ETA a devenit obligatorie pentru intrarea în Regatul Unit
Ziarul Lumina,
1 martie 2026 21:10
De miercurea trecută, vizitatorii din 85 de ţări, inclusiv Statele Unite, Canada sau statele membre ale UE, sunt obligaţi să prezinte o Autorizaţie Electronică de Călătorie (ETA) pentru a intra pe teritoriul
• • •
Alte ştiri de Ziarul Lumina
Acum 10 minute
23:00
Câteva cuvinte despre viața credinței după modelul pe care ni-l oferă Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, unul dintre sfinții canonizați recent, a cărui viață și lucrare sunt
23:00
În perioadele de pregătire pentru marile praznice, postul, rugăciunea şi nevoinţele duhovniceşti însoţesc viaţa de zi cu zi a credincioşilor şi mai ales a monahilor. Despre nevoinţele monahilor în timpul Pos
23:00
În toamna anului 1960, în închisoarea Uranus, care se afla pe locul unde astăzi este Casa Poporului, era anchetată o tânără de 27 de ani. Fusese arestată direct din dispensarul unde lucra. Pentru ce? Pentru că
23:00
Duminica a 2-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
23:00
Slujirea preoțească este cea mai înaltă demnitate pe care o poate primi un om în viața sa, ca urmare a eforturilor sale morale și spirituale, intelectuale și duhovnicești și a chemării din partea lui
23:00
După căderea Constantinopolului și ocuparea întregului Orient Apropiat și a Europei balcanice de către turci, această zonă culturală ortodoxă a intrat în criză. Era rezultatul asupririi otomane și al
23:00
Acum ceva timp, doi oameni din Biserică, cu așezare duhovnicească și rod frumos în lucrarea misionară, inventariau problemele mai presante ale vieții creștine de azi. Unul a vorbit, la un moment dat, despre
Acum 2 ore
21:30
Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot (†315) s-a născut în Galatia din Asia Mică, din părinţi creştini. El a fost contemporan cu împăratul Liciniu (307-324). Din tinereţe s-a deprins cu înţelepciunea şi faptele
21:30
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 610-611„(...) După o lună, cumpărând hârtia și cerneala, Părintele Teodul și-a luat toiagul și
21:20
Guvernul islandez va organiza, la o dată care urmează a fi stabilită, un referendum privind reluarea negocierilor de aderare la UE, a declarat Ministerul de Externe de la Reykjavik pentru AFP. Islanda a depus o
21:20
O casă de producţie rusă a început săptămâna trecută filmările la seria cu patru episoade „Stalin”, despre dictatorul sovietic a cărui imagine Kremlinul încearcă să o reabiliteze de mai mulţi ani,
21:10
De miercurea trecută, vizitatorii din 85 de ţări, inclusiv Statele Unite, Canada sau statele membre ale UE, sunt obligaţi să prezinte o Autorizaţie Electronică de Călătorie (ETA) pentru a intra pe teritoriul
21:10
Cât de întunecat și predispus la depresie era George Bacovia, până și pe el l-a fermecat și l-a umplut de energie primăvara, anotimp fascinant, marcat de renaștere, schimbări astronomice și fenomene naturale
21:10
Prin lumina amurgului, boabele arămii par vitralii împodobite cu rouă. O, cât de frumos Cerul își păstrează acolo Taina Cuminecării ca pe-un sfânt grăuncior de mană lăsat în zori, pe pragul casei bunilor
21:10
Într-o scrisoare frumoasă a Sfântului Ignatie Teoforul adresată Sfântului Policarp, acesta îl îndemna, printre altele, să aibă „o grijă desăvârșită pentru trup și pentru suflet”. Postul Mare este un
21:10
Ministrul apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, a prezentat marțea trecută, la împlinirea a patru ani de la declanșarea invaziei ruse, planul armatei pentru al cincilea an de război, care se concentrează pe
21:10
Statele Unite și Israel au lansat sâmbătă un atac comun împotriva unor ţinte din Teheran şi alte oraşe iraniene. Operațiunea a dus la moartea liderului suprem Ali Khamenei, care conducea Iranul din 1989, și a unor oficiali de vârf, între care ministrul apărării şi şeful Corpului Gardienilor Revoluţiei. Teheranul a ripostat cu lovituri asupra Israelului şi mai multor ţări arabe care găzduiesc baze militare americane, relatează agenţiile de presă.
Acum 4 ore
21:00
Volumul „Centenarul Patriarhiei Române, noi sfinţi români şi sfinţirea picturii Catedralei Naţionale. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2025” - frescă peste veacuri # Ziarul Lumina
Dintre aparițiile editoriale semnificative pentru începutul de an semnalez cititorilor publicarea la Editura Basilica a volumului Centenarul Patriarhiei Române, noi sfinţi români şi sfinţirea picturii Catedralei
21:00
E-abia după prima săptămână din post începem să resimțim efectele „depresurizării”, adică ale evadării duhovnicești din zbuciumul lumii. O adiere isihastă ne pătrunde discret viața, îndeletnicirile,
Acum 8 ore
15:20
Duminica întâi din Postul Mare, numită și a Ortodoxiei, a fost prăznuită cu mult fast la Biserica Icoanei din Capitală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La 1 martie, Sfânta Liturghie a fost oficiată
Acum 12 ore
15:00
Credincioşii din Sibiu şi din împrejurimi au participat în număr mare la Sfânta Liturghie din prima duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu,
14:50
În Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Patriarhală din București Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un bogat cuvânt de învățătură. În continuare, Episcopul-vicar patriarhal a prezentat volumul dedicat activității Bisericii noastre în anul 2025 și a adresat un cuvânt de felicitare Preafericirii Sale la împlinirea a 36 de ani de la primirea hirotoniei întru arhiereu.
14:50
În prima zi de primăvară, ce a coincis în acest an cu Dumnica Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul,
14:30
În Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Patriarhală din București Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul
13:10
Asociaţia Studenţilor Creştin‑Ortodocşi Români (ASCOR) Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești, în Aula Mare „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de
13:10
În prima sâmbătă din Postul Mare, când s‑a făcut pomenirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, 28 februarie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie,
13:00
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit prima Sfântă Liturghie a Darurilor înainte sfințite din acest post, la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, în cea de a cincea zi
13:00
O activitate educativ‑creativă dedicată începutului primăverii a fost organizată, în 27 februarie, în cadrul parteneriatului încheiat între eparhia hunedoreană și Asociația Handicapaților Neuromotori,
Acum 24 ore
00:30
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a II-a despre post, VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 68-69„Dar, pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de aju
00:20
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Evdochia (secolul II) era samarineancă din cetatea Heliopolis din Fenicia. S‑a născut în vremea împăratului Traian (98‑117), din părinţi păgâni închinători la idoli. Ea era
Ieri
22:50
Monahia Eufimia - un nume care ar putea fi așezat cu smerită îndrăzneală într‑un pomelnic al veșniciei, cu adierea filelor de sinaxar.Evocarea acestui nume ne poartă în vremuri de cumpănă, pe care
20:30
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sâmbătă, 28 februarie, în ziua de pomenire a Sfântul Cuvios Ioan Casian, la biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie
27 februarie 2026
23:40
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 41-42„A patra luptă o avem împotriva duhului mâniei. Și câtă trebuință este să tăiem, cu ajutorul
23:30
Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul (Sâmbăta Sf. Mare Mc. Teodor Tiron. Pomenirea celor adormiţi) # Ziarul Lumina
Sfântul Cuvios Ioan Casian s‑a născut în jurul anului 360, în Sciția Minor, Dobrogea de astăzi. Numele de Casian şi l‑a luat de la satul în care s‑a născut, Casianum, situat în nord‑vestul Dobrogei,
Mai mult de 2 zile în urmă
21:00
„Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vei să te tulburi; deșteaptăte dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este
14:30
În primele patru zile ale Postului Sfintelor Paști, 23-26 februarie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit
14:30
În Anul Constantin Brâncuși, e normal să găsim amprenta marelui artist asupra multor evenimente culturale, inclusiv, de pildă, afișul evenimentului de la Institutul Național al Patrimoniului (INP) dedicat
14:20
„Luna pentru viață” - martie este marcată și anul acesta printr‑o serie amplă de evenimente organizate în București și în alte localități din România și Republica Moldova. Acțiunile se desfășoară
14:20
Atelierul eparhial de lumânări „Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca” din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi‑a sărbătorit joi, 26 februarie, ocrotitoarea spirituală. Cu acest pri
13:00
În a patra zi din Postul Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită ultima parte a Canonului cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul.
13:00
În miercurea celei de‑a treia zile din Sfântul și Marele Post, 25 februarie 2026, paraclisul Reședinței Mitropolitane din Chișinău a devenit loc de adâncă trăire duhovnicească, prin slujirea Sfintei
12:40
În a treia zi a Postului Mare, miercuri, 25 februarie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Paraclisul
12:30
2026 a fost proclamat, în Patriarhia Română, Anul omagial al pastorației familiei creștine. În acest context, Centrul eparhial de la Nürnberg al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și
12:00
În rugăciune și priveghere au petrecut credincioșii care au venit la Catedrala Episcopală din Caransebeș în primele patru zile din Postul Paștilor, participând la sfintele slujbe săvârșite de Preasfințitul
11:50
Patriarhia Română își reafirmă ferm poziția pro-viață și susține respectarea dreptului fundamental la viață al copiilor nenăscuți, îndemnând, totodată, la sprijinirea concretă a femeilor aflate în
00:10
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 626-627„Spuneau ucenicii bătrânului că, pentru bunătatea și evlavia lui, (protosinghelul Mihail
00:10
Sfântul Cuvios Mărturisitor Procopie (†750) era de loc din Ţinutul Decapole (al celor 10 cetăţi pe care le cuprindea), care se afla lângă Marea Galileei. De tânăr a devenit monah şi, datorită trăirii sale
00:00
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o
26 februarie 2026
22:30
În ajunul începutului Sfântului și Marelui Post, în Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania, s‑a desfășurat un moment de recunoștință și adâncă memorie: lansarea volumului omagial închinat arhimandritului Pantelimon Corfiotachis, cel care, împreună cu Mitropolitul Veriei, Pantelimon, a ridicat din nou la viață Mănăstirea Panaghia Dovra, așezată ca o strajă de rugăciune deasupra pământului sfințit de pașii Sfântului Apostol Pavel.
22:20
Producătorii de porci și de carne de porc se plâng de situația dificilă în care se află din cauza prăbușirii prețului de vânzare, ajuns mult sub costurile de producție, și spun că fermele lor vor începe să se închidă în absența măsurilor de susținere. Reprezentanții acestora au avut alaltăieri o întâlnire cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, în prezenţa responsabililor din ANSVSA şi Consiliul Concurenţei.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.