Crește pragul investițiilor examinate de o comisie specială a Guvernului. Vor fi examinate și schimbările de acționariat cu străini în domenii ”sensibile”. Termene mai scurte și norme mai clare pentru avizul de mediu și autorizarea la incendiu

Profit.ro, 13 februarie 2026 20:40

Guvernul va promova, printr-o unică ordonanță de urgență, atât introducerea avizării schimbărilor de acționariat cu un investitor străin, în domenii sensibile, precum energie, transporturi, dar și bănci, mass-media, AI, industria farmaceutică, cât și măsuri mai simple, termene mai scurte pentru obținerea avizelor de mediu sau pentru incendiu. Totodată, pragul investițiilor examinate de Guvern crește de la 2 milioane euro la 5 milioane euro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Profit.ro

Acum 15 minute
22:10
Grupul francez Capgemini, printre cei mai mari furnizori globali de servicii de consultanță și IT, a obținut venituri peste așteptări în 2025, pe fondul unei creșteri accelerate în ultimul trimestru, susținută de achiziția multinaționalei indiene de outsourcing WNS, inclusiv a afacerilor din România, într-o tranzacție de 3,3 miliarde de dolari.
22:10
Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că Guvernul ar trebui să ceară intervenția Fondului Monetar Internațional (FMI). Argumentează propunerea prin situația economică actuală a țării.
Acum o oră
21:30
ANRE vrea să suspende autorizația pentru construcția centralei electrice eoliene Delești, acordată societății Aukera Project Company Epsilon în vara anului trecut.
Acum 2 ore
21:20
Vard Brăila a lansat la apă prima dintre cele două nave hibride de tip Ocean Energy Construction Vessel (OECV) pe care grupul norvegian le construiește în România pentru operatorul compatriot de transport maritim Island Offshore.
21:00
McDonald’s regândește meniul pentru clienții care folosesc medicamente pentru slăbit în SUA, testând produse compatibile cu preferințele acestora, precum Snack Wraps, sandvișul cu cârnat și biscuiți sau fâșiile de pui McCrispy.
21:00
Înaintea unei AGA în care sunt așteptate mutări decisive privind managementul FP, acțiunile Fondului au fost protagoniste la BVB.
20:40
Rompetrol anunță o promoție surpriză la benzinării, precizând că, în acest weekend, va aplica o reducere de 15 bani/litru la benzină și motorină standard.
20:40
Guvernul va promova, printr-o unică ordonanță de urgență, atât introducerea avizării schimbărilor de acționariat cu un investitor străin, în domenii sensibile, precum energie, transporturi, dar și bănci, mass-media, AI, industria farmaceutică, cât și măsuri mai simple, termene mai scurte pentru obținerea avizelor de mediu sau pentru incendiu. Totodată, pragul investițiilor examinate de Guvern crește de la 2 milioane euro la 5 milioane euro.
20:30
Super Technologies, care operează brandul de pariuri și casino online SuperBet, preia Maxbet, cu filialele din România și Malta.
20:30
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că decizia finală de aprobare a memorandumului privind exceptarea Complexului Energetic Oltenia de la legislația austerității, în ceea ce privește tichetele de masă cuvenite angajaților, îi aparține premierului Ilie Bolojan.
Acum 4 ore
20:20
Președintele Nicușor Dan îi invită pe români să privească ”cu echilibru” datele publicate azi de INS, potrivit cărora România a intrat în recesiune tehnică după două trimestre la rând de scădere. Șeful statului consideră că sunt și motive de optimism pentru că deficitul bugetar mare a fost redus fără sprijinul FMI, iar România areo economie privată solidă și există ușoare progrese pe diminuarea evaziunii fiscale.
20:00
Tot mai multe aplicații care ajută identificarea și să evitarea produsele americane din magazine sunt descărcate în Europa.
19:40
CEO-ul diviziei de performanță Mercedes-AMG, Michael Schiebe, a confirmat revenirea modelelor Black Series.
19:40
Super Technologies (Super), companie românească și unul dintre cele mai importante grupuri de tehnologie și divertisment pe plan internațional, anunță semnarea achiziției companiilor Maxbet România și Maxbet Malta. Tranzacția susține planurile de creștere sustenabilă ale companiei în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (CEE).
19:10
Utilizatorii căștilor de realitate virtuală Apple Vision Pro au acum acces nativ la platforma video YouTube, prin intermediul unei aplicații dezvoltate special pentru aceasta.
18:50
iCloud e genul de serviciu pe care îl folosești fără să-l simți, până în ziua în care ai nevoie de el urgent.
18:30
Autentificarea în doi pași este una dintre cele mai bune măsuri de securitate pentru conturile sociale, dar cele mai multe blocaje apar nu la activare, ci mai târziu, când schimbi telefonul, pierzi accesul la aplicația de coduri sau îți moare bateria fix când ai nevoie să te loghezi.
Acum 6 ore
18:10
Ministrul Sănătății anunță că va introduce în legislație o prevedere care va permite desfacerea contractelor de muncă în cazul medicilor "prinși" că lucrează la privat chiar în timpul programului de la spitalul public.
18:00
Beltiug și Socond, două comune din județul Satu Mare, vor deveni prima structură administrativă din România care se unește voluntar, ca urmare a măsurilor de austeritate și a presiunilor bugetare.
17:40
România a acordat anul trecut Ucrainei ajutoare în cuantum de circa 50 de milioane de euro, printr-o alocare bugetară la NATO, susține premierul Ilie Bolojan.
17:40
Premierul Bolojan consideră că nu ar fi trebuit cheltuiți bani de primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, pentru a face reclamă primăriei cu lucrările de la Planșeul Unirii, proiect finanțat de Guvern.
17:20
Premierul Ilie Bolojan s-a arătat mai degrabă sceptic față de proiectul construirii unei centrale nucleare de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, cu tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) dezvoltată și deținută de compania americană NuScale.
16:50
Poliția a arestat nouă persoane într-o anchetă legată de o fraudă cu bilete la Muzeul Luvru, care ar fi putut costa cel mai vizitat muzeu din lume aproximativ 10 milioane de euro.
16:50
O persoană a murit în urma unui incendiu care a pornit de la mașină electrică și apoi a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
16:40
Grupul italian naval Fincantieri va muta în România producția de secțiuni de cocă pentru navele de croazieră.
16:30
Noua stație va îmbunătăți serviciul de distribuție pentru 17179 mii de clienți din zona localităților Balotești si Corbeanca și va asigura disponibilitatea pentru viitoare racordări la rețeaua de distribuție.
Acum 8 ore
16:20
Threads, rețeaua socială prin care Meta concurează cu X-ul lui Elon Musk, oferă acum acces la o funcție bazată pe inteligența artificială, prin care utilizatorii pot cere să vadă mai mult sau mai puțin din diverse tipuri de conținut.
16:00
Treisprezece salariați ai Complexului Energetic Oltenia au intrat în greva foamei.
16:00
Premierul Bolojan afirmă că atunci când a acceptat funcția de premier, știa ce probleme grave are România, și nu se teme de un partid sau de un lider politic, iar pe plan personal va fi o ușurare venirea unui alt guvern. Bolojan a adăugat că este posibilă o altă coaliție de guvernământ, dacă se dovedește că formula actuală nu funcționează.
15:50
Premierul Bolojan susține că digitalizarea ANAF ar trebui finalizată până la sfârșitul acestui an, iar în acest condiții ar trebui să reintre în vigoare plata contribuțiilor sociale proporțional cu numărul de ore muncite.
15:40
Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul pregătește ajutoare pentru Damen Mangalia și Liberty Galați, acestea urmând a fi declarate de imporanță strategică, urmând să beneficieze de sprijin guvernamental.
15:30
Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare din România continuă să prezinte diferențe importante între regiuni, potrivit datelor oficiale centralizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
15:30
Nike, compania-mamă a Converse, va reduce personalul ca parte a unei restructurări strategice.
15:10
Sony a lansat căștile wireless WF-1000XM6, care sunt însoțite de recenzii în mare parte pozitive, dar vin cu un preț mai mare decât modelul anterior.
15:10
15:00
Cercetători și executivi de rang înalt din industria inteligenței artificiale au părăsit recent companii de top – precum Anthropic și OpenAI – lansând avertismente publice privind riscurile tehnologiei asupra utilizatorilor.
14:40
Siguu.ro, un startup românesc dezvoltat cu o investiție inițială de aproximativ 500.000 de euro, intră pe piața asigurărilor pentru companiile mici și mijlocii, unul dintre cele mai puțin digitalizate segmente din industria financiară locală.
14:40
Grupul francez Alstom a schimbat conducerea pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.
14:30
Din a doua parte a anului, România va avea condiții de creștere economică, prin scăderea inflației, reducerea importurilor și creșterea exporturilor, precum și prin măsurile de reducere a cheltuielilor și de stimulare economică, susține premierul Bolojan, în contextul în care țara noastră a intrat în recensiune tehnică.
14:30
O persoană a murit în urma unui incendiu care a pornit de la mașină electrică și apoi a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
14:30
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, vine cu declarații după anunțul privind intrarea României în recesiune tehnică.
Acum 12 ore
14:20
Cristian Popescu-Piedone a pierdut definitiv procesul cu ANI au decis judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au respins definitiv contestația depusă de Piedone împotriva raportului ANI care l-a găsit în conflict de interese pentru că și-a numit ginerele membru în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale pe când era primar al Sectorului 5.
14:20
Inspectorii ANPC au găsit produse cosmetice expirate, servicii prestate în spații neautorizate, utilizarea produselor cu un ingredient interzis.
14:20
Din a doua parte a anului, România va avea condiții de creștere economică, prin scăderea inflației, reducerea importurilor și creșterea exporturilor, precum și prin măsurile de reducere a cheltuielilor și de stimulare economică, susține premierul Bolojan, în contextul în care țara noastră a intrat în recensiune tehnică.
14:00
Exercițiul primar de vânzare a obligațiunilor guvernamentale dematerializate destinate populației a fost unul din cele mai slabe din ultimii ani, relevă datele Profit.ro.
14:00
Premierul Bolojan arată că sistemul energetic produce 9.000 MW, dar avize tehnice de racordare au fost date pentru 77.000 MW, iar investitorii serioși care doresc să facă stații de stocare nu au unde să dezvolte investiția, pentru că terenurile sunt ocupate doar pentru producție.
13:50
13:50
O analiză semnată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), arată că România se situează printre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai ridicate costuri reale ale gazelor naturale atunci când prețurile sunt ajustate la puterea de cumpărare, deși la nivel nominal tarifele nu par ridicate.
13:40
13:40
Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatură Clifford Chance, a asistat Electro-Alfa International în legătură cu oferta publică de acțiuni noi emise ca urmare a majorării de capital (IPO) în valoare de aproximativ 580 milioane RON (115 milioane Euro), cu un nivel de suprasubscrieri semnificative, ce plasează tranzacția în eșalonul de top al listărilor de companii antreprenoriale românești.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.