Momentul în care un şofer turc "zboară" cu maşina dintr-un sens giratoriu pe acoperişul unui magazin

ObservatorNews, 7 februarie 2026 15:20

Dintr-un sens giratoriu, a ajuns pe acoperişul unui magazin. Scenele în care un şofer turc a pierdut controlul volanului au fost filmate de camerele de supraveghere.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 10 minute
17:10
Cinci autoturisme furate din Marea Britanie, în valoare de peste 110.000 de euro, au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții efectuate în municipiul Vaslui. Anchetatorii au ridicat și sume importante de bani, iar un bărbat de 32 de ani este cercetat pentru tăinuire și se află sub control judiciar.
Acum 30 minute
17:00
Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ. O majoritate covârșitoare a angajaților din educație spune că măsurile adoptate de Guvernul Bolojan le afectează grav activitatea și siguranța profesională. Potrivit unei consultări naționale realizate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, peste 35.000 de profesori și angajați din sistem au răspuns sondajului, iar aproape 9 din 10 spun că impactul este foarte mare. În acest context, sindicatele anunță declanșarea unui referendum pentru grevă, cu posibile proteste în luna martie sau la finalul anului școlar.
16:50
Statele Unite și Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale care vizează Ucraina, fără implicarea Kievului, a avertizat președintele Volodimir Zelenski în cadrul unui briefing susținut la Kiev. Liderul ucrainean a menționat, de asemenea, existența unei presupuse înțelegeri economice de amploare între SUA și Rusia, așa-numitul "Pachet Dmitriev", evaluat la 12 trilioane de dolari.
Acum o oră
16:20
Actrița cehă Jana Brejchova, una dintre cele mai îndrăgite figuri ale cinematografiei din Europa Centrală și cunoscută publicului pentru rolul Reginei din celebrul serial "Arabela", a murit la vârsta de 86 de ani, după o boală îndelungată, informează DPA, citat de Agerpres. Considerată un simbol al filmului cehoslovac și supranumită "Brigitte Bardot a Cehiei", artista a marcat generații întregi prin talentul și farmecul său, lăsând în urmă o carieră impresionantă și zeci de roluri memorabile.
Acum 2 ore
15:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că Belarusul deja găzduieşte "complet sau parţial" racheta balistică rusească cu rază intermediară Oreşnik. Liderul ucrainean a avertizat că Moscova încearcă să atragă Minsk-ul mai adânc în războiul împotriva Ucrainei, scrie Kyiv Independent.
15:40
Schimb dur de replici între primarii din Capitală, pe fondul tensiunilor politice dintre PSD și PNL. Daniel Băluță a lansat un atac fără precedent împotriva lui Ciprian Ciucu, pe care îl acuză de lipsă de soluții, "bullying" și declarații publice menite să distragă atenția de la problemele reale ale Bucureștiului, scrie Mediafax. Edilul Sectorului 4 a folosit un limbaj extrem de critic, numindu-l pe Ciucu "Baronul Münchhausen", după ce primarul general a acuzat PSD că blochează deciziile din Consiliul General.
15:20
Dintr-un sens giratoriu, a ajuns pe acoperişul unui magazin. Scenele în care un şofer turc a pierdut controlul volanului au fost filmate de camerele de supraveghere.
Acum 4 ore
15:00
Inteligența artificială schimbă lumea, dar în mâini greșite poate deveni o adevărată armă. Nu tot ce vezi sau auzi este real. Mai noua metoda, accidentul, a fost upgradată. Hoții se folosesc de conturile copiilor de pe rețelele sociale, modifică vocile și conving chiar pe părinți să plătească.
15:00
Kremlinul va interoga "în curând" doi suspecţi în cazul tentativei de asasinare a generalului Vladimir Alexeiev, înalt oficial al serviciilor secrete militare ruse, a relatat sâmbătă ziarul rus Kommersant, citând o sursă apropiată anchetei.
14:40
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă 2026 a avut loc vineri seara la San Siro, Milano, marcând startul competiției internaționale. Show-ul a fost marcat de momente artistice spectaculoase, dar și de reacții controversate din partea publicului. Printre momentele de atracție, JD Vance a fost huiduit de spectatorii din stadion, un gest care a atras atenția presei internaționale, relatează The Independent.  
14:10
Partidul Umanist Social Liberal şi-a ales, la congresul național, noua structură de conducere a partidului. A fost lansat şi un nou proiect. PUSL rămâne unicul partid din România cu o structură de conducere colegială, în care deciziile se iau prin consens.
14:00
Comisia Europeană a transmis un ultimatum platformei TikTok. Bruxellesul solicită schimbarea designului aplicației, pe care îl consideră periculos, mai ales pentru copii. Vizat este algoritmul de recomandări care ar da dependenţă. 
13:40
Statele Unite au oferit Ucrainei și Rusiei un termen-limită până în luna iunie pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului care se apropie de patru ani, a declarat Zelenski jurnaliștilor, potrivit AP. În același timp, atacurile rusești asupra infrastructurii energetice au forțat centralele nucleare ucrainene să reducă producția sâmbătă.
13:20
Tragedia din Rahova a fost la un pas să se repete în această dimineaţă. O explozie puternică a avut loc într-un bloc din localitatea Chitila, lângă Bucureşti. 40 de oameni au fost evacuaţi, iar două victime au ajuns la spital.
Acum 6 ore
13:00
Două crime care au şocat ţara au un numitor comun: fosta logodnică a lui Adrian Kreiner, milionarul omorât în timpul unui jaf. E ca un scenariu de film. Femeia de 40 de ani - până acum victimă care a primit şi despăgubiri - este acuzată de achetatori că şi-ar fi ajutat cea mai bună prietenă să îşi ucidă mama. Fosta parteneră a milionarului din Sibiu a fost reţinută, iar sâmbătă va ajunge din nou în faţa magistraţilor care îi vor decide soarta.
12:40
Scene mai puţin obişnuite surprinse pe o trecere de pietoni din Colorado! Un bărbat care jongla cu focul în timp ce mergea pe monociclu a atras toate privirile şoferilor. Deşi spectacolul lui a fost impresionant, poliţia a intervenit pentru că activitatea sa punea în pericol traficul şi siguranţa publică. 
12:20
Snoop Dogg a fost surpriza serii pentru sportivii români prezenți la festivitățile de deschidere ale Jocurilor Olimpice de iarnă 2026 de la Milano-Cortina. Celebrul artist american a fluturat pentru câteva secunde steagul României pe străzile din Cortina, după ce s-a întâlnit cu delegația tricoloră.
12:20
Decizie importantă pentru cel mai mare combinat siderurgic din România, aflat în colaps. Guvernul l-a declarat obiectiv strategic naţional și va plăti salariile restante ale angajaților din fondul de garantare. În paralel, combinatul va fi scos la licitație în luna martie, cu un preț de pornire de 700 de milioane de euro. Până atunci, aproape 4.000 de oameni trăiesc de pe o zi pe alta și așteaptă momentul în care se vor putea întoarce la lucru. De aproape un an, producția este complet oprită, iar muncitorii sunt în șomaj tehnic. 
12:00
Fotbalul feminin din România începe să joace în liga dezvoltării pe termen lung. Pentru prima dată, Federația Română de Fotbal și FIFA stau la aceeași masă ca să construiască o strategie comercială dedicată Superligii feminine. Miza: reguli mai clare, stabilitate financiară și o competiție care să atragă investiții, public și vizibilitate, nu doar pasiune.
12:00
Suma de 40.000 de euro a fost pretinsă pentru exercitarea influenței asupra unor funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții și asupra arhitectului șef în cadrul Primăriei Sectorului 5, care, la rândul său, urma să intrevină pentru urgentare și admiterea recepției.
11:40
Două crime care au şocat ţara au un numitor comun: fosta logodnică a lui Adrian Kreiner, milionarul omorât în timpul unui jaf. Anchetatorii cred că femeia de 40 de ani, psiholog şi antrenor în dezvoltare personală, şi-a ajutat cea mai bună prietenă să pună la cale un plan diabolic pentru a-şi ucide mama. I-ar fi procurat sedative şi ar fi învăţat-o cum să distrugă probele video. Povestea de film s-a încheiat cu reţinerea fostei partenere a milionarul din Sibiu, sub acuzaţia de complicitate la omor calificat. 
11:30
Statele Unite grăbesc pacea! Washingtonul vrea un acord până în martie, iar în luna mai să fie organizate alegeri în Ucraina în acelaşi timp cu un referendum. Între timp, Rusia acuză Ucraina de tentativă de asasinat a unui important general, numărul doi în GRU, unitatea de spioni a armatei. Şeful serviciilor secrete a fost împuşcat în Moscova, în scara blocului şi a fost transportat în stare gravă la spital. Incidentul a avut loc la o zi după ce delegaţiile celor două ţări au încheiat o nouă rundă de negocieri, finalizată cu schimbul a sute de prizonieri de război. 
Acum 8 ore
10:50
Vin veşti bune de la Ministerul Agriculturii pentru fermierii afectaţi de îngheţul târziu de anul trecut. A fost pus în consultare un proiect financiar de urgenţă pentru producătorii din sectorul pomicol, ale căror plantaţii pe rod au fost calamitate. Sprijinul este acordat sub formă de grant de până la 2.000 de euro pe hectar şi se calculează în funcţie de gradul de afectare. 
10:30
Elton John a depus mărturie ieri în procesul deschis împotriva tabloidului Daily Mail. Artistul a acuzat publicaţia că i-a încălcat grav viaţa privată. La fel ca prinţul Harry, cântăreţul de 78 de ani şi partenerul său se află printre cele şapte vedete care au dat în judecată ziarul. A deschis acest proces din cauza unor articole publicate între anii 2000 şi 2015.
10:20
Un copil de zece ani din Iaşi a ajuns în stare gravă la spital, aseară, după ce a fost spulberat de un autoturism!
10:10
Abandonarea puilor de câini pe străzi este o problemă uriaşă în România! Deşi sterilizarea este obligatorie, mulţi nu dau doi bani pe lege. La Cluj, consiliul judeţean a demarat un proiect de sterilizări gratuite, astfel încât banii să nu mai fie o problemă pentru proprietarii de câini. Momentan, au fost alocaţi 500 de mii de lei. Dacă clujenii răspund bine la această iniţiativă, suma va putea fi mărită.
10:00
Ucraina a fost ţinta unui atac important asupra reţelei sale energetice sâmbătă dimineaţă, ceea ce a dus la întreruperi de curent în mare parte a ţării, a anunţat compania ucraineană de electricitate Ukrenergo. 
09:40
Seară de neuitat în Italia! Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă a adus o explozie de emoţie şi culoare! Mariah Carey, Laura Pausini şi Andrea Bocelli sunt doar câteva dintre numele mari care au încântat publicul cu interpretări excepționale​. Zeci de modele îmbrăcate în culorile steagului Italiei au adus un omagiu celebrului creator de modă Giorgio Armani.
09:20
Administratorul public, arhitectul-şef al Primăriei Sectorului 5 şi directorul adjunct al Poliţiei locale din Sectorul 5 au fost reţinuţi aseară de procurorii anticorupţie. Cei 3, dar şi mai mulţi funcţionari publici sunt bănuiţi că ar fi luat mită zeci de mii de euro de la un dezvoltator imobiliar. Suspecţii ar fi eliberat ilegal avize cu ajutorul cărora investitorii ar fi încasat mai repede banii pentru apartamente. 
09:20
Incendiu puternic, ieri, în judeţul Caraş-Severin! O camionetă a fost înghiţită de flăcări violente.
Acum 12 ore
08:50
Robert Negoiță nu mai are voie să-şi exercite funcţia de primar al sectorului trei şi are de plătit 800 de mii de lei cauţiune ca să nu fie arestat. Procurorii DNA îl acuză de un prejudiciu de aproape un milion de lei. Ar fi construit ilegal drumuri, unul chiar pe terenul fratelui său şi ar fi asfaltat şosele pe sub care trec conducte de gaz, în ciuda faptului că era conştient de pericolul de explozie. 
08:50
Atenţie la apelurile telefonice pe care le primiţi! O nouă metodă de fraudă, mai „sofisticată“, este folosită tot mai des de infractori. Aceştia folosesc inteligența artificială pentru a clona vocea unor persoane apropiate și astfel conving victimele să trimită bani. 
08:20
Accident grav pe o şosea din Capitală. Un bărbat de 54 de ani, de origine turcă, a fost transportat de urgență la spital după ce autoturismul pe care îl conducea a zburat la propriu peste un sens giratoriu și s-a lovit de acoperișul unui magazin.
08:20
Au fost clipe de panică, aseară, pentru locatarii unui bloc din Năvodari! Un bărbat a fost găsit carbonizat, după ce în garsoniera în care locuia a izbucnit un incendiu uriaş. Fumul s-a răspândit cu repeziciune în tot imobilul, iar zeci de locatari au fost evacuaţi de urgenţă de pompierii ajunşi la faţa locului. 
08:20
Urmărire ca în filme, ieri, în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava! Un bărbat de 31 de ani, care a furat o maşină, le-a dat mari bătăi de cap poliţiştilor!
08:20
Două crime care au şocat ţara au un numitor comun: fosta logodnică a lui Adrian Kreiner, milionarul omorât în timpul unui jaf. Anchetatorii cred că femeia de 40 de ani, psiholog şi antrenor în dezvoltare personală, şi-a ajutat cea mai bună prietenă să pună la cale un plan diabolic pentru a-şi ucide mama. I-ar fi procurat sedative şi ar fi învăţat-o cum să distrugă probele video. Povestea de film s-a încheiat cu reţinerea fostei partenere a milionarul din Sibiu, sub acuzaţia de complicitate la omor calificat. 
07:50
O femeie de 70 de ani a murit, sâmbătă dimineața, lovită de o mașină pe Șoseaua Mangaliei, în localitatea Albești, județul Constanța.
07:40
Un caz medical considerat aproape imposibil a fost raportat de o echipă de medici din Statele Unite. Un pacient aflat în stare critică a fost menținut în viață timp de 48 de ore fără plămâni, până când a putut primi un dublu transplant pulmonar. Procedura a fost realizată cu ajutorul unui sistem artificial avansat, care a preluat complet funcția respiratorie și a stabilizat circulația sângelui, potrivit unui raport publicat recent în revista Med, citat de News.ro. 
07:20
Horoscop 8 februarie 2026. Astrele aduc introspecție, ambiție și revelații personale. Zodiile sunt chemate să renunțe la ceea ce nu le mai servește, să își apere valorile și să își clarifice relațiile. Fiecare semn zodiacal primește un imbold pentru a face schimbări profunde sau a descoperi adevăruri esențiale.
Acum 24 ore
22:10
Sub solul Germaniei ar putea exista una dintre soluțiile-cheie pentru independența energetică a Europei. Cercetătorii au identificat în regiunea Altmark, în Saxonia, o rezervă uriașă de litiu, estimată la peste 8 milioane de tone de metal pur, suficientă pentru alimentarea a peste 800 de milioane de mașini electrice, relatează Il Messaggero. 
22:00
Episodul 13 din data de 6 februarie 2026 al emisiunii Survivor România. Spiritele s-au încins după ce, în urmă cu câteva zile, Faimoşii s-au despărţit de Marina Dina, la finalul Duelului de eliminare. O parte dintre concurenţi, în frunte cu Gabi Tamaş, s-au arătat dezamăgiţi de atitudinea de la votare a lui Cristian Boureanu.
21:40
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, în colaborare cu procurorii DIICOT și autorități judiciare din Franța, au destructurat un grup infracțional organizat specializat în spălarea banilor, traficul de droguri de risc și mare risc, dar și evaziune fiscală.
21:20
Un bătrân de 72 de ani a fost atacat pe stradă, vineri, în Cernavodă, în timp ce se deplasa cu soţia sa, iar persoane necunoscute i-au sustrat suma de 13.000 de lei. Poliţiştii au demarat verificări şi până în prezernt a fost identificat un bărbat de 41 de ani.
21:20
Un bărbat din Franța a avut parte de o zi incredibilă după ce a câștigat de trei ori consecutiv la jocuri răzuibile, iar ultimul bilet i-a adus marele premiu de un milion de euro. Povestea sa a fost făcută publică de La Française des Jeux.
21:20
Videoclipul distribuit joi seara pe contul de Truth Social al preşedintelui american Donald Trump, în care fostul preşedinte Barack Obama şi soţia sa, Michelle, apar ca maimuţe, a fost şters vineri, după critici cu privire la atitudini rasiste. Potrivit Casei Albe, imaginile ar fi fost postate „din greşeală” de cineva din personalul preşedinţiei.
20:50
Tabără de gătit, carnea de vită, este invitaţia lansată de zeci de bucătari cu renume, în Bucovina. Reţete americane, franţuzeşti şi româneşti vor fi preparate weekendul acesta în faţa gurmanzilor. Vedete vor fi un burger de cinci kilograme, ciorba de taur şi parizerul pane.
20:30
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri că premierul nu a exercitat nicio formă de presiune asupra Curţii Constituţionale a României (CCR), în contextul speculațiilor privind posibile influențe asupra deciziilor judecătorilor constituționali.
20:30
Un incendiu violent izbucnit vineri seară într-un apartament din Năvodari s-a soldat cu moartea unei persoane și evacuarea a zeci de locatari. Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje, iar trei femei și un copil au fost evaluați de medici după ce au fost scoși din imobil.
20:20
Un bărbat de 38 de ani din Slobozia a fost reținut după ce și-ar fi incendiat propria locuință, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict cu partenera, scrie Agepres. Polițiștii spun că acesta ar fi aruncat o sticlă cu lichid inflamabil în interiorul casei, provocând incendiul.
20:20
Se schimbă din nou regulile pentru voucherele de vacanță. Pragul de venit scade: doar bugetarii cu salarii nete de până la 6.000 de lei mai pot primi tichete, față de 8.000 de lei până acum. Valoarea rămâne aceeaşi - 800 de lei, dar - o schimbare importantă- dispare obligația contribuției proprii. Astfel, beneficiarii nu mai sunt obligați să plătească încă 800 de lei pentru a putea folosi voucherele la pachetele turistice. 
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.