Mii de oameni au protestat la Budapesta, cerând demisia lui Orbán, pe fondul unui scandal cu acuzații de abuzuri asupra copiilor (FOTO/VIDEO)
Bihoreanul,
14 decembrie 2025 12:20
Mii de persoane au ieșit sâmbătă seară în stradă, la Budapesta, și au mărșăluit spre sediul premierului Viktor Orbán, într-un protest declanșat de scandalul abuzurilor asupra copiilor aflați în grija statului. Manifestația a fost condusă de liderul opoziției, Péter Magyar, care i-a cerut premierului să demisioneze, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
• • •
Alte ştiri de Bihoreanul
Acum o oră
20:10
Conferințe cu intrare liberă înainte de Crăciun: Preotul Constantin Necula ajunge la Oradea și Beiuș # Bihoreanul
În prag de Crăciun, cunoscutul preot și conferențiar Constantin Necula vine în Bihor pentru două întâlniri cu publicul, programate la Oradea și Beiuș, în weekend. Prima oprire va fi sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 17:30, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, unde Necula va susține conferința „Când Marele Absent suntem noi. Cum Îl regăsim pe Dumnezeu în vremea Nașterii Domnului?”.
Acum 2 ore
19:40
Un nou accident grav s-a produs, luni seară, în Bihor, pe DN 79, între Salonta și Mădăras. Un biciclist a fost rănit și este resuscitat la fața locului, după ce a fost acroșat de o mașină.
19:10
Vacanță și pentru elevii școlilor de șoferi: sărbătorile suspendă susținerea probei „de oraș” # Bihoreanul
La fel ca în fiecare iarnă, și anul acesta Prefectura Bihor a decis ca pe perioada sărbătorilor să fie suspendată proba practică din cadrul examenelor pentru obținerea permiselor de conducere auto. Anul acesta, „vacanța” cursanților școlilor de șoferi „îngheață” pentru trei săptămâni.
Acum 4 ore
18:30
Moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului, adoptată în Senat. Diana Buzoianu: „o moțiune bambilici cerută de PSD și livrată de AUR și SOS” # Bihoreanul
Moțiunea simplă depusă împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, în plenul Senatului, la capătul unei ședințe tensionate, marcate de schimburi dure de replici și strigăte de „demisia” din sală.
18:00
Două orădence și-au lansat cărțile la București, ambele câștigătoare într-un concurs de literatură (FOTO) # Bihoreanul
În cadrul celei mai recente ediții a târgului de carte Gaudeamus, desfășurată recent la București, două orădence și-au lansat cărțile, ambele fiind câștigătoare ale unui concurs de manuscrise organizat de Editura Universitară. „Anul lupilor”, de Ina David, a câștigat locul 2 în concurs, iar „Umbra micului oraș”, de Claudia Elena Peter, locul 3.
17:30
A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu schimbă prostituția, nici inteligența nu schimbă lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) # Bihoreanul
Parlamentul a respins, luni, moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii opoziției împotriva Guvernului Bolojan, după ce a primit doar 139 de voturi pentru, în condițiile în care erau necesare 232 de voturi pentru demitere. Premierul Ilie Bolojan a avut un discurs neobișnuit de tăios la adresa opoziției. Făcând referire la un citat din trecut, el a spus că „La fel cum frumusețea nu schimbă prostituția, nici inteligența nu schimbă lipsa de caracter”, reproșându-le celor care au depus moțiunea că, oricâte cunoștințe economice ar avea „nu scuză tupeul și combinația de minciuni, în așa fel încât lucruri care sunt făcute corect să fie prezentate total fals”.
17:10
Anul 2025 a fost unul memorabil pentru Oradea, plin de evenimente, oameni și povești. Tocmai de aceea, Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea vă propun să petrecem trecerea dintre ani împreună!
Acum 6 ore
16:40
Omagiu verde: 60 de pini, plantați în centrul Oradiei, în memoria unei peisagiste (FOTO) # Bihoreanul
Amenajarea spațiului verde de pe strada Andrei Șaguna, recent reabilitată, a căpătat o semnificație aparte printr-un gest omagial dedicat peisagistei Corina Burcă, decedată în acest an. Soțul ei, administrator al firmei Kaluna, a decis să planteze aici 60 de pini în memoria ei.
16:20
Trupul Rodicăi Stănoiu a fost dezhumat. Parchetul Ilfov: „Suspiciuni privind urme de acte de violență” # Bihoreanul
Trupul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, a fost deshumat luni, după ce procurorii au deschis un dosar in rem privind moartea suspectă a acesteia, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.
16:00
Elev din Oradea, premiu important la un prestigios concurs de matematică: A concurat cu elevi mai mari cu 3 ani decât el și a luat medalie de aur! # Bihoreanul
Mihai Alexandru Ardelean, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național Onisifor Ghibu, s-a întors cu o mențiune și o medalie de aur de la concursul „Stelele matematicii 2025”, unul dintre cele mai prestigioase din România, la care sunt invitați să participe doar olimpicii. Mihai a fost selecționat printre participanți pentru că a luat punctajul maxim la Olimpiada Balcanică de Matematică.
15:30
Incendiu violent în Bihor, din cauza unui scurtcircuit. 5.000 de baloți de fân și două tone de ovăz au ars # Bihoreanul
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, la o gospodărie din localitatea Măgura, comuna Pietroasa, cu pagube semnificative. Au ars, printre altele, un motor circular, dar și 10 metri steri de lemne de foc, mii de baloți de fân și alte câteva mii de kilograme de ovăz.
15:10
S-a amânat: circulația rutieră pe strada Dunărea din Oradea se va deschide abia de miercuri (FOTO) # Bihoreanul
Deschiderea circulației rutiere pe strada Dunărea din centrul orașului Oradea, programată pentru 15 decembrie, s-a amânat pentru încă două zile. Prelungirea termenului a fost decisă la insistențele constructorilor. Executantul a cerut acest răgaz pentru a putea aduce cu camioanele pământul pentru jardinierele viitoarelor spații verzi, operațiune despre care a susținut că ar fi dificil de realizat sub trafic.
14:50
Amenzi de 115.000 lei, pentru forajul clandestin din Sântimreu. Firma care a forat încă lucrează la închiderea puțului (VIDEO) # Bihoreanul
Garda de Mediu Bihor a dat, luni, primele amenzi pentru forajul ilegal din satul Sântimreu, comuna Sălard, unde de 15 zile erupe o coloană de apă cu gaze. Firma Comporsa SRL a primit amenda cea mai mare, de 100.000 lei, plus sarcina să aducă terenul la starea inițială, adică inclusiv să suporte cheltuielile de închidere a puțului. Totodată, proprietarul gospodăriei a fost amendat cu 15.000 lei.
Acum 8 ore
14:30
Șofer beat, cu permisul suspendat, a intrat cu mașina în poarta unei case din Bihor. Bărbatul a fost reţinut # Bihoreanul
Un șofer de 27 de ani din Nucet a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a pierdut controlul mașinii într-o curbă pe DN75 și a intrat în poarta unei case din comuna Câmpani. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
14:20
Fostul judecător Cristi Danileț, stabilit în Bihor, câștigă definitiv la CEDO: România, găsită vinovată pentru încălcarea libertății de exprimare # Bihoreanul
Fostul judecător Cristi Danileț, stabilit în ultimii ani în Bihor, a câștigat luni, definitiv, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul intentat Statului Român, după ce a fost sancționat disciplinar în 2019 pentru două postări pe Facebook. Marea Cameră a confirmat hotărârea favorabilă pronunțată inițial în 2024 și a stabilit, cu 10 voturi la 7, că România a încălcat articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind libertatea de exprimare.
14:10
Vreme caldă înainte de Crăciun, urmată de o răcire accentuată în Crișana. Informarea meteorologilor # Bihoreanul
Regiunea Crișana va avea parte de temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii decembrie, urmate însă de o răcire accentuată, potrivit estimării publicate de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 15 - 28 decembrie.
13:30
Gala comunității bihorene: Mai sunt bilete la evenimentul unde vor urca pe scenă Toni Grecu, Gelu Duminică și dr. Dănuț Dejeu # Bihoreanul
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii la Gala Comunității Bihorene, ediția 7.0. Toni Grecu, Gelu Duminică, Sara Turetta, Ana Poenariu, dr. Dănuț Dejeu, Magor Csibi și Mircea Pricăjan vor urca pe scenă în calitate de speakeri. Biletele sunt disponibile online, iar banii strânși din vânzarea lor vor fi folosiți de fundație pentru sprijinirea ONG-urilor locale.
13:10
Accident pe strada Independenței din Oradea. Șofer resuscitat, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp electric (VIDEO) # Bihoreanul
Un accident rutier grav s-a produs luni, în jurul prânzului, pe strada Independenței din Oradea, unde un autoturism a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice. Șoferul a fost găsit inițial în stop cardio-respirator, însă a răspuns manevrelor de resuscitare și urmează să fie transportat la spital.
12:50
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Diosig au descoperit, într-o autoutilitară înmatriculată în Germania, 570 de parfumuri inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.
Acum 12 ore
12:20
Un celebru regizor de la Hollywood și soția sa au fost omorâți în locuința lor. Revista People scrie că suspect ar fi chiar fiul lor # Bihoreanul
Celebrul cineast și actor hollywoodian Rob Reiner (78 ani) și soția sa, Michele (68 ani), au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Autoritățile investighează incidentul ca pe un aparent omor, după ce poliția și pompierii au fost chemați duminică după-amiază la casa cuplului, situată într-un cartier exclusivist din Los Angeles, informează BBC.com.
11:50
Concert de colinde „Hristos se naște, măriți-L”, la Catedrala Greco-Catolică din Oradea # Bihoreanul
Orădenii sunt invitați la concertul de colinde „Hristos se naște, măriți-L!”, care va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 18, în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea. Vor evolua mai multe coruri din oraș, din diverse medii, academic, instituțional și bisericesc.
10:50
Documentarul „Justiție capturată” nu a șocat România, a confirmat-o și a trezit-o. A arătat, pe înțelesul tuturor, ceea ce oamenii simțeau de mult: că puterile statului sunt corupte și se acoperă una pe alta. Dar corupția justiției e cea mai ticăloasă dintre toate, fiindcă tocmai justiția ar trebui să sancționeze corupția din toate celelalte puteri și instituții. Or, când judecătorul fură cu hoții, nu mai ai stat de drept, ci un stat de nedrept.
10:00
Unde ieșim săptămâna aceasta în Oradea: O mulțime de concerte și evenimente dedicate Crăciunului # Bihoreanul
Oradea intră într-o nouă săptămână cu evenimente dedicate Crăciunului, cu concerte de colinde și recitaluri caritabile, Ajunul Simfonic la Filarmonică, seri Candlelight la Sinagoga Sion și spectacole de teatru la Arcadia, în Sala Transilvania și în Sala Mare. Programul e completat de Târgul de Crăciun și concertele din Orașul Faptelor Bune, plus ateliere la muzee și la bibliotecă, iar miercuri seara este anunțat și concertul de colinde al lui Ștefan Hrușcă, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
09:00
În numele tatălui: Fostul șef al Poliției Române, boss-ul suprataxării românilor care nu plătesc vignieta în Ungaria # Bihoreanul
Afacerea deceniului din Ungaria, cum au numit-o niște jurnaliști din țara vecină, cea a recuperării amenzilor la pachet cu o suprataxă de la șoferii care circulă pe autostrăzile ungurești fără să plătească taxa de drum, și despre care BIHOREANUL a arătat că se derulează printr-o firmă orădeană, are în spate un personaj controversat...
08:00
Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Bolovan comentează despre apetitul la cărți al partenerilor de coaliție # Bihoreanul
Cum arată evenimentele săptămânii trecute, prin ochii lui Bihorel: Bolovan a fost surprins la Târgul Gaudeamus răsfoind mai multe cărți. Un angajat a remarcat: „Mi se pare halucinant...
Acum 24 ore
07:30
Bihoreanul Adrian Maxim, victorie clară la gala Dynamite Fighting Show de la Timișoara (FOTO) # Bihoreanul
În fața a peste 2.500 de spectatori prezenți în sala „Constantin Jude” din Timișoara, bihoreanul Adrian Maxim a încheiat sezonul 2025 al Dynamite Fighting Show cu o victorie clară, demonstrând din nou experiența și maturitatea sportivă care l-au consacrat în rândul celor mai valoroși luptători ai categoriei sale.
00:20
Interviu Recorder cu judecătoarea Raluca Moroșanu: „Lia Savonea trebuie să plece din magistratură” (VIDEO) # Bihoreanul
Recorder a publicat duminică seară un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care s-a solidarizat cu un magistrat care a apărut în documentarul „Justiția Capturată”, la începutul conferinței de presă susținută de șefele Curții de Apel București. Ea a adus mai multe acuzații actualei conduceri de la CAB și a criticat-o și pe președinta Înaltei Curți, Lia Savonea, despre care spune că „trebuie să plece din magistratură”, nu numai de la șefia Curții Supreme.
00:00
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Zeci de dosare ținute în pronunțare cu anii la Curtea de Apel Oradea, unele până la prescripție! # Bihoreanul
Luni, 15 decembrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu publicația Oradea Noastră. Dintre subiecte: Practici precum cele dezvăluite de Recorder, la Curtea de Apel Oradea; Poveștile unui voluntar orădean din taberele pentru refugiați din Ucraina; Mai mare rușinea: lacul Ochiul Mare a secat de tot și a devenit o „mare” de bălării, secând și pârâul Peța; Biologul Adrian Gagiu este unul dintre puținii compozitori clasici contemporani.
Ieri
20:10
Rezultate bune pentru echipele bihorene în Liga 3: victorie la Dej, eșec la Beiuș și succes categoric pentru Lotus # Bihoreanul
Echipele bihorene din Liga 3 au avut evoluții diferite în ultima etapă a anului competițional. Crișul Sântandrei și Lotus Băile Felix au obținut victorii importante în deplasare, consolidându-și pozițiile în clasament, în timp ce CS Bihorul Beiuș nu a reușit să puncteze pe teren propriu și a suferit o înfrângere. Rezultatele conturează un final de an plin de speranțe pentru unele echipe bihorene și mai puțin favorabil pentru altele.
18:50
Muzica de sărbători va răsuna în Oradea, odată cu Concertul de Crăciun organizat de Departamentul de Muzică al Facultății de Arte din cadrul Universității din Oradea. Evenimentul, devenit deja o tradiție a orașului, va avea loc marți, 16 decembrie, de la ora 18, la Biserica Romano-Catolică „Baratok”, de pe strada Dunărea.
18:00
Scade numărul angajaților din Bihor: Cu peste 2.000 de salariați mai puțini, într-o lună # Bihoreanul
Piața muncii din Bihor decelerează serios. Potrivit datelor furnizate de ITM Bihor, într-o lună, numărul salariaților activi din județ a scăzut cu peste 2.000 de persoane, iar al angajatorilor cu peste 1.600. Până la finalul acestui an, cel puțin, situația pare că va persista, pentru că și alte firme au anunțat concedieri.
16:50
FC Bihor încheie anul cu o victorie: 2-1 cu Metalul Buzău și podium la final de 2025 (FOTO) # Bihoreanul
FC Bihor a încheiat anul 2025 cu o victorie importantă, impunându-se cu scorul de 2-1 în fața formației Metalul Buzău, pe Stadionul „Iuliu Bodola”, rezultat care o menține pe podiumul campionatului la intrarea în vacanța de iarnă.
16:40
DJ-ii Radio ZU au intrat în „casa de sticlă” din Piața Unirii. Campania „Orașul Faptelor Bune” a început la Oradea, cu peste 1.000 de povești înscrise (FOTO/VIDEO) # Bihoreanul
Echipa Radio ZU a ajuns duminică la Oradea și a dat startul unei noi ediții a campaniei „Orașul Faptelor Bune”. În fața „casei de sticlă” din Piața Unirii, Mihai Morar a anunțat că pe platforma campaniei erau deja „peste 1000 de povești” înscrise și că, timp de „șapte zile și șapte nopți”, vor transmite non-stop din centrul orașului.
15:40
Accident mortal pe DN1, între Cluj și Oradea: un tânăr de 29 de ani a intrat cu mașina într-un TIR (FOTO/VIDEO) # Bihoreanul
Un tânăr de 29 de ani și-a pierdut viața în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN1 E60, între Cluj și Oradea, în afara localității Poieni, într-un grav accident rutier, după ce mașina pe care o conducea a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR care circula din sens opus.
14:40
Un bihorean în vârstă de 31 de ani, tată al unui copil de 9 ani, a lansat un apel public pentru a putea continua investigațiile și tratamentele medicale de care are nevoie. Panc Daniel Claudiu spune că a fost diagnosticat cu carcinom tiroidian papilar, într-un stadiu avansat, după ce a observat că zona gâtului i s-a umflat vizibil.
13:20
Pare aberant, dar în Bihor abia acum au dispărut ultimele forme de iobăgie. Țăranii din Sacalasău Nou s-au judecat cu urmașii unui grof maghiar pe terenurile ce aparțin satului. Norocul locuitorilor a fost că urmașii n-au convins justiția că sunt urmașii grofului, deși au adus adeverințe semnate de însuși Arpad și Attila.
12:20
Mii de oameni au protestat la Budapesta, cerând demisia lui Orbán, pe fondul unui scandal cu acuzații de abuzuri asupra copiilor (FOTO/VIDEO) # Bihoreanul
Mii de persoane au ieșit sâmbătă seară în stradă, la Budapesta, și au mărșăluit spre sediul premierului Viktor Orbán, într-un protest declanșat de scandalul abuzurilor asupra copiilor aflați în grija statului. Manifestația a fost condusă de liderul opoziției, Péter Magyar, care i-a cerut premierului să demisioneze, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
10:30
Old Boys FC Bihor clarifică preluarea patrimoniului FC Bihor: „FC Bihor nu este doar un club. Este istorie” # Bihoreanul
Old Boys FC Bihor a confirmat oficial preluarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii, palmaresului și culorilor fostului FC Bihor, subliniind că acest demers nu implică nicio tranzacție financiară și are ca scop păstrarea continuității istorice și a tradiției fotbalului bihorean, precum și susținerea noii echipe în consolidarea identității și a valorilor sale sportive.
09:10
Oradea ieri, Oradea azi: Cartierul Ioșia are linii de tramvai de peste cinci decenii (FOTO) # Bihoreanul
Creat în perioada interbelică, cartierul Ioșia a beneficiat de binefacerile urbanismului începând din anii 1950-1960, când s-au asfaltat primele străzi, a fost extins iluminatul public și s-a îmbunătățit legătura cu orașul. În anii ’60, Ioșia a fost deservită de o linie de autobuz, pe străzile Oneștilor - Aviatorilor și una de tramvai, 7, care făcea legătura între gara de vest și strada Decebal, via Barcăului - Înfrățirea, doar că tramvaiele circulau pe o linie industrială, având de așteptat după vagoanele de marfă.
13 decembrie 2025
22:20
A doua zi de "plimbări" pentru Justiție, la Oradea: circa 50 de oameni au ieșit în stradă. Organizatorii anunță "proteste legale" săptămâna viitoare (FOTO/VIDEO) # Bihoreanul
Aproximativ 50 de orădeni s-au adunat sâmbătă seară în Parcul Traian, pentru a doua zi consecutivă de manifestație legată de starea Justiției, la câteva zile după publicarea documentarului Recorder despre influența rețelelor de corupție din sistemul judiciar. La fel ca vineri seară, acțiunea a fost prezentată drept o „plimbare”, inițiatorii invocând lipsa unei autorizații de protest.
21:30
CSM CSU Raiffeisen Oradea s-a reabilitat după eșecul din FIBA Europe Cup și câștigă clar cu CSU Sibiu, 88-76 # Bihoreanul
Echipa orădeană de baschet CSM CSU Raiffeisen s-a revanșat după înfrângerea din FIBA Europe Cup și a obținut o victorie clară în Liga Națională, învingând CSU Sibiu cu 88-76 pe teren propriu, în fața a circa 1.500 de spectatori, și consolidându-și poziția de lider detașat în clasament.
21:00
Gala atletismului bihorean: Mihai Sorin Dringo, desemnat atletul anului 2025 în Bihor (FOTO) # Bihoreanul
Cea de-a 29-a ediție a Galei atletismului bihorean a adus vineri seară la Oradea cei mai valoroși atleți ai județului, într-o festivitate plină de emoție și momente artistice, în cadrul căreia Mihai Sorin Dringo a fost desemnat cel mai bun atlet al anului 2025.
Mai mult de 2 zile în urmă
19:40
„Valul renovării” la ABA Crișuri: Patru clădiri ale instituției sunt acum eficiente energetic (FOTO) # Bihoreanul
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a finalizat proiectul „Valul renovării”, finanțat prin PNRR, care a vizat modernizarea energetică a patru clădiri din subordine: sediile din Săcueni, Tinca, Chișineu-Criș și clădirea Prizei de Apă din Oradea.
18:40
Direcția 5, Connect-R și Mario deschid seria concertelor din „Orașul Faptelor Bune”, duminică seara, în Piața Unirii din Oradea # Bihoreanul
Radio ZU a anunțat sâmbătă cine urcă pe scenă în prima seară a „Orașului Faptelor Bune”, evenimentul găzduit în Oradea, în cadrul Târgului de Crăciun. Potrivit postării făcute de organizatori, duminică, pe scena din Piața Unirii vor cânta Direcția 5, Connect-R și Mario, concertul fiind programat de la ora 20:00.
18:10
„Sub fereastră la om bun”: Suzana și Daciana Vlad, Gemenele Folclorului Maramureșean, în concert la Oradea # Bihoreanul
Gemenele Folclorului Maramureșean, Suzana și Daciana Vlad, vin marți, 16 decembrie, de la ora 19, la Oradea, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde vor aduce în concert magia colindelor românești, în cadrul turneului „Sub fereastră la om bun!”.
17:40
Primul tramvai bidirecțional din flota nouă a OTL a ajuns la Oradea. Vezi cum arată! (FOTO) # Bihoreanul
Vineri dimineață a ajuns la Oradea primul tramvai bidirecțional din flota nouă a OTL, achiziționată din fonduri europene. Transportatorul local și-a comandat de la producătorul Astra Arad 9 garnituri noi, din care 3 vor avea posibilitatea să se deplaseze în ambele direcții. Tramvaiele bidirecționale vor face posibilă circulația mijloacelor de transport pe o linie, pe sistem dus-întors, inclusiv când calea de rulare este blocată de lucrări pe un tronson.
15:00
Printr-o decizie pronunțată în data de 25 noiembrie 2025, nemotivată încă, Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate invocată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de către un partid politic cu privire la o lege adoptată de Parlament prin care s-a stabilit că cei care contribuie la Pilonul II de pensii private vor primi, la data pensionării, doar 30% din suma acumulată, restul de 70 % urmând a fi eșalonat, în plăți lunare, pentru o perioadă de opt ani.
14:10
Cântăreața Antonia a trecut prin momente critice și 3 operații, după o procedură de mărire a fundului (FOTO) # Bihoreanul
Antonia a povestit public, pe rețelele de socializare, că a trecut în acest an printr-o perioadă dificilă din punct de vedere medical, după ce organismul ei a reacționat sever la o substanță folosită într-o procedură de mărire a posteriorului. În urma problemelor de sănătate, Antonia spune că a fost internată 11 zile și a trecut prin trei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea substanței.
13:20
ITM Bihor reamintește firmelor: negocierea contractului colectiv de muncă este obligatorie dacă au cel puțin 10 angajați. Amenzile ajung la 20.000 lei # Bihoreanul
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor derulează, până la finalul anului 2025, o campanie de informare privind prevederile Legii dialogului social nr. 367/2022. În acest context, instituția atrage atenția angajatorilor și angajaților asupra obligațiilor legate de negocierea contractului colectiv de muncă, un proces esențial pentru stabilirea salariilor, condițiilor de lucru și beneficiilor din fiecare unitate.
12:10
De ani buni, Primăria se chinuie să arate vocația turistică a orașului Oradea. Pentru asta cheltuie o grămadă de bani la târguri de profil, investește masiv în evenimente produse de APTOR, iar de Crăciun, Oradea devine Orașul Faptelor Bune. Cu toate acestea, cel mai bun vehicul de reclamă pentru urbe se dovedește a fi Mercedesul.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.