Interviu cu ministrul adjunct al Economiei şi Finanţelor din Grecia – Cum au reuşit elenii să combată evaziunea fiscală prin digitalizare

Economica.net, 22 noiembrie 2025 18:10

Europa funcţionează pe baza pieţei unice, iar o piaţă unică, ca să funcţioneze, are nevoie de coeziune pentru a avea convergenţă regională şi a oferi cetăţenilor acelaşi mod de viaţă, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Nikos Papathanasis, ministru adjunct al Economiei şi Finanţelor din Grecia.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum 2 ore
18:10
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra faptului atacatorii folosesc frecvent identitatea vizuală a unor instituţii precum Interpol, Europol, Poliţia Română, ANAF sau chiar DNSC pentru a crea aparenţa de credibilitate în tentativele de fraudă online.
18:10
Haiti, care s-a calificat la a doua sa Cupă Mondială din istorie, ce va avea loc vara viitoare în Statele Unite, Mexic şi Canada, nu va putea fi susţinută de suporterii săi pe teritoriul american, întrucât administraţia Trump a confirmat că aceştia nu vor fi autorizaţi să intre în ţară, informează cotidianul L'Equipe, transmite Agerpres.
18:10
Aliaţii occidentali ai Kievului resping planul de pace propus de SUA în forma sa actuală, care vizează să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, subliniind într-o declaraţie comună, publicată după o reuniune sâmbătă în marja summitului G20 de la Johannesburg, că proiectul reprezintă o "bază" pentru discuţii, dar necesită "eforturi suplimentare", relatează DPA, AFP şi Reuters.
18:10
Orice plan de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina trebuie să păstreze suveranitatea ucraineană, a declarat vineri vicepreşedintele american JD Vance, relatează dpa.
18:10
Europa funcţionează pe baza pieţei unice, iar o piaţă unică, ca să funcţioneze, are nevoie de coeziune pentru a avea convergenţă regională şi a oferi cetăţenilor acelaşi mod de viaţă, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Nikos Papathanasis, ministru adjunct al Economiei şi Finanţelor din Grecia.
18:10
Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas, urmează să renunţe la o parte din activele europene, inclusiv din România, intenţionând să vândă până la 50% din deţinerile sale, a anunţat presa din Kazahstan, informează site-ul caliber.az.
Acum 4 ore
16:30
Proprietarul tabloidului Daily Mail, DMGT, a semnat un acord de 500 de milioane de lire sterline pentru a cumpăra ziarul The Telegraph, o achiziţie care, dacă va fi finalizată, va da naştere unuia dintre cele mai puternice grupuri media de dreapta din Regatul Unit, relatează sâmbătă AFP, transmite Agerpres.
16:30
Grupul Selina a prezentat vineri imagini cu lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania, unde se pregătește pentru montarea grinzilor la structuri. Stadiul lucrărilor pe lotul constructorului bihorean a ajuns la 25%, potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
16:00
Sindicatul Reparaţii Navale "Navrom" Galaţi va organiza luni, 24 noiembrie, începând cu ora 7:00, o grevă de avertisment, timp de două ore, în incinta Navrom Shipyard SRL Galaţi, a anunţat sâmbătă Blocul Naţional Sindical.
16:00
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, a declarat, sâmbătă, la Zalău, că statul plăteşte comisioane semnificativ mai mari pentru distribuirea pensiilor în numerar, comparativ cu cele pentru plata pe card, şi a anunţat lansarea unui program destinat încurajării trecerii voluntare la plata electronică, relatează Agerpres.
16:00
Deputații francezi au respins aproape în unanimitate bugetul de stat pentru 2026 în prima lectură, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, un vot fără precedent în ultimele decenii care este un semn rău pentru adoptarea acestuia înainte de sfârșitul anului, notează AFP, citată de Agerpres.
16:00
Planul SUA pentru Ucraina a perturbat agenda summitului G20 al principalelor economii, care a început sâmbătă la Johannesburg, în Africa de Sud, unde liderii europeni organizează numeroase consultări pentru a adopta o contrapropunere, potrivit unor surse europene, relatează AFP, transmite Agerpres.
16:00
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că va urma o reclasificare a spitalelor, care presupune o reaşezare a serviciilor pe care unităţile sanitare le pot oferi pacienţilor, dar acest lucru nu înseamnă că vor fi închise unităţi medicale.
16:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că G20, grupul celor mai mari economii ale lumii, "are mari probleme în rezolvarea" crizelor internaţionale actuale şi este "în pericol" de declin dacă nu va exista o remobilizare colectivă în jurul "câtorva priorităţi cheie", relatează AFP, transmite Agerpres.
16:00
Ucraina va purta în curând negocieri cu Statele Unite în Elveția pentru a discuta planul președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului cu Rusia, a anunțat sâmbătă un înalt oficial ucrainean, conform AFP și Reuters, transmite Agerpres.
16:00
Liderii din G20 reuniţi la Johannesburg, în Africa de Sud, au cerut o pace "justă" şi "durabilă" în Ucraina, precum şi în Sudan, Republica Democrată Congo şi "teritoriile palestiniene ocupate", într-o declaraţie publicată sâmbătă de Guvernul sud-african, relatează AFP, transmite Agerpres.
Acum 8 ore
13:10
Belarusul a graţiat 31 de cetăţeni ucraineni, a anunţat sâmbătă televiziunea de stat, ca parte a unui acord între preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi omologul său american Donald Trump, relatează AFP, transmite Agerpres.
13:10
A șaptea ramă produsă de Alstom pentru România, Coradia Stream 007, a fost surprinsă în teste în zona gării Băneasa, potrivit unor imagini postate de pasionații de trenuri.
12:50
Administraţia Prezidenţială informează, sâmbătă, că a primit observaţii cu privire la proiectul Strategiei Naţionale de Apărare aflat în dezbatere publică atât din partea societăţii civile, cât şi a simplilor cetăţeni, dar şi a instituţiilor cu atribuţii în zona apărării, securităţii naţionale şi politicii externe, fiind operate mai multe modificări pentru clarificarea unor prevederi ale documentului.
12:50
Institutul de Studii Financiare (ISF) anunță că organizează cursuri de educație financiară gratuite, acreditate de Ministerul Educației și Cercetarării, pentru învățători și profesorii din ciclul primar. Participanții vor beneficia de 10 puncte de formare profesională, precizează sursa citată.
12:20
Italia a obţinut vineri prima revizuire în creştere a ratingului din partea agenţiei de evaluare financiară Moody's din ultimii peste 23 de ani, o victorie pentru premierul Giorgia Meloni, care încheie o eră în care ţara se afla aproape de limita categoriei "junk" (nerecomandat pentru investiţii), transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
12:20
Peste 160 de autovehicule şi utilaje, furate din ţară sau străinătate, au fost descoperite şi confiscate de poliţiştii de frontieră, ca urmare a verificărilor şi controalelor efectuate în primele zece luni ale anului.
12:20
Curtea Supremă a SUA a suspendat vineri blocarea redistribuirii circumscripţiilor electorale din Texas, oferindu-le republicanilor un impuls în încercarea lor de a obţine locuri în Congresul de la Washington la alegerile intermediare din 2026, relatează AFP, transmite Agerpres.
Acum 12 ore
11:10
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut, în primele zece luni din 2025, cu 21,01%, comparativ cu perioada similară din 2024, totalizând 126.756 de înmatriculări, din care 83.183 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de Agerpres.
11:10
Garda de Coastă anunţă că trecerea cu bacul, între punctele de trecere a frontierei Isaccea (România) şi Orlovka (Ucraina) a fost sistată temporar în urma unor incidente petrecute noaptea trecută pe partea ucraineană a frontierei, transmite Agerpres.
10:10
Marjorie Taylor Greene, fostă aliată a preşedintelui american Donald Trump şi figură proeminentă a dreptei radicale, a anunţat vineri că demisionează din funcţia sa în Camera Reprezentanţilor, după ce a criticat deschis modul în care liderul de la Casa Albă a gestionat afacerea Epstein, relatează AFP, transmite Agerpres.
10:10
Constructorul WeBuild înregistrează progrese în execuția infrastructurii viaductelor secțiunii 3 Cornetu - Tigveni (37,4 km) din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, potrivit unor imagini postate de un site manager și preluate de pasionații de infrastructură pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API).
09:30
Noi atacuri cu drone au fost înregistrate în Ucraina, în zona Ismail, în apropierea frontierei cu România, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, fiind transmis un mesaj Ro-Alert pentru populaţia din nordul judeţului Tulcea, însă nu au fost înregistrate pătrunderi ale dronelor în spaţiul aerian al ţării noastre, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
09:30
Pompierii intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un apartament situat la etajul al cincilea al unui bloc cu 11 etaje din Bucureşti. Sunt degajări mari de fum. S-au constituit echipe de căutare-salvare pentru identificarea şi evacuarea tuturor persoanelor posibil surprinse.
09:30
Planul în 28 de puncte al președintelui Donald Trump pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, recunoscut în final de autoritățile americane, a ajuns în presă. Iată ce scrie integral în planul cu 28 de măsuri pe care Ucraina este presată să îl accepte până joia viitoare. 
09:30
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că planul american de rezolvare a conflictului din Ucraina va trebui să îi convină omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, care l-a respins, notează AFP.
09:30
"Nimic nu ar trebui decis cu privire la Ucraina fără Ucraina", a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP, după ce un plan american în 28 de puncte a fost transmis Kievului, dar la elaborarea căruia nu au participat nici ucrainenii, nici europenii.
Acum 24 ore
23:10
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată industrială de la fostul combinat Oțelu Roșu, cumpărat de grupul UMB.
22:10
Ucraina riscă să piardă sprijinul american dacă respinge planul avansat de SUA pentru a pune capăt războiului cu Rusia, a avertizat vineri într-un mesaj către naţiune preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că Ucraina trece acum prin unul dintre cele mai grele momente ale istoriei sale, dar a promis că va colabora constructiv cu SUA asupra respectivului plan, fără a trăda interesele naţionale, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
22:10
Kaufland România va inaugura pe 18 decembrie un nou hipermarket în București, în cartierul Pantelimon, acesta fiind ce de-al 26-lea magazin din Capitală al retailerului german. Campania de recrutare a început deja.
22:00
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis vineri în scădere pe toţi indicii, cu un rulaj total de 112,75 de milioane de lei (22,15 milioane de euro), din care tranzacţiile cu acţiuni au reprezentat 93,92 de milioane de lei (18,45 de milioane de euro).
21:50
Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat vineri că a primit planul de pace pentru Ucraina elaborat de Statele Unite şi a declarat că documentul ar putea servi drept bază pentru o soluţionare paşnică "definitivă", informează EFE, relatează Agerpres.
21:50
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri, într-un interviu radiofonic, că joia viitoare, când Statele Unite sărbătoresc Ziua Recunoştinţei, este un termen limită rezonabil pentru ca Ucraina să accepte propunerea sa de plan de pace pentru încheierea războiului cu Rusia, transmit agenţiile Reuters şi EFE, relatează Agerpres.
21:50
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat, vineri, la Braşov, că nu se poate discuta despre revitalizarea Fabricii de pulberi de la Făgăraş atâta vreme cât acolo, la câteva sute de metri de locul în care se fabrică explozivi, arde gunoi în condiţii "care nu sunt conforme cu legea" şi a precizat că rezultatele unor verificări efectuate, acolo, de Corpul de control din minister au fost transmise instituţiilor responsabile.
21:50
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, spune că a fost chemat, vineri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din cauza unei plângeri "absurde şi lipsite de bun-simţ" formulată de trei persoane care îl acuză de uzurparea calităţii de primar.
20:50
Guvernul României a anunțat că firma românească Romgaz nu va fi afectată de sancțiunile americane asupra Lukoil, partener al Romgaz în proiectul offshore Trident, unde este și operator.
20:50
Banca Centrală Europeană și Banca Centrală a Indiei (RBI) au convenit să înceapă faza iniţială de conectare a sistemelor interne de plăţi, pentru a facilita remitenţele transfrontaliere dintre statul asiatic şi zona euro, a anunţat vineri instituția asiatică, transmite Reuters, relatează Agerpres.
20:50
România îşi propune să joace un rol proactiv în politica europeană, având capacitatea de a influenţa direct deciziile de la Bruxelles, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.
20:50
Capitalizarea bursieră a Eli Lilly a atins vineri un trilion de dolari, fiind primul producător de medicamente care intră în clubul exclusivist dominat din giganţii tehnologici, subliniind astfel poziţia sa de vârf în tratamentele împotriva obezităţii, transmite Reuters, relatează Agerpres.
20:50
Premierul Ilie Bolojan a pledat, vineri, pentru adoptarea pachetului care vizează reducerea cheltuielilor în administraţie, menţionând că nu crede că "se întâmplă nimic" dacă suma forfetară pentru parlamentari s-ar reduce cu 10
20:50
Banca Transilvania a finalizat cu succes a prima sa emisiune de obligaţiuni AT1 (Additional Tier 1) la Bursa de Valori din Dublin, reuşind să atragă 500 de milioane de euro de pe pieţele internaţionale de capital, informează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
Ieri
18:50
Societatea de Reparații Locomotive SCRL Brașov a livrat vineri operatorului CFR Călători a doua locomotivă electrică modernizată prin PNRR. Până la finalul anului, de pe porțile uzinei de la Brașov ar urma să iasă în total 13 locomotive modernizate prin PNRR (electrice și pe baterii), potrivit estimărilor reprezentanților societății.
18:40
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele zece luni din 2025 a fost de 5.318, în scădere cu 9,8% faţă de perioada similară din 2024, când au fost înregistrate 5.896 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
18:40
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în toate discuţiile pe care le-au avut cu mari investitori români, dar şi străini, acest impozit pe cifra de afaceri a fost reclamat că înhibă investiţiile, iar cel mai târziu în decembrie, vor lua decizii pentru acest aspect, potrivit agenției de presă News.ro.
18:20
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat în ultimele zile peste 1.690 de operatori economici din toată ţara, în cadrul acţiunilor sale permanente de supraveghere a respectării legislaţiei în domeniu, şi a aplicat amenzi totale de 5,63 de milioane de lei ca urmare a neconformităţilor constatate.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.