30 minute
18:30
Viceprimarul Adrian-Marian Cocoș a preluat atribuțiile primarului Sectorului 3 pe perioada în care edilul Robert Negoiță are interdicția de a-și exercita funcția. Mandatul interimar este valabil pentru 60 de zile sau până la o decizie judecătorească de suspendare a acestei măsuri, a transmis Biroul de presă al Primăriei Sectorului 3.
18:30
Un bărbat de 38 de ani a fost arestat preventiv, vineri, după ce, în timp ce conducea un autoturism deşi nu are permis de conducere, a ieşit de pe şosea, a lovit un stâlp de iluminat şi apoi peretele unui magazin din parcarea mall-ului din Floreşti, judeţul Cluj. În urma accidentului, un pasager a fost transportat la spital. Şoferul a refuzat recoltarea de probe biologice.
18:30
Sindicaliştii Europol au distribuit, vineri, imagini în care se vede cum în sediul IPJ Botoşani plouă, iar pereţii sunt plini de infiltraţii. „Avem pretenţii de poliţie europeană, dar strângem apa cu făraşul la fiecare ploaie”, au transmis sindicaliştii. În replică, conducerea IPJ Bolojani a transmis că imobilul a fost achiziţionat în 2006, într-o stare deplorabilă, fiind făcute lucrări în limita fondurilor alocate.
Acum o oră
18:20
Comisia Europeană a propus vineri cel mai recent pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care extinde restricțiile asupra energiei, băncilor, bunurilor și serviciilor rusești, urmărind să ajungă la un acord pentru punerea în aplicare a acestuia înainte ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să intre în al cincilea an, anunță Politico.
18:10
Șase persoane au fost rănite ușor vineri după-masă la Grenoble, după un atac cu grenadă într-un salon de înfrumusețare din centrul orașului francez. Suspecții sunt încă în libertate, scrie Liberation.
18:10
Interzicerea totală a accesului copiilor sub 13 ani la rețelele sociale, acces condiționat și strict monitorizat pentru cei între 13 și 15 ani și sancțiuni reale pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor sunt principalele măsuri cerute de Salvați Copiii România, într-o poziție publică transmisă joi. Organizația avertizează că, în lipsa unor reguli ferme și a unor mecanisme reale de aplicare, copiii sunt expuși unor riscuri grave legate de sănătatea mintală, siguranța online și exploatarea sexuală, în contextul în care studiile recente arată utilizarea excesivă a rețelelor sociale de către minori, simptome de dependență la peste o cincime dintre copiii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani și zeci de mii de raportări anuale de conținut abuziv generat chiar de minori.
Acum 2 ore
17:50
Milano este un oraș blindat pentru olimpiadă. Delegația americană face valuri dinainte de deschiderea oficială de vineri seara. Vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio au luat masa împreună în oraș. Cine nu era pe lista de invitați nu s-a putut apropia la mai mult de 200 de metri de restaurantul cu pricina, anunță Digi24. Între timp, șefa guvernului italian Giorgia Meloni şi vicepreşedintele american JD Vance au salutat „valorile comune”, în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina, în timp ce sute de persoane au manifestat la Milano împotriva Statelor Unite, relatează AFP.
17:50
Informații noi cu privire la concediul medical. O nouă ordonanță propune ca pacienții care au mai multe concedii medicale pentru aceeași boală să aibă o zi neplătită doar o singură dată. Alte categorii de pacienți sunt exceptate de la această măsură.
17:40
Șefa ÎCCJ, Lia Savonea, îl acuză pe Ilie Bolojan de presiuni asupra Curții Constituționale, după ce premierul a trimis o scrisoare judecătorilor constituționali prin care le spune că România va pierde bani europeni dacă întârzie decizia privind pensiile magistraților. Aceasta susține că într-un stat de drept autentic, „dialogul dintre autorități nu poate lua forma presiunii”.
17:40
Primăria Capitalei (PMB) anunţă că a început acţiunea de plombare a gropilor din carosabil. Până în prezent, Administraţia Străzilor a inventariat 585 de gropi de pe 76 de artere din Bucureşti,poitrivit unui anunț de pe Facebook al PMB.
17:30
Justiţia tunisiană a decis vineri plasarea în detenţie a unui deputat care a criticat pe reţelele sociale acţiunile preşedintelui Kais Saied după recentele inundaţii şi ploi torenţiale din ţară, a declarat avocatul său pentru AFP.
17:30
Este important pentru România ca viitorul Cadru Financiar Multianual 2028-2034 să acorde fonduri specifice pentru proiectele legate de apă, iar investiţiile ar trebui să se concentreze pe gestionarea durabilă a apei, dar şi pe cercetarea, inovarea şi digitalizarea în acest sector, a transmis ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, la un eveniment ce a avut loc în Cipru.
17:10
Agenția britanică pentru medicamente emis un avertisment pentru utilizatorii injecțiilor pentru diabet și slăbire Ozempic și Wegovy din cauza unui efect secundar rar care reduce fluxul sanguin către nervul optic și poate provoca orbire bruscă la un ochi, scrie The Times.
17:00
Carnea poate deveni periculoasă pentru consum înainte de a ajunge în congelator, arată un nou raport al EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor). Riscul major nu apare în timpul congelării, ci în primele zile după sacrificare, atunci când carnea este păstrată la temperaturi prea ridicate. Potrivit analizei, în doar 5–6 zile, carnea de vită, porc sau miel depozitată necorespunzător poate ajunge la niveluri periculoase de bacterii, inclusiv Salmonella.
17:00
O dronă de mici dimensiuni s-a prăbușit vineri la una dintre cele mai mari baze aeriene militare din Polonia, declanșând o anchetă a poliției militare, au declarat autoritățile.
Acum 4 ore
16:50
Iranul și Statele Unite au reluat vineri, în Oman, negocieri indirecte pe care Teheranul dorește să le limiteze strict la programul său nuclear. Discuțiile au intrat deja în „faza a doua”, potrivit autorităților iraniene, în timp ce Washingtonul păstrează amenințarea unei acțiuni militare în cazul eșecului diplomației, anunță Reuters.
16:50
Un distrugător al Marinei SUA a doborât patru drone folosind un laser de mare putere, marcând un pas important în direcția înlocuirii rachetelor cu arme laser pentru apărarea la distanță scurtă.
16:50
Măsurile anunțate pentru relansarea economică, precum bonificațiile pentru plata anticipată a impozitelor, facilitățile acordate microîntreprinderilor sau amortizarea accelerată, pot avea un efect pozitiv asupra investițiilor, însă corecția deficitului bugetar ar trebui realizată prin reducerea cheltuielilor publice, nu prin majorări de taxe, susține Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România. 
16:40
Statele Unite au îndemnat cetățenii să părăsească imediat Iranul, avertizând asupra întreruperilor continue ale internetului, riscurilor de securitate și asistenței limitate din partea guvernului SUA în această țară. Avertismentul, care vine pe fondul tensiunilor crescânde între SUA și Iran, invocă întreruperile de internet și riscurile de securitate înaintea discuțiilor programate între SUA și Iran în Oman, informează Kyiv Independent.
16:30
Autoritatea electorală portugheză a confirmat că turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, conform calendarului stabilit, în ciuda perturbărilor provocate de intemperii care au afectat țara în ultimele zile. Furtuna Leonardo a provocat moartea unei persoane în Portugalia, a făcut ravagii și în Spania.
16:30
Dosarul prin care Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară s-a blocat vineri, 6 februarie, la Tribunalul București, după ce judecătorii nu s-au pus de acord asupra unei soluții și au constatat „ivită divergența”. Noul termen va fi pe 9 februarie. 
16:20
Statele Unite au acuzat vineri China că vrea să-i egaleze arsenalul nuclear precum şi de efectuarea unor teste nucleare secrete, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.
16:20
Peste 1.300 de consumatori din municipiul Craiova şi din localităţile Balta Verde, Branişte, Gura Văii, Livezi, Podari şi Rovine sunt afectaţi de întreruperea furnizării gazelor naturale în urma avariei produse, joi seară, la o conductă subterană, pe o stradă din Craiova. Reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele anunţă că reluarea alimentării se va face sâmbătă seară.
16:10
Ucraina a fost din nou anul trecut principalul destinatar al livrărilor de arme germane, urmată de două ţări scandinave membre ale NATO, Norvegia şi Suedia, au anunţat vineri autorităţile germane.
16:00
Dragoș Sprînceană, om de afaceri stabilit în SUA, care fusese propus de Marcel Ciolacu la începutul anului 2025 să fie „emisar special” pentru relația dintre România și Statele Unite, a lansat o serie de acuzații cu privire la programul Visa Waiver. Acesta susține că George Simion i-ar fi recunoscut că a făcut lobby pentru ca România să fie scoasă din program, ca să câștige capital electoral împotriva Coaliției de guvernare. În replică, AUR susține că este vorba despre „păreri personale”.
15:50
Două persoane au fost reţinute după ce, pe fondul unui conflict mai vechi, ar fi agresat un bărbat la ieşirea dintr-un spital din Sectorul 4, a informat, vineri, Poliţia Capitalei.
15:40
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de peste 1,5 milioane de lei în urma unor controale desfășurate la nivel național, după verificarea a peste 200 de operatori economici. În urma neregulilor descoperite, activitatea a 18 firme a fost oprită temporar, până la remedierea problemelor constatate de comisari.
15:40
Circulaţia unor linii de transport public ar putea fi modificată temporar luni seara, având în vedere desfăşurarea meciului de fotbal Dinamo Bucureşti - Universitatea Craiova, programat de la ora 20:00, pe Arena Naţională, informează vineri Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov.
15:30
Pachetul de măsuri pentru relansarea economiei României a intrat în linie dreaptă, obiectivul principal al acestora fiind pivotarea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii şi valoare adăugată, transmite ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
15:30
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că starea medicală a selecţionerului Mircea Lucescu, internat de luni la Spitalul Universitar din Capitală, s-a îmbunătăţit şi că în zilele următoare tehnicianul va fi externat. Antrenorul îşi doreşte însă „încă o opinie medicală în ceea ce priveşte situaţia lui”, astfel că va face un control în afara ţării.
15:10
Producția de servicii a înregistrat un ușor declin în luna noiembrie în Uniunea Europeană și în zona euro, însă România s-a numărat printre statele care au raportat creșteri importante, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
15:10
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-au trimis în judecată pe cetăţeanul turc care a tras, în luna august 2025, şase focuri de armă pe terasa unui club din Centrul Vechi, în încercarea de a se răzbuna pe agenţii de pază ai localului respectiv, pe fondul unui conflict anterior.
15:10
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov susține că tentativa de asasinat împotriva generalului Vladimir Alekseiev face parte dintr-o strategie a Kievului de a bloca negocierile de pace, potrivit declarațiilor făcute vineri, citate de Agerpres.
15:10
Premierul Ilie Bolojan a avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor vineri, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre măsurile de relansare economică. La finalul ședinței, reprezentanții mediului de afaceri au declarat că efectele sunt limitate, iar măsurile de relansare nu ar ajunge, de fapt, decât la un număr restrâns de IMM-uri.
15:00
Un deţinut de la Penitenciarul Giurgiu, condamnat pentru viol, distrugere şi lipsire de libertate, nu a revenit la locul de detenţie după o întrerupere de trei luni a executării pedepsei. El este considerat evadat şi a fost dat în urmărire naţională.
Acum 6 ore
14:50
Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării propriului său factor de descurajare nucleară, a declarat șefa diplomației UE, Kaja Kallas, într-un interviu publicat vineri de ziarul „Helsingin Sanomat”, informează EFE, potrivit Agerpres. 
14:40
Fostul preşedinte american Barack Obama şi soția sa, Michelle, au fost reprezentaţi ca maimuţe într-un montaj video conspiraţionist postat de actualul preşedinte Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social. Clipul este pe tema alegerilor prezidenţiale din 2020, despre care Trump susține în continuare că au fost furate.
14:30
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul calendarului pentru înscrierea în învățământul primar în anul școlar 2026 - 2027. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la 31 august 2026 inclusiv au obligația de a-i înscrie în clasa pregătitoare.
14:30
Cel puţin 31 persoane au fost ucise, iar alte 169 au fost rănite vineri într-o explozie produsă într-o moschee şiită din capitala pakistaneză, Islamabad, relatează BBC.
14:20
Comisia Europeană a constatat, cu titlu preliminar, că TikTok încalcă Regulamentul privind serviciile digitale prin modul în care este concepută platforma pentru a crea dependență, prin funcții precum scroll-ul infinit, redarea automată și sistemele de recomandare personalizate, care pot afecta bunăstarea utilizatorilor, inclusiv a minorilor.
14:20
Fratele celor doi copii care s-au înecat într-un pârâu, în localitatea Chirpăr, judeţul Sibiu, a fost dat în plasament în regim de urgenţă, în urma unei decizii a instanţei, la propunerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). El rămăsese singurul copil al familiei, întrucât alţi doi au murit anterior.
14:10
De vineri, 6 februarie, începe o nouă ediție a programului Fidelis, prin care Ministerul Finanțelor se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Ediția din februarie se desfășoară până pe 13 februarie și aduce dobânzi neimpozabile de până la 7,25% pentru emisiunile în lei și de până la 6% pentru cele în euro.
14:00
Valul de dezinformare declanșat de raportul provizoriu al consilierilor majorității care lucrează în Comisia Juridică din Camera Reprezentanților a SUA arată cât de vulnerabilă poate fi opinia publică la interpretări eronate, potrivit unei analize realizate de Remus Ștefureac, directorul INSCOP Reasearch. Raportul nu este oficial și nu trebuie confundat cu o poziție a Congresului american, însă repercusiunile sale în spațiul politic și mediatic din România au fost imediate și semnificative.
14:00
Un medic oftalmolog de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești a sunat la 112 din cauza unui pacient recalcitrant. Pentru că respectivul conflict s-a aplanat până la venirea polițiștilor, doctorița în a primit avertisment, relatează Observatorul Prahovean.
13:40
Poliţiştii au declanşat o anchetă după ce un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost găsit decedat în curtea spitalului din Medgidia, iar pe corpul său nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Anchetatorii au stabilit că dispariţia sa a fost anunţată după zece zile de un membru de familie, care nu a dorit ca aceasta să fie mediatizată.
13:40
Președintele american Donald Trump ar fi cerut ca gara Penn Station din New York și Aeroportul Internațional Dulles din Washington să fie redenumite după el, în schimbul deblocării unor fonduri federale de miliarde de dolari pentru un proiect major de infrastructură, potrivit publicației Axios.
13:40
ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: A intervenit Uniunea Europeană pentru anularea alegerilor din România, așa cum susțin vocile suveraniste?
13:30
O mașină de protocol care a fost folosită de fostul președinte Klaus Iohannis când era primar este scoasă la vânzare de Primăria Sibiu prin intermediul unei case de licitații.
13:20
Premierul și ministrul interimar al Educației, Ilie Bolojan, nu a dat curs solicitărilor de audiență înaintate de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în contextul informaţiilor din spaţiul public legate de noi tăieri programate în învăţământul superior. Discuțiile privind bugetul și facilitățile studenților s-au desfășurat cu consilierul de stat Luciana Antoci, susține ANOSR.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.