Nicolae Iorga, profesorul profet căzut în capcana istoriei

Jurnalul.ro, 25 noiembrie 2025 06:30

Noiembrie e lună de doliu fie și numai pentru asasinarea lui Nicolae Iorga, omorât pe 27.11. 1940 de o echipă a Legiunii, care în aceeași zi a dispus și uciderea lui Virgil Madgearu (creatorul doctrinei țărăniste). Veșnică pomenire!

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 5 minute
08:20
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR au făcut marți 17 percheziții într-o anchetă care vizează falsificarea documentelor de identitate și obținerea cetățeniei române în mod fraudulos.
08:20
Un val nou de studii contestă ideea că matinalii ar fi în mod natural mai productivi și mai sănătoși. Deși „păsările de noapte” arată un potențial cognitiv superior, experții avertizează că programul lor de somn vine cu riscuri metabolice importante. Iată ce spune știința despre performanță, sănătate și ritmurile circadiene.
Acum 15 minute
08:10
Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a fost audiat de procurori, pentru că nu l-a eliberat din funcţie pe primarul orașului Sinaia, după şase luni de neexercitare a atribuțiilor, în urma începerii cercetării penale împotriva edilului. Primarul este urmărit penal pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, abuz în serviciu și trafic de influență, spălare de bani, obținere de foloase necuvenite, executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia, dar a și încălcat interdicțiile impuse după începerea urmăririi penale, alegându-se cu arest preventiv, apoi arest la domiciliu, după ce fusese plasat inițial sub control judiciar. Audierile au avut loc la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, vineri, dar legislația nu prevede posibilitatea ca prefectul să-l elibereze din funcție pe primarul unei localități doar pentru că edilul e cercetat penal. Surse din DNA susțin că Vlad Oprea ar fi vizat și de o cercetare penală legată de niște terenuri atribuite ilegal, având legătură cu un primar PSD dintr-o localitate învecinată.
Acum o oră
07:50
Persoanele care vor să lucreze la stat ar putea fi supuse unor verificări suplimentare. Mai exact, instituțiile și autoritățile publice vor fi obligate să verifice autenticitatea diplomelor de studii depuse la dosar de cei care se înscriu la concursurile de angajare, conform unui proiect de lege pus recent în dezbatere la Parlament. Inițiatorii propunerii legislative amintesc că, în ultimii ani, au existat mai multe situații în care candidații au prezentat documente de studii falsificate sau anulate de instanțe ori care nu sunt recunoscute oficial în țara noastră.
07:40
Bucureștenii se pregătesc să-și aleagă un nou edil după ce Nicușor Dan a schimbat fotoliul de primar general cu cel de președinte. Una dintre cele mai presante probleme ale acestui oraș este traficul infernal. Deși Capitala și județul Ilfov au Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) încă de acum 10 ani, rezultatele sunt aproape imperceptibile, pentru că măsurile aplicate de cei care au gestionat dezvoltarea celui mai mare oraș al țării au fost decuplate, în general, de realitate. Efectul a fost că acum congestiile din trafic au devenit un lucru cotidian aproape la orice oră. Măsurile luate în ultimii ani pentru descurajarea traficului auto au vizat, de obicei, impunerea unor taxe aberante pentru parcări, iar de la anul, și de majorarea consistentă a impozitelor pe mașini. În timp ce șoferii sunt taxați tot mai mult, numărul proiectelor realizate pentru fluidizarea traficului în Capitală au fost prea puține și s-au realizat cu mari întârzieri față de termenele contractuale. Dacă actualul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă a fost un mare rateu, acum Primăria Generală a Capitalei a lansat proiectul unui nou plan care la nivel declarativ ar trebui să transforme radical traficul din oraș până în 2040. 
Acum 2 ore
07:20
​​​​​​​Reintegrarea Moscovei pe scena mondială și limitarea efectivelor armatei ucrainene figurează printre principalele concesii făcute Rusiei în contrapropunerea europeană la planul de pace anunțat peste noapte de către administrația Trump. 
07:10
Omul contemporan devine conștient de paradoxurile vieții în capitalism: mai multe opțiuni, mai mult control, dar și mai multe capcane subtile. Înțelege că anumite produse de pe piață îi pot afecta sănătatea pe termen lung, îi pot răpi timpul sau îl pot face dependent. Alte bunuri, menite să ușureze sarcini, îl amorțesc, dezactivează abilitățile cognitive naturale și diminuează autonomia decizională. Henri Bergson observa că ființele vii se transformă prin evoluție pentru a se adapta mediului. Omul, în schimb, adaptează mediul la el: construiește, inventează, sapă, vaccinează. Dar ce se întâmplă cu evoluția naturală dacă mediul devine din ce în ce mai puțin stimulant?
06:50
Acum 169 de ani era născut la Bucureşti Moses Gaster (1856-1939). Viitor mare savant, filolog, istoric literar și al religiilor, orientalist, rabin, a fost, deopotrivă, un activist civic, promotor al emancipării evreilor din România. A murit în exil, la Abingdon, Marea Britanie (spre rușinea noastră). 
06:40
Această primă parte a dialogului cu Andreea Răsuceanu e, în ochiurile lui mijite la limita fină dintre realitate și ficțiune, o sinceră poveste despre scris. Pentru că scrisul nu e, pentru această femeie, doar o pasiune. E însăși viața.
06:30
Noiembrie e lună de doliu fie și numai pentru asasinarea lui Nicolae Iorga, omorât pe 27.11. 1940 de o echipă a Legiunii, care în aceeași zi a dispus și uciderea lui Virgil Madgearu (creatorul doctrinei țărăniste). Veșnică pomenire!
Acum 4 ore
06:10
Orice anxietate infantilă duce în mod inevitabil la nevroză? Iată o întrebare importantă, mai ales pentru vremurile pe care le trăim astăzi. Va încerca să răspundă provocării psihiatra Karen Horney, autoarea studiului științific „Personalitatea nevrotică a timpului nostru” (Editura Trei, 2025). 
Acum 6 ore
02:50
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, luni, că prin Strategia Naţională de Apărare se doreşte ca România să devină a doua putere militară de pe flancul de est şi un furnizor de apărare în zona Mării Negre.
Acum 8 ore
00:30
Pe 25 noiembrie 2025, trei zodii se vor bucura de o stare de fericire care părea pierdută. Luna în Vărsător ridică moralul, ne eliberează mintea și ne amintește că viața trebuie trăită cu mai multă libertate.
Acum 12 ore
00:20
Doar patru zile au trecut de la momentul în care, în plină conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, președintele României a amenințat cu judecata Autoritatea Electorală Permanentă, pe motiv de bani, până la momentul în care pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 a și fost înregistrată cererea de chemare în judecată. La mijloc este vorba de cei 930.000 de lei pe care Nicușor Dan i-a cheltuit în campanie, proveniți din donații, pentru care AEP nu a dispus rambursarea. 
00:00
Uniunea Europeană vrea să continue războiul, dar pentru că nu are bani, vrea să recurgă la împrumuturi comune, afirmă premierul ungar Viktor Orban într-un mesaj difuzat luni pe Facebook, adăugând: "Trebuie să spunem nu. Nu vrem să ne îndatorăm nepoţii din cauza Ucrainei", consemnează MTI.
24 noiembrie 2025
23:40
Este nevoie de foarte mult pentru a răni cu adevărat aceste semne zodiacale. Ele sunt extrem de rezistente la critici și nimeni nu le stă în cale.
23:30
Fotbalistul brazilian Vinicius Junior nu vrea prelungirea contractului cu Real Madrid din cauza relaţiei proaste pe care o are cu antrenorul Xabi Alonso, a anunţat The Athletic, scrie site-ul eurosport.fr.
23:10
Cu toții am trecut prin situația în care deschidem frigiderul, găsim un aliment și observăm că termenul lui de valabilitate a trecut cu câteva zile.
23:00
Dacă ți s-a spus vreodată să-ți moderezi sarcasmul, știința ar putea fi de partea ta. Deși sarcasmul este adesea considerat deranjant și răutăcios, cercetările sugerează că acest stil de comunicare înseamnă mai mult decât pare la prima vedere.
22:40
Marcel Ciolacu avertizează că următoarea perioadă politică va fi dominată de teme economice și de presiunea tot mai mare asupra nivelului de trai, într-un context pe care îl descrie drept o luptă contra cronometru atât pentru România, cât și pentru Europa.
22:30
Donald Trump ar face presiuni asupra lui Larry Ellison, proprietarul Paramount, pentru a relansa franciza Rush Hour, în timp ce studioul pregătește achiziții majore.
22:30
Mai multe companii aeriene au anulat zboruri după ce un nor dens de cenușă vulcanică din Etiopia a început să se deplaseze spre India, autoritățile avertizând asupra posibilelor perturbări în trafic și deteriorării calității aerului.
22:10
Camera Deputaților și Senatul vor marca cei 107 ani de la Marea Unire printr-o ședință solemnă organizată marți, 2 decembrie, la ora 14:30, în prezența conducerii statului, a membrilor Guvernului și a reprezentanților cultelor și instituțiilor fundamentale ale României.
22:10
Noul Val / Nouvelle Vague, omagiul regizorului nominalizat la Oscar Richard Linklater adus spiritului revoluționar al Noului Val francez, ajunge în cinematografe din 21 noiembrie, distribuit de Independența Film. Filmul reimaginează povestea uneia dintre cele mai explozive filmări din istoria cinemaului: realizarea lui À bout de souffle (Cu sufletul la gură), debutul care l-a transformat pe Jean-Luc Godard într-un pionier al cinematografiei moderne.
22:00
Pe măsură ce vin sărbătorile, atmosfera capătă o lumină aparte, iar printre noi există oameni care par născuți să răspândească căldură și veselie. Ei sunt cei care dau viață spiritului Crăciunului prin energie, creativitate și bunătate. Iată zodiile care fac ca perioada festivă să fie cu adevărat specială.
21:50
Un negociator ucrainean a anunțat că planul de pace inițial nu mai există. El s-a referit la planul cu 28 de puncte propus de americani. Totuși, modificările nu sunt văzute cu ochi buni de ruși care preferă planul inițial.
21:50
Moscova a fost atacată cu drone. Atacul ucrainenilor a avut loc luni. Echipele serviciilor de urgență au intervenit în mai multe zone unde au căzut resturi ale dronelor.
21:40
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au coborât luni sub pragul de 30 de euro pentru un Megawatt-oră, pentru prima dată în mai mult de un an, influenţate de majorarea importurilor precum şi de discuţiile privind încheierea războiului din Ucraina, transmite Bloomberg.
21:30
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, candidat al Partidului Social Democrat pentru funcţia de edil general al Capitalei, le propune bucureştenilor un pachet de măsuri pentru combaterea excluziunii sociale care prevede, printre altele, subvenţionarea cheltuielilor pentru energia termică şi chirie pentru anumite categorii de oameni.
21:30
Președinții Donald Trump și Xi Jinping au discutat, luni, la telefon, la mai puțin de o lună după întâlnirea dintre cei doi din Coreea de Sud. Casa Albă a confirmat convorbirea telefonică dintre cei doi, însă nu a divulgat detalii despre conținutul discuției.
21:30
În labirintul zbuciumat al literaturii române, puține figuri emană o aură atât de paradoxală, de grandioasă și, în același timp, de tragică, precum Alexandru Macedonski. Supranumit ”poetul rondelurilor”, inițiatorul simbolismului autohton, un vizionar care a deschis drumuri noi în poezie și un mentor generos pentru tinerele talente, Macedonski a fost, în egală măsură, un spirit neliniștit, un polemist înverșunat și un om devorat de propriile-i orgolii.
21:10
Șase semne din zodiacul chinezesc atrag noroc și prosperitate financiară pe 25 noiembrie 2025.
21:00
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, propune organizarea unei dezbateri electorale în această săptămână, iar evenimentul să fie găzduit de o televiziune sau o universitate.
20:50
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, luni, că prin Strategia Naţională de Apărare se doreşte ca România să devină a doua putere militară de pe flancul de est şi un furnizor de apărare în zona Mării Negre.
20:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că principalul obstacol pentru a se ajunge la acordul de pace cu Rusia promovat de SUA este faptul că liderul rus, Vladimir Putin, doreşte ca atât Kievul, cât şi comunitatea internaţională să recunoască teritoriile cucerite de armata sa în Ucraina ca parte a Federaţiei Ruse, relatează EFE.
20:30
Opt din zece episoade de răceală şi gripă sunt virale şi nu necesită tratament cu antibiotice, atenţionează specialiştii Societăţii Române de Rinologie şi cei ai Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie, cu prilejul Săptămânii Mondiale de Conştientizare a Rezistenţei Antimicrobiene (WAAW).
20:30
Gabriela Firea susține că demiterea lui Ludovic Orban din funcția de consilier prezidențial a fost necesară pentru a evita tensiuni în coaliția actuală.
20:20
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au aprobat, luni, cererea României în cadrul mecanismului SAFE, informează Administrația Prezidențială.
20:10
Când treci printr-o despărțire, pare că timpul stă pe loc, iar durerea nu se va sfârși niciodată. Totuși, astrologia ne arată că unele zodii sunt deja — chiar în acest moment — pe drumul vindecării, chiar dacă ele nu simt asta.
20:00
Tot mai mulţi români aleg plăţile digitale la livrare, unul din patru cumpărători plătind deja cu cardul la curier, iar aproape 47% ar renunţa la numerar dacă ar primi reduceri suplimentare sau cashback, relevă rezultatele unui sondaj realizat de o companie de curierat şi dat luni publicităţii.
19:40
 Inteligenţa artificială poate fi un instrument util pentru învăţare, dar nu trebuie s-o folosiţi pentru realizarea temelor, le-a spus papa Leon al XIV-lea celor 15.000 de tineri din Statele Unite care au participat vineri la o sesiune video de întrebări şi răspunsuri, informează Reuters.
19:30
   Juratul Chefi la cuțite Chef Richard Abou Zaki a lansat cartea Cooking My Dreams, povestea sa despre rădăcini, pasiune, dăruire și continuă transformare, în cadrul unui eveniment prezentat de Alessandra Stoicescu, la care au fost prezenți colegii săi jurați, vedete, apropiați, admiratori și jurnaliști.
Acum 24 ore
19:10
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică noile programe școlare pentru liceu, parte a unei reforme majore a curriculumului. Documentele urmăresc formarea celor opt competențe-cheie și reducerea analfabetismului funcțional până în 2026.
19:00
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că procesul de reformare a companiilor de stat nu urmărește concedieri, ci eficientizarea aparatului public, precizând că în cazul închiderii unor companii, statul va trebui să ofere măsuri compensatorii.
18:40
Există momente în care totul pare că încetinește: planurile stagnează, direcția se încețoșează, iar energia scade. Deși senzația poate fi frustrantă, aceste perioade de recul sunt adesea preludiul unor schimbări remarcabile. Universul pune pauză nu ca să te pedepsească, ci ca să te realinieze. Iată cele patru zodii care se află acum în acest „pas înapoi” — înainte de o relansare spectaculoasă.
18:30
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în iulie 2025, până la 1.070,18 miliarde lei, de la 1,039,96 miliarde de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF).
18:10
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus luni, într-o convorbire telefonică, premierului turc Recep Tayyip Erdogan că Rusia consideră o bază bună pentru discuţii prima versiune a planului de pace în 28 de puncte pentru Ucraina prezentată de Statele Unite, a transmis Kremlinul, în timp ce Kievul şi susţinătorii săi europeni au formulat o contrapropunere şi negociază cu Washingtonul modificarea acestui plan pentru a include clauze mai favorabile Ucrainei, dar această revizuire este respinsă de Rusia, relatează agenţiile EFE şi Reuters.
18:00
Sindicatele din industria alimentară avertizează că piața formării profesionale ar putea intra blocaj și ar genera pierderea unor sume importante de fonduri europene, în urma deciziei Comisiei de Autorizare a furnizorilor de formare profesională, care a hotărât să arhiveze la data de 31 decembrie 2025 aproximativ 380 de standarde ocupaționale, pe motiv că nu au fost actualizate.
18:00
Dumbrăvița, comuna lipită de Timișoara, este considerată una dintre cele mai bogate și dinamice localități din România.
17:40
3.228 de noi dosare au fost aprobate pentru finanțare în programul Rabla pentru persoane fizice.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.