Radiografia leadershipului în criză: de ce eşuează deciziile sub presiune şi cum poate neuroştiinţa să „repare” creierul unui CEO

News.ro, 27 februarie 2026 10:00

Într-un peisaj economic marcat de impredictibilitate, povara deciziilor strategice nu mai cade doar pe umerii liderului, ci direct pe circuitele sale neuronale. Când viitorul unei companii depinde de hotărâri luate în fracţiuni de secundă, „intuiţia” de business devine o variabilă secundară. Adevărata comandă se dă în arhitectura invizibilă a creierului, unde echilibrul chimic dictează diferenţa dintre succes şi colaps organizaţional.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum o oră
11:30
Partidul Verde a câştigat un scrutin legislativ parţial în Regatul Unit, cucerind un colegiu electoral considerat până acum un fief al Partidul Laburist al prim-ministrului Keir Starmer, potrivit rezultatelor oficiale comunicate vineri dimineaţă, relatează Reuters.
11:30
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) avertizează că în următoarea perioadă există risc de inundaţii pe râuri din sudul şi vestul ţării, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte şi a topirii din stratul de zăpadă. Hidrologii au emic Cod portocaliu până sâmbătă la prânz, pentru judeţele Giurgiu, Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Teleorman, fiind vizate râurile din bazinele hidrografice Neajlov şi Sabar.
11:20
USR propune ca pentru toate concursurile de ocupare a posturilor vacante din Sănătate să existe observatori externi, având în vedere multiplele reclamaţii făcute de personal din sistem pe această temă.
Acum 2 ore
11:00
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a oferit vineri ajutorul Iranului pentru „facilitarea dialogului” între Afganistan şi Pakistan, la scurt timp după izbucnirea unui conflict transfrontalier între cele două ţări, relatează AFP.
10:50
Disputat în Puerto Rico, un meci amical joi seara dintre Inter Miami şi Independiente del Valle a fost marcat de un incident. Mai mulţi suporteri au intrat pe teren pe finalul partidei, iar unul dintre ei l-a făcut pe Lionel Messi să cadă.
10:50
Unsprezece persoane au fost reţinute şi patru plasate sub control judiciar, după percheziţiile care au avut loc în Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Ilfov şi Ialomiţa, la membrii unei grupări care, timp de aproape şase ani, ar fi recrutat tinere, cu studii precare, fără posibilităţi materiale şi unele cu tulburări psihice, promiţându-le contracte ca dansatoare într-un club din Sectorul 5 al Capitalei. În realitate, fetele erau obligate să se prostitueze şi li se impunea un număr-ţintă de clienţi, fiind supuse presiunilor psihice pentru a-şi atinge ţinta.
10:50
Salvamontiştii îi avertizează pe schiori sau pe practicanţii de snowboard asupra pericolelor la care se expun dacă schiază în zone neamenajate. Potrivit salvatorilor montani, unul dintre riscuri îl reprezintă schiatul în pădure, care presupune deplasare într-o lumină variabilă, de cele mai multe ori insuficientă şi difuză, ceea ce înseamnă că obstacolele de sub zăpadă, precum cioate, bolovani, buşteni sau gropi, nu pot fi văzute decât foarte târziu, când evitarea lor devine imposibilă.
10:50
Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2026 s-a încheiat cu un excedent de 850 milioane lei, respectiv 0,04% din PIB faţă de deficitul de 11,01 miliarde lei, respectiv 0,58% din PIB aferent lunii ianuarie 2025, anunţă Ministerul Finanţelor. Este prima execuţie din ultimii şapte ani cu excedent bugetar în luna ianuarie, precedentul fiind înregistrat în 2019. Veniturile totale au însumat 55,12 miliarde lei în luna ianuarie 2026, în creştere cu 17,9%, în timp ce cheltuielile totale au fost în sumă de 54,27 miliarde lei în luna ianuarie 2026, în scădere faţă de aceeşi perioadă a anului precedent cu 6%.
10:30
Ateliere de creaţie, expoziţii, proiecţii, conferinţe şi momente artistice vor aduce în prim-plan valoarea simbolică şi patrimoniul cultural al Mărţişorului, promovând în străinătate dialogul intercultural şi transmiterea tradiţiilor româneşti, anunţă Institutul Cultural Român. Mărţişorul a fost înscris, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii - UNESCO, după o candidatură comună a României, Bulgariei, Macedoniei şi Republicii Moldova.
10:30
Senatul a votat proiectul de lege care vizează modificarea Codului Civil în ceea ce priveşte păstrarea numelui după divorţ. Astfel, persoanele divorţate îşi pot păstra numele din timpul căsătoriei fără acordul fostului soţ. Preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, unul dintre iniţiatorii proiectului, afirmă că alegerea numelui este „o manifestare individuală de voinţă, nu o negociere sau un instrument de presiune”. Potrivit proiectului, se deblochează procedura divorţului la notar atunci când conflictul era doar asupra numelui.
10:30
Managerii din industria prelucrătoare şi construcţii estimează pentru perioada februarie - aprilie 2026 creştere moderată a activităţii economice, în timp ce managerii din construcţii şi servicii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi în următoarele trei luni, arată datele Institutului Naţional de Statitică (INS). 46,3% dintre managerii din comerţul cu amănuntul şi 41,2% din construcţii consideră că preţurile vor creşte.
10:20
Primarul de stânga al New York-ului, Zohran Mamdani, a anunţat joi că Donald Trump a autorizat eliberarea unei studente de la Universitatea Columbia, reţinută de poliţia anti-imigrare (ICE), după ce i-a semnalat cazul preşedintelui american, relatează AFP
Acum 4 ore
10:10
Inspectoratul General pentru Imigrări anunţă, vineri, că peste 1.900 de permise de şedere au fost emise în luna februarie pentru cetăţeni ucraineni. De asemenea, 4.545 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România de la debutul conflictului
10:10
Compania Antibiotice Iaşi, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, a realizat în anul 2025 venituri de 687,26 milioane lei, în uşoară scădere de -1% faţă de 2024. Profitul brut a scăzut însă cu 42%, la 60,12 milioane lei, de la 103,11 milioane lei în 2024.
10:10
Mai multe animale – capre negre şi un urs – au fost surprinse în imagini pe culmile înzăpezite ale Masivului Giumalău.
10:00
Într-un peisaj economic marcat de impredictibilitate, povara deciziilor strategice nu mai cade doar pe umerii liderului, ci direct pe circuitele sale neuronale. Când viitorul unei companii depinde de hotărâri luate în fracţiuni de secundă, „intuiţia” de business devine o variabilă secundară. Adevărata comandă se dă în arhitectura invizibilă a creierului, unde echilibrul chimic dictează diferenţa dintre succes şi colaps organizaţional.
10:00
Fostul preşedinte american Bill Clinton va trebui să dea explicaţii vineri în faţa unei comisii de anchetă a Congresului cu privire la legăturile sale cu Jeffrey Epstein - numeroase şi documentate -, în momentul în care democraţii încearcă să pună în lumină relaţia dintre Donald Trump şi infractorul sexual condamnat, care a murit în închisoare în 2019 în timp ce îşi aştepta sentinţa, relatează AFP.
10:00
Clubul Concordia Chiajna a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile atacantului Billel Omrani, în vârstă de 32 de ani.
09:50
Sute de angajaţi de la Şantierul Naval Mangalia au protestat, vineri dimineaţă, în incinta unităţii, fiind nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile restante, dar şi pentru că nu mai au de lucru, deoarece ultima navă aflată la reparaţii este gata şi urmează să plece.
09:50
Oamenii de ştiinţă au surprins o imagine, cu detalii fără precedent, a vastei galaxii Calea Lactee, din care face parte propriul nostru sistem solar, scrie The Guardian.
09:50
Pentru multe paciente cu cancer de sân, tratamentul care le salvează viaţa vine la pachet cu efecte adverse precum oboseală accentuată, pierderea masei musculare şi stres emoţional. Un nou studiu arată că activitatea fizică practicată în timpul chimioterapiei pentru cancerul de sân poate îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii pacientelor. Femeile care fac mişcare în această perioadă se simt mai bine din punct de vedere fizic, emoţional şi mintal, chiar în timpul tratamentului.
09:30
Polonia intenţionează să introducă o nouă legislaţie pentru a interzice reţelele sociale copiilor sub 15 ani şi va responsabiliza platformele pentru verificarea vârstei, a declarat pentru Bloomberg News ministrul educaţiei, Barbara Nowacka, într-un interviu publicat vineri.
09:30
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a realizat un profit net de 3,303 miliarde lei, în 2025, cu 20% sub anul 2024, dar cu 10% peste bugetul rectificat. Producţia totală de energie netă a scăzut cu 15%, la 11.847 GWh.
09:20
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri, că a promulgat legea referitoare la pensiile magistraţilor. El apreciază că ”recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră”, dar menţionează că va susţine măsurile legislative şi administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea.
09:10
Două persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier produs în Timişoara, după ce au fost lovite pe trecerea de pietoni de către o şoferinţă care ar fi trecut pe culoarea roşie a semaforului.
09:10
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri, că a promulgat legea referitoare la pensiile magistraţilor
09:00
Ministerul Apărării anunţă că, vineri dimineaţă, radarele au detectat o dronă în spaţiul aerian ucrainean, în evoluţie către nordul judeţului Tulcea, dar aceasta nu a intrat în spaţiul românesc. A fost emis mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, dar ulterior 47 s-a dispus încetarea stării de alertă. Ulterior, ISU Tulcea a anunţat că a fost emis al doilea mesaj de avertizare a populaţiei.
09:00
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi într-un interviu pentru The Washington Post că „nu există nicio şansă” ca un atac asupra Iranului să ducă la un război prelungit în regiune. În plus, el a precizat că rămâne un „sceptic” în privinţa intervenţiilor militare străine, o filosofie care se potriveşte mai bine bazei MAGA care l-a adus pe Donald Trump la putere.
09:00
Încă internat în spital după incendiul de la „Constellation”, din 31 decembrie, de la Crans-Montana (Elveţia), tânărul fotbalist Hugo Hare a revenit asupra acelei seri fatidice. El se întreabă de ce sunt banii mai importanţi decât viaţa, relatează presa franceză.
08:50
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi într-un interviu pentru The Washington Post că „nu există nicio şansă” ca un atac asupra Iranului să ducă la un război prelungit în regiune.
08:50
Meteorologii anunţă vreme frumoasă, cu temperaturi peste media acestei perioade, până la finalul lunii martie. În primele două săptămâni, refimul precipitaţiilor va fi deficitar.
08:40
Spectacolul „Gaviota”, în regia apreciatului creator argentinian Guillermo Cacace, prezent pe scenele unor festivaluri majore precum Wiener Festwochen, ajunge pentru prima dată în România şi deschide Stagiunea Internaţională de Teatru ARCUB 2026.
08:30
Ministerul Apărării anunţă că, vineri dimineaţă, radarele au detectat o dronă în spaţiul aerian ucrainean, în evoluţie către nordul judeţului Tulcea, dar aceasta nu a intrat în spaţiul românesc. A fost emis mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, dar ulterior 47 s-a dispus încetarea stării de alertă.
08:20
Analistul Shanaka Anslem Perera s-a referint la poziţiile exprimate de Iran şi Statee Unite în negocierile de la Geneva şi afirmă că nu este vorba despre o simplă prăpastie între poziţii, ci este diferenţa dintre suveranitate şi capitulare. Oricum, potrivit analistului, adevăratul ”spectacol” nu a fost în sala de conferinţe de la Geneva, ci pe teren, unde SUA sunt pregătite să lanseze atacul, având 500 de aeronave ”parcate la uşa” Iranului. Fiecare cerere din documentul înaintat de SUA are un echivalent militar deja în teatrul de operaţiuni. ”Iranului i se cere să facă voluntar ceea ce Statele Unite sunt pregătite să facă prin forţă”, afirmă analistul.
Acum 6 ore
08:10
Analistul Shanaka Anslem Perera s-a referint la poziţiile exprimate de Iran şi Statee Unite în negocierile de la Geneva şi afirmă că nu este vorba despre o simplă prăpastie între poziţii, ci este diferenţa dintre suveranitate şi capitulare. Oricum, potrivit analistului, adevăratul ”spectacol” nu a fost în sala de conferinţe de la Geneva, ci pe teren, unde SUA sunt pregătite să lanseze atacul, având 500 de aeronave ”parcate la uşa” Iranului. Fiecare cerere din documentul înaintat de SUA are un echivalent militar deja în teatrul de operaţiuni. ”Iranului i se cere să facă voluntar ceea ce Statele Unite sunt pregătite să facă prin forţă”, afirmă analistul.
08:10
Ford Motor a anunţat joi rechemarea a 4,3 milioane de pickup-uri şi SUV-uri în Statele Unite, după ce a identificat o eroare software care poate duce la nefuncţionarea frânelor în cazul tractării unei remorci şi la defectarea luminilor exterioare, transmite Reuters.
07:30
Stellantis, grupul auto care deţine mărci precum Jeep, Dodge, Fiat, Chrysler şi Peugeot, a raportat joi prima pierdere anuală din istoria sa, în urma unor ajustări contabile uriaşe generate de recalibrarea strategiei pentru vehiculele electrice, transmite CNBC.
07:30
Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat, vineri, că ţara se află într-un ”război deschis” cu Afganistanul vecin, declarând că răbdarea Islamabadului s-a epuizat, pe măsură ce tensiunile au escaladat peste noapte, ambele părţi raportând pierderi mari.
07:20
Premierul japonez Sanae Takaichi, prima femeie care deţine această funcţie, a declarat, vineri, în faţa Parlamentului că se opune schimbării regulilor de succesiune masculine ale familiei imperiale, transmite AFP.
06:50
Marinele Filipinelor, Statelor Unite şi Japoniei au desfăşurat exerciţii comune în Marea Chinei de Sud în această săptămână pentru a intensifica cooperarea între aliaţii militari, au anunţat vineri Forţele Armate filipineze, transmite Reuters.
06:50
Nvidia a înregistrat joi o scădere de 5% a acţiunilor, pe fondul îngrijorărilor investitorilor legate de sustenabilitatea creşterii infrastructurii de inteligenţă artificială, deşi compania a raportat rezultate financiare peste estimări, transmite CNBC.
06:40
Netflix a anunţat că se retrage din „războiul ofertelor”, pentru Warner Bros. Discovery, după ce aceasta a considerat cea mai nouă ofertă de la Paramount Skydance ca fiind superioară.
06:30
Google a lansat joi Nano Banana 2, o actualizare majoră a generatorului său de imagini cu inteligenţă artificială, devenit viral anul trecut, relatează Reuters.
06:30
Paramount a ieşit victorios în lupta de câteva luni pentru Warner Bros. Discovery, după ce Netflix s-a retras joi, lăsând Paramount în poziţia de a achiziţiona vastul imperiu media al Warner, inclusiv CNN.
Acum 8 ore
06:10
Afirmaţia preşedintelui american Donald Trump că Iranul va avea în curând o rachetă care poate lovi Statele Unite nu este susţinută de rapoartele serviciilor de informaţii americane şi pare a fi exagerată, potrivit a trei surse familiarizate cu rapoartele serviciilor de informaţii, punând la îndoială o parte din argumentele sale pentru un posibil atac asupra Republicii Islamice, transmite Reuters.
06:00
Premierul Andrej Babis a declarat joi că Cehia ”cu siguranţă nu” urmăreşte să atingă noile niveluri mai ridicate de cheltuieli pentru apărare propuse în cadrul NATO, marcând o schimbare clară faţă de politica administraţiei precedente, transmite Reuters.
05:50
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski evocă joi o viitoare reuniune tripartită între Ucraina, Rusia şi Statele Unite ”la începutul lui martie”, în Emiratele Arabe unite (EAU) şi apreciază că negocierile de joi, la Geneva, cu americanii au permis progrese, relatează AFP.
05:40
Acţiunile europene au închis joi cu o evoluţie mixtă, pe fondul unui val intens de raportări financiare ale marilor companii. Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat sesiunea uşor sub nivelul de referinţă, însă majoritatea burselor importante au închis în teritoriu pozitiv, relatează CNBC.
05:10
Statele Unite au decis să încetinească procesul de vânzare a activelor internaţionale ale gigantului petrolier rus Lukoil, în încercarea de a amplifica presiunea asupra Rusiei în discuţiile de pace privind conflictul din Ucraina, au declarat patru surse familiare cu negocierile, relatează Reuters.
Acum 12 ore
01:40
Prima Doamnă americană Melania Trump urmează să prezideze luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU - o premieră -, anunţă serviciile sale, relatează AFP.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.