Poliţist de frontieră, reţinut sub acuzaţia că a obligat o fată de 17 ani să se prostitueze

G4Media, 25 februarie 2026 13:30

Un poliţist de frontieră în vârstă de 24 de ani a fost reţinut de DIICOT pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism, fiind acuzat că a obligat o fată de 17 ani să se prostitueze în Elveţia şi Germania, transmite Agerpres. „Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu luna aprilie 2023, […] © G4Media.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de G4Media

Acum 5 minute
15:10
„Reducerea temporară a sporului de doctorat” a fost propusă de grupul de lucru format de CNR și de premierul Bolojan, din care au făcut parte rectorii Nicolae Istudor, Mihnea Costoiu, Leonard Azamfirei, Sorin Cîmpeanu, Liviu Lucaci, Mihai Dimian, Ioan Abrudan, Marilen Pirtea, precum și Sorin Costreie, Gigel Paraschiv, Mădălin Bunoiu și Anton Hadăr, a anunțat […] © G4Media.ro.
Acum 15 minute
15:00
Doi muncitori au decedat după ce au căzut de la înălţime în interiorul unei turbine eoline, în vestul Germaniei, a anunţat miercuri poliţia locală, transmite agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Potrivit poliţiei, cei doi bărbaţi, ambii în vârstă de 32 de ani, se aflau într-o nacelă care s-a prăbuşit din partea superioară a […] © G4Media.ro.
15:00
Emmanuel Macron va ține luni un discurs foarte așteptat despre contribuția descurajării nucleare franceze la securitatea continentului european în contextul schimbărilor geopolitice mondiale, a anunțat miercuri Palatul Élysée, citat de Le Figaro. Președintele Republicii va lua cuvântul în cadrul foarte solemn al Île Longue, la Brest (vest), unde sunt staționate cele patru submarine nucleare lansatoare […] © G4Media.ro.
15:00
Două noi atacuri împotriva patrulelor ucrainene de recrutare care caută pe străzi bărbaţi pentru a-i mobiliza în armată au avut loc în ultimele ore, au anunţat miercuri comisariatele militare din regiunile ucrainene Luţk şi Dnipropetrovsk, relatează agenţia de știri EFE, citată de Agerpres. În oraşul Luţk, capitala regiunii omonime din nord-vestul Ucrainei, un cetăţean a […] © G4Media.ro.
Acum o oră
14:40
Ministrul american al Apărării, Pete Hegseth, a dat marți un ultimatum start-up-ului de inteligență artificială (IA) Anthropic pentru a ridica toate restricțiile privind utilizarea IA Claude de către Pentagon, potrivit BFM TV. Tânăra companie californiană are termen până vineri pentru a se conforma, în caz contrar ministrul intenționând să recurgă la o lege adoptată în […] © G4Media.ro.
14:20
Deputatul și liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a fost dat jos dintr-un autobuz de polițiștii italieni după ce a refuzat să achite călătoria în orașul Napoli, scrie deschide.md. Mai mult, pentru a scăpa de pedeapsă, acesta ar fi prezentat pașaportul diplomatic, invocând imunitatea parlamentară. Incidentul ar fi avut loc pe 15 februarie. Pe adresa […] © G4Media.ro.
Acum 2 ore
14:10
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca arată că îşi susţine constant studenţii prin aplicarea unor măsuri de protecţie socială care să extindă accesul la studiile universitare şi să contribuie la creşterea gradului de confort al acestora, transmite Agerpres. „Astfel, studenţii care nu reuşesc să obţină locuri în căminele proprii ale UBB şi sunt nevoiţi să stea […] © G4Media.ro.
14:10
Roblox este în prezent canalul de comerț cu cea mai accelerată creștere în rândul generației Z, depășind chiar ritmul TikTok, potrivit celui mai recent studiu realizat de Retail Technology Show (RTS), eveniment care are loc la Londra în luna aprilie, scrie Fashion Network. Analiza, bazată pe un eșantion de 1.000 de consumatori, arată că un […] © G4Media.ro.
13:50
Agenția Centrală de Informații (CIA) a oferit marți ajutor potențialilor informatori din Iran, furnizând instrucțiuni în limba persană despre modalitățile de a contacta în siguranță agenția de spionaj americană, în timp ce președintele Donald Trump analizează posibile atacuri militare. Postarea este cea mai recentă dintr-o serie de propuneri de recrutare în farsi, coreeană, rusă și […] © G4Media.ro.
13:50
Compania germană de echipament sportiv își reafirmă susținerea pentru fenomenul fotbalului în format 7 contra 7. Adidas a decis să extindă acordul global cu Kings League, competiția fondată de fostul internațional spaniol Gerard Piqué, în calitate de partener tehnic oficial până în iunie 2028. Prin această mișcare, brandul își consolidează poziția într-unul dintre cele mai […] © G4Media.ro.
13:40
Un atac „masiv” cu drone al Ucrainei, care a lovit miercuri o uzină din regiunea Smolensk (vest) a Rusiei, a provocat cel puţin patru morţi şi zece răniţi, a anunţat guvernatorul local, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „În urma unui atac terorist barbar al forţelor armate ucrainene, patru angajaţi ai uzinei au […] © G4Media.ro.
13:30
Un poliţist de frontieră în vârstă de 24 de ani a fost reţinut de DIICOT pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism, fiind acuzat că a obligat o fată de 17 ani să se prostitueze în Elveţia şi Germania, transmite Agerpres. „Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu luna aprilie 2023, […] © G4Media.ro.
13:20
Primarul general Ciprian Ciucu a acuzat public, miercuri, printr-o postare pe Facebook, faptul că Primăria Municipiului București (PMB) riscă să piardă o finanțare în valoare de 220.161.760 de lei (fără TVA), din cauza refuzului primarului Sectorului 4 de a preda amplasamentele necesare pentru lucrările de modernizare a rețelei de termoficare. Daniel Băluță duce în ultimele […] © G4Media.ro.
13:20
Președintele american Donald Trump nu renunță la ideea unui nou mandat. Ar trebui să fie al treilea mandat dar se întâmplă lucruri ciudate, a spus Trump în discursul despre starea națiunii ținut în fața parlamentarilor americani. Președintele Donald Trump a făcut din nou o referire la un posibil al treilea mandat la Casa Albă, potrivit […] © G4Media.ro.
Acum 4 ore
13:10
La Milano Fashion Week, Diesel a transformat podiumul într-un bazar al memoriei colective: torturi kitsch, flamingo roz, figurine fantasy, busturi clasice, obiecte aruncate aparent haotic și logo-uri omniprezente. Sub direcția creativă a lui Glenn Martens, colecția Toamnă/Iarnă devine un studiu despre acumulare, despre estetica „prea multului” și despre felul în care moda poate metaboliza cultura […] © G4Media.ro.
13:10
Economia argentiniană a înregistrat o revenire în 2025, al doilea an al guvernului ultraliberalului Javier Milei, cu o creștere de 4,4%, față de o contracție de 1,8% în 2024, potrivit Institutului Național de Statistică (Indec), citat de BFM TV. Estimarea lunară a activității economice publicată marți de Indec, care prefigurează de obicei statistica oficială a […] © G4Media.ro.
13:00
Un oraș modern din SUA a fost părăsit de locuitorii săi din cauza unui foc subteran care nu poate fi stins. Nimeni nu știe ce a provocat apariția flăcărilor în anii 60. Treptat, localitatea a fost părăsită din cauza fumului, aburului și surpărilor provocate de focul subteran, scrie Mediafax. Orașul Centralia din Pennsylvania este un […] © G4Media.ro.
12:50
Patru persoane au fost arestate și zeci sunt anchetate în cadrul unei operațiuni a autorităților italiene. Acțiunea a vizat un spital din sudul Italiei despre care anchetatorii susțin că era controlat de mafie. Printre suspecți sunt medici, funcționari publici și un fost polițist, scrie Mediafax. Cele patru persoane au fost arestate miercuri la Napoli, potrivit […] © G4Media.ro.
12:50
Iuri Ursachi, un preot din Picenza, în nordul Italiei, lângă Milano, acuză tinerii nord africani că în mod constant vandalizează biserica în care slujește, relatează Curierul Italiei, care citează presa locală. Gunoi în curtea bisericii, vase sparte, coloane crăpate, sticle sparte. Acestea sunt ”darurile” lăsate aproape în fiecare seară în Via Campagna, în fața bisericii […] © G4Media.ro.
12:40
Instanţa poate dispune, pe lângă măsurile de protecţie, ca agresorii să fie obligaţi la consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, internare voluntară/nevoluntară, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, cu majoritate de voturi, transmite Agerpres. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi […] © G4Media.ro.
12:30
Conducerea Instituţiei Prefectului Buzău a transmis că, datorită efectelor reformei în administrație, 10 angajaţi ar putea să părăsească instituţia până la data de 1 iulie, fără a ţine cont de posturile rămase neocupate, iar ceilalţi angajaţi ar urma să primească atribuţii în plus, potrivit Agerpres. Guvernul României a adoptat marți ordonanţa de urgenţă privind adoptarea […] © G4Media.ro.
12:30
Un posibil impact de glonţ a fost descoperit pe fuselajul unui avion al American Airlines care a efectuat un zbor între Medellin, Columbia, şi Miami, situat pe coasta atlantică a Floridei, in partea de sud, au relatat miercuri media americane, relatează Agerpres, care preia AFP. Compania aeriană a precizat că echipele sale au reperat „o […] © G4Media.ro.
12:20
Agresorii sexuali condamnați înscriși în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale sau de exploatare a unor persoane nu se vor mai putea angaja în școli, spitale, centre de îngrijire sau centre de educație fizică și sport, indiferent dacă sunt publice ori private. Proiectul inițiat de senatorul USR Ștefan Pălărie a fost astăzi […] © G4Media.ro.
12:20
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a instituit, miercuri, Cod galben de inundaţii pe unele râuri din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov, transmite Agerpres. Potrivit meteorologilor, până joi, la ora 12:00, sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, cu posibile efecte de inundaţii locale şi […] © G4Media.ro.
12:20
Un bărbat de 53 de ani, din localitatea teleormăneană Roşiori de Vede, a fost arestat preventiv, după ce şi-a sechestrat mai multe zile soţia în casă şi a bătut-o, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman, transmite Agerpres. Poliţiştii au fost sesizaţi la 112 de către fiul femeii, care anunţa că mama sa nu […] © G4Media.ro.
12:10
Polițiștii prahoveni au făcut miercuri 34 de percheziții într-un dosar care vizează mafia pariurilor sportive, potrivit unui comunicat. Perchezițiile au vizat clubul sportiv Paulești și rude ale manelistului Florin Salam și au avut loc în București, Păulești, Câmpulung, Râmnicu Vâlcea, Dej și localitățile ilfovene Dobroiești, Fundeni, Chiajna, Voluntari, Tunari. Printre cei vizați de percheziții se […] © G4Media.ro.
12:00
Rusia trimite migranți prin tuneluri subterane din Belarus în Europa, ca parte a războiului hibrid împotriva Occidentului. Belarus, un stat marionetă al Rusiei condus de dictatorul Alexander Lukashenko, a folosit specialiști din Orientul Mijlociu cu „un nivel ridicat de expertiză” pentru a proiecta tunelurile, au declarat oficialii polonezi pentru The Telegraph. Tactica marchează o nouă […] © G4Media.ro.
11:50
Sediul primăriei şi dispensarul medical din comuna ieşeană Bălțați sunt la un pas să fie scoase la licitaţie, anunță Antena3.ro. În plus, păşunile dar şi alte bunuri vor fi vândute, pentru că localitatea este executată silit. Bunurile vor acoperi echivalentul unei despăgubiri de 1,2 milioane de euro, după ce edilii au pierdut un proces cu […] © G4Media.ro.
11:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seara, că pe actualul sistem de organizare administrativ-teritorială a ţării fuziunea dintre localităţi este o procedură greoaie, menţionând că, în condiţiile în care, în anii următori, se va găsi o susţinere politică pentru comasarea localităţilor, el personal va susţine acest lucru, transmite Agerpres. „Pe partea de reformă în administraţie, […] © G4Media.ro.
11:40
Guillaume Gille a părăsit naționala de handbal masculin a Franței, iar în locul său selecționer a fost numit Talant Dujshebaev. Fost legendar coordonator de joc, Talant Dujshebaev va debuta pe banca naționalei Franței în data de 19 martie, într-un meci amical cu Spania (va avea loc la Le Mans). Între 1995 și 2002, Dujshebaev a […] © G4Media.ro.
11:30
Cincisprezece state democrate au anunţat marţi că vor intenta procese împotriva administraţiei Trump pentru a contesta reducerea numărului de vaccinuri recomandate copiilor, măsură pe care aceasta a implementat-o şi pe care o critică drept contrară ştiinţei, notează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Odată cu această reformă adoptată de secretarul sănătăţii Robert Kennedy Jr., […] © G4Media.ro.
11:30
Procurorul Ioana-Bogdana Albani, care candidează la funcţia de procuror-şef al DIICOT, a declarat miercuri că a fost constatată o vulnerabilitate în cadrul DIICOT cu privire la modul în care sunt înregistrate denunţurile făcute de persoane acuzate de infracţiuni grave, printre care omor şi tentativă de omor, şi care le dau informaţii procurorilor pentru fapte minore […] © G4Media.ro.
11:20
Un studiu recent realizat de Royal Veterinary College (RVC) și parțial finanțat de RSPCA arată că publicul din Marea Britanie începe să prefere versiuni mai sănătoase ale câinilor cu bot turtit. Deși rase precum Bulldogul Francez și Pugul rămân populare, problemele de sănătate asociate cu conformația brahicefalică continuă să ridice semne de întrebare. Câinii cu bot turtit au, de obicei, boturi foarte scurte, ochi mari, pliuri ale […] © G4Media.ro.
11:20
Reforma administrației adoptată marți seara de Guvernul Bolojan va conduce la reducerea numărului de posturi cu aproximativ 45.600 și la diminuarea cheltuielilor de personal cu peste 1,6 miliarde de lei  în anul 2026 și cu peste 3 miliarde de lei în anul 2027. Reforma prevede, printre altele, reducerea numărului de posturi din instituțiile prefectului se […] © G4Media.ro.
11:20
USR a demarat un demers legislativ ce vizează reproducerea umană asistată medical (RUAM) în România, care să cuprindă cele mai importante concluzii care au reieșit din dezbaterea „Reglementarea domeniului fertilizării în vitro (FIV) în România – elaborarea unei legislații etice, incluzive și sustenabile”, dezbatere organizată de senatoarele USR Ruxandra Cibu Deaconu și Cynthia Păun. Dezbaterea […] © G4Media.ro.
11:20
Partidul extremist AUR a depus miercuri în plenul Senatului o moțiune simplă împotriva ministrului Culturii, András Demeter, intitulată „Breasla vă vrea afară, domnule ministru. Sunteți o jignire pentru cultura română”, potrivit unui comunicat al partidului. AUR a depus moțiuni simple împotriva tuturor miniștrilor. Cu excepția moțiunii împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care a fost votată […] © G4Media.ro.
Acum 6 ore
11:10
Mario De Mezzo (PNL), primarul Slatinei, a anunțat miercuri că în prima ședință de Consiliu local va propune scoaterea din oraș a tuturor sălilor de jocuri de noroc. El este primul primar care anunță o astfel de măsură. Ordonanța de urgență de reformă în administrație, adoptată marți de guvern, le permite primăriilor să decidă dacă […] © G4Media.ro.
11:00
Deputatul social-democrat Alin Chirilă a lansat miercuri, 25 februarie, un avertisment categoric la adresa partenerilor de coaliție: Partidul Social Democrat condiționează rămânerea la guvernare de includerea în bugetul de stat a măsurilor de protecție socială și de susținere a investițiilor. „Românii nu mai au răbdare și cer măsuri urgente de susținere economică. Solicit premierului Bolojan […] © G4Media.ro.
10:50
Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizările Alianţei pentru Unirea Românilor în legătură cu hotărârea Parlamentului privind numirea membrilor Consiliilor de Administraţie ale Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), transmite Agerpres. Alianţa pentru Unirea Românilor susţine în sesizările trimise instanţei constituţionale că nu ar fi fost respectată ponderea parlamentară a […] © G4Media.ro.
10:40
Ucraina nu va mai reconstrui şcolile din regiunile depopulate ca urmare a războiului, susţine şeful Agenţiei de Stat pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhii Suhomlin, transmite Agerpres. Potrivit acestuia, în multe regiuni ale Ucrainei, în special în cele de la frontiera cu Rusia, populaţia s-a refugiat, iar indicatorii demografici sunt îngrijorători. „Războiul a schimbat […] © G4Media.ro.
10:40
Departamentul american de Justiție a reținut unele dosare Epstein legate de acuzațiile că președintele Trump ar fi abuzat sexual o minoră, potrivit unei anchete NPR. De asemenea, a eliminat unele documente din baza de date publică în care acuzațiile împotriva lui Jeffrey Epstein îl menționează și pe Trump. Unele dosare nu au fost făcute publice, […] © G4Media.ro.
10:30
Drumarii au anunţat că DN 67C Novaci – Rânca, închis marţi seara din cauza viscolului, a fost redeschis miercuri dimineaţă, transmite Agerpres. „Seara trecută, în jurul orei 19:00, din cauza viscolului ce a dus la scăderea vizibilităţii de foarte multe ori la zero, când nu se mai putea deloc acţiona, am fost nevoiţi să luăm […] © G4Media.ro.
10:20
Mii de persoane au ieşit marţi pe străzi la Bratislava pentru a-şi arăta sprijinul faţă de Ucraina în ziua în care s-au împlinit patru ani de la începutul invaziei Rusiei, deşi guvernul slovac a oprit aprovizionarea cu energie a Ucrainei devastate de război, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Demonstranţii pro-ucraineni au protestat […] © G4Media.ro.
10:20
Declarațiile privind respectarea programului de lucru al medicilor din spitalele publice stârnesc dezbateri la nivel național. Discuțiile au loc în contextul controalelor anunțate de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, susține că medicii care neglijează spitalul public […] © G4Media.ro.
10:20
Meteorologii anunță că până joi dimineața va ploua și va bate vântul în toată țara, iar la munte va fi viscol și va ninge, depunându-se strat de zăpadă, anunță Mediafax. Potrivit unei informări meteorologice valabile până joi la ora 8.00, vor fi precipitații îndeosebi în nordul, centrul, estul și sud-estul țării. La munte și în […] © G4Media.ro.
10:10
Patru persoane au murit înjunghiate marți, iar agresorul lor presupus a fost ucis de poliție, nu departe de Seattle, în nord-vestul Statelor Unite, au indicat autoritățile locale. Acestea nu au comunicat până în prezent detalii despre victime, potrivit Le Figaro. Se cunoaște doar vârsta suspectului, 32 de ani. „Mai mulți martori au semnalat la ora […] © G4Media.ro.
10:10
Peste o sută de copii au fost racolaţi de persoane din Federaţia Rusă pentru a fi determinaţi să comită atentate pe teritoriul Ucrainei, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ihor Klymenko, transmite Agerpres. Potrivit acestuia, „cel mai adesea, copiii sunt racolaţi pentru a da foc maşinilor, clădirilor administrative şi pentru servicii de curierat”. Minorii sunt cooptaţi […] © G4Media.ro.
09:40
Fie că este prima bicicletă a copilului sau următorul pas după un model mai mic, alegerea corectă este esențială pentru siguranță, confort și plăcerea de a pedala. O bicicletă pentru copii nu este doar un mijloc de distracție, ci un instrument care contribuie la dezvoltarea echilibrului, coordonării și încrederii în sine. Pe piață există modele […] © G4Media.ro.
09:40
Real Madrid pornește ca mare favorită returul cu Benfica din play-off-ul optimilor din Champions League după 1-0 în tur. Tot miercuri vor mai juca PSG, și Juventus. Învingătoare cu 1-0 la Lisabona, Real Madrid este considerată mare favorită la calificarea în optimile Ligii Campionilor la fotbal. Cu toate că avea absențe notabile în lot (Dean […] © G4Media.ro.
09:30
Departamentul de Stat al SUA i-a cerut guvernului ucrainean să se abţină de la a ataca interesele americane, în urma unui atac ucrainean asupra portului rusesc Novorosiisk de la Marea Neagră, a afirmat marţi ambasadoarea Kievului la Washington, Olha Stefanişina, relatează Reuters, citată de Agerpres. Ambasadoarea ucraineană a descris mesajul ca fiind un demers formal, […] © G4Media.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.