Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump

Economica.net, 21 decembrie 2025 10:00

Victime ale agresorului sexual american decedat Jeffrey Epstein şi membri ai Congresului au criticat dur sâmbătă administraţia preşedintelui Donald Trump pentru publicarea doar parţială a uriaşului dosar, din care au fost editate documente şi au fost eliminate fotografii după ce au fost divulgate, relatează AFP, citatată de Agerpres.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum 2 ore
15:20
Principalul consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov, afirmă că modificările aduse de europeni şi Ucraina propunerilor SUA de încetare a războiului din Ucraina nu au îmbunătăţit perspectivele de pace, relatează Reuters.
15:20
Majoritatea românilor afirmă ca taie din cheltuieli și că strâng bani atât cât pot pentru zile negre. Încrederea în economie nu arată deloc bine, iar anul 2026 are mari șanse să fie cel mai greu de după criza din 2009.
15:00
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, că au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii, faţă de cei 1.000 care au semnat mesaj de susţinere pentru magistraţii care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre problemele din sistemul judiciar şi că există o teamă în rândul acestora că participarea la o astfel de întâlnire ar putea avea repercursiuni.
Acum 4 ore
13:50
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea o întâlnire duminică, la ora 16.00, la Guvern, cu premierul Ilie Bolojan şi cu ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, pe tema situaţiei financiare a Primăriei Municipiului Bucureşti, informează PMB.
12:50
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o scădere de 2%, poate chiar 5%, ajungând la un minim istoric, iar efectele vor însemna taxe şi impozite colectate la bugetul statului mai mici cu 50 de milioane de euro şi o posibilă pierdere de aproape 400 de locuri de muncă în sectoarele conexe, respectiv agricultură, HoReCa, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Asociaţiei Berarii României, Constantin Bratu.
12:40
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele 11 luni din 2025 a fost de 6.507, în scădere cu 0,15% faţă de perioada similară din 2024, când au fost înregistrate 6.517 insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Acum 6 ore
12:10
România are, în acest moment, doar câteva proiecte de hidrogen verde aflate în execuţie sau cu finanţări ferme, OMV Petrom, Elektra Invest, Cluj-Napoca şi Delgaz Grid fiind singurii jucători care au trecut de la intenţii, la implementare, potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă.
11:50
Volumul creditelor neperformante externalizate până în luna septembrie era de 351,6 milioane lei, iar în anul 2024 se situa la 231,8 milioane lei (companii nefinanciare şi populaţie), a declarat, pentru AGERPRES, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).
11:30
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 8,36 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,64%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 29,25 milioane de lei (-7,28%), în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Acum 8 ore
10:20
Coreea de Nord avertizează că ambiţiile nucleare ale Japoniei "trebuie împiedicate cu orice preţ", conform agenţiei oficiale de ştiri KCNA, după ce un oficial japonez a sugerat că ţara ar trebui să deţină arme nucleare, relatează AFP.
10:00
Victime ale agresorului sexual american decedat Jeffrey Epstein şi membri ai Congresului au criticat dur sâmbătă administraţia preşedintelui Donald Trump pentru publicarea doar parţială a uriaşului dosar, din care au fost editate documente şi au fost eliminate fotografii după ce au fost divulgate, relatează AFP, citatată de Agerpres.
09:00
Instalația de stocare a energiei în baterii (BESS) Iaz este un proiect de baterii de 98,617 MW, construit special pentru stabilitatea rețelei și răspuns rapid. Investiția a fost începută în martie 2025, iar la această dată bateriile sunt deja montate, după cum arată un material video postat de constructor zilele trecute.
Acum 24 ore
21:40
SUA au propus organizarea primelor negocieri faţă în faţă dintre Ucraina şi Rusia din ultimele şase luni, la Miami, unde vor avea loc noi discuţii ce vizează încheierea războiului, a afirmat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP.
21:30
Paul Anghel, director general în Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia că lǎmâile sub 45 mm diametru şi portocalele sub 60 mm diametru sunt considerate furaj animalier, în orice ţară civilizată, iar în multe hiper/super marketuri sunt oferite consumatorilor şi prezentate ca fiind toate CALITATEA I, scrie agenția de presă News.ro.
21:30
Uber trebuie să plătească despăgubiri semnificative pentru utilizarea muzicii în mașinile care efectuează cursele de ride sharing, potrivit unei hotărâri judecătorești, care a stabilit că difuzarea operelor muzicale în aceste vehicule reprezintă comunicare publică și intră sub incidența drepturilor de autor.
21:20
Preşedintele României are dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament, a anunţat, sâmbătă, şeful statului, Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
21:20
Economistul Ionuţ Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ne uităm pe cele două pachete de măsuri care au fost aprobate, ele împreună aduc un efect bugetar de circa 3,6% din PIB, arătând că în momentul de faţă nu crede că sunt necesare măsuri suplimentare pentru a putea ajusta deficitul bugetar în 2026. El a mai spus că efectul creşterii de TVA este în linie cu aşteptările, iar măsurile luate îşi fac efectele, potrivir agenției de presă News.ro.
19:50
Primarul general Ciprian Ciucu consideră că ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, pentru că principalul său client este PMB.
17:20
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, este de părere că bugetul Capitalei este prost construit structural şi instituţional și poate fi corectat doar prin reforme şi punerea în practică a referendumului iniţiat de Nicuşor Dan.
17:00
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde cel mai mare constructor român de autostrăzi a adus șenilate pentru lucrări la cea mai dificilă structură de pe A0, viaductul peste Lacul Cernica.
Ieri
16:10
Potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, populaţia poate achiziţiona, începând din acest an, lemn pentru foc prin magazinul online romsilva.store, simplificând astfel accesul la această resursă şi procesul de achiziţie.
15:30
După propunerea UE de a relaxa noile limite privind emisiile de CO2 pentru maşini, ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, a avertizat producătorii auto ai ţării să nu fie prea dependenţi de motoare pe combustie.
14:50
Aproape 35 de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate de poliţişti până în prezent, în urma acţiunilor întreprinse în cadrul planului „Pirotehnic”.
14:20
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale „relevante” despre problemele din Justiţie, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuţii - atât cu grupuri de magistraţi care doresc să participe împreună, cât şi individual.
14:10
Grupul elveţian Calida, producător de lenjerie de corp, cunoscut la nivel mondial prin marca cu acelaşi nume Calida, precum şi prin cele două mărci de lenjerie intimă de lux Aubade şi Cosabella, a închis sucursala din România, potrivit deciziei companiei-mamă, consultată de Economica.net în Monitorul Oficial.
13:30
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu, după finalizarea lucrărilor de decolmatare şi curăţare.
13:20
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva echipei Miami Heat a lui LeBron James, au fost scoase la licitaţie.
12:30
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% mai mari decât anul trecut, în contextul creşterii taxelor şi al majorării preţurilor la energie şi combustibili, susţine preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu.
12:10
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware a revenit asupra deciziei care l-a privat de pachetului său de remunerare de 55 miliarde de dolari, acordat de Tesla în 2018 ca stimulent pentru directorul său general.
12:10
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, consideră directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase.
11:10
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările la Sala Polivalentă Brașov, care va fi cea mai mare din țară. Aceștia au comparat noua clădire cu faimoasa arenă emblematică a Romei antice, Colosseum.
10:50
Vicepremierul Marian Neacşu va coordona Grupul de lucru pentru îmbunătăţirea conectivităţii transfrontaliere, care are ca obiectiv elaborarea unui proiect de memorandum privind negocierea extinderii conexiunii transfrontaliere între sistemele electroenergetice naţionale ale României, Austriei şi Ungariei, în scopul echilibrării deficitelor temporare de energie.
10:40
Guvernul bulgar a aprobat finanţarea UE pentru construirea unui terminal intermodal în Ruse. Valoarea proiectului este de aproape 60 de milioane de euro.
09:50
Registrul Auto Român (RAR) a explicat unde poate fi găsită informația cu privire la norma de depoluare Euro a fiecărui vehicul, în funcție de tipul cărții de identitate a vehiculului (CIV) deținut de proprietar.
09:20
Eve, divizia de avioane electrice a Embraer, a anunțat că prototipul său de „mașină zburătoare” la scară reală a efectuat primul zbor, marcând o etapă importantă în procesul de certificare.
09:00
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a declarat, la Washington, că niciun acord nu va fi impus Ucrainei, în momentul în care, la Miami, au început discuţii pentru a încerca să se pună capăt războiului în prezenţa aliaţilor europeni.
07:50
Amânarea aprobării şi semnării acordului comercial între Uniunea Europeană şi Mercosur reprezintă o victorie pe termen scurt a comunităţii agricole şi a asociaţiilor ecologiste. În același timp, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) regretă decizia luată de Consiliul European.
07:40
Kia a anunțat că schimbarea liderului diviziei din Europa de la 1 ianuarie 2026. În primele zece luni din 2026, marca a vândut cu 4,1% mai puține mașini decât în aceeași perioadă din 2024.
07:40
ONU a condamnat vineri Washingtonul pentru intensificarea „represaliilor” împotriva instituţiilor internaţionale, după ce administraţia Trump a impus sancţiuni ce vizează alţi doi judecători ai Curţii Penale Internaţionale (CPI) implicaţi în anchete privind Israelul.
19 decembrie 2025
22:20
A patra cerere de plată PNRR a fost depusă oficial astăzi, vineri, 19 decembrie, la ora 20:06. Ea conține un număr de 62 de ținte și jaloane exclusiv din componenta de bani nerambursabili, cu o valoare totală de 2,62 miliarde Euro, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru. Comisia Europeană va da un răspuns României în cel mult 60 de zile
22:20
Livrările de arme către Ucraina nu au diminuat în urma deciziei preşedintelui american Donald Trump de a opri donaţiile directe ale SUA, a declarat generalul Maik Keller, comandantul adjunct al misiunii de "Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO pentru Ucraina" (NATO Security Assistance and Training for Ukraine - NSATU).
22:00
Producătorul român de baterii de stocare Prime Batteries Technology și dezvoltatorul român de proiecte regenerabile Monsson accelerează implementarea sistemelor de stocare a energiei în depozite dedicate, începând cu primul proiect pentru compania Veroniki Wind, la un parc eolian din Dobrogea.
22:00
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce marina militară americană continuă să atace în apropierea acestei ţări ambarcaţiuni despre care susţine că transportă droguri şi a impus o blocadă maritimă împotriva petrolierelor ce acostează în porturi din Venezuela, ţară căreia preşedintele american i-a cerut să restituie Statelor Unite proprietăţile petroliere naţionalizate cu decenii în urmă, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
20:30
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă din urmă cu o săptămână. Iată ce vor conține și ce se schimbă.
20:30
Ministrul de externe, Oan Țoiu, a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, se va vedea cu președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Donald Trump și a spus și când va avea loc întâlnirea, adică în prima parte a anului viitor.
19:40
Cristian Păun, economist și profesor la Academia de Studii Economice (ASE) afirmă că românii o vor duce foarte greu în următoarea perioadă, loviți de inflație și taxe tot mai mari.
19:40
Înjumătățirea impozitului minim de cifra de afaceri (IMCA), decisă recent de coaliția de guvernare, este o jumătatea de veste bună pentru companii, în condițiile în care se așteptau la eliminarea ei, iar menținerea sa va afecta în anul 2026 unele dintre segmentele care contribuie semnificativ la exporturile României.
19:20
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ai filialei județene a liberalilor, în contextul demisiilor anunțate în ultimele zile de către Bogdan Huțucă și Florin Mitroi.
18:50
Un proiect lansat în dezbatere publică de Primăria București propune introducerea unei noi taxe. Aceasta ar urma să fie plătită chiar de la începutul anului 2026
18:50
Contractul semnat acum un an prin care grupul ungar MVM și grupul E.ON au convenit pentru achiziționarea a 68% din acțiunile E.ON Energie România și a 98% din acțiunile E.ON Asist Complet încetaează azi, a transmis oficial compania maghiară, la solicitarea agenției Mediafax.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.