Procesul de agresiune sexuală al fostului preot Valentin Borbel, blocat la Judecătoria Aleșd: rechizitoriul, declarat nelegal

Bihoreanul, 12 ianuarie 2026 17:50

Procesul fostului preot Valentin Borbel nu poate începe: judecătorul de cameră preliminară de la Aleșd a constatat că rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală în formă continuată asupra unui minor este nelegal și l-a retrimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bihoreanul

Acum 4 ore
20:40
Asociațiile de proprietari și firmele din Oradea care nu îndepărtează țurțurii de la streșini și nu curăță gheața de pe trotuare pot fi amendați cu sume de până la 2.500 de lei, în condițiile în care episoadele de îngheț-dezgheț din această perioadă pot transforma acoperișurile și aleile pietonale în zone periculoase.
Acum 6 ore
19:50
După vacanța de iarnă, fotbaliștii seniori ai FC Bihor revin la Oradea pentru reluarea pregătirilor, într-un moment important care marchează startul perioadei de antrenamente. Echipa se va reuni miercuri pentru noul sezon competițional, iar conducerea clubului și staff-ul tehnic își propun să formeze un lot competitiv, pregătit atât fizic, cât și tactic, cu obiectivul de a obține rezultate solide și de a readuce performanța pe terenul de joc.
19:10
Evenimentele din luna ianuarie în Oradea aduc relaxare cu SPA, plimbări, dans contemporan, teatru sau concerte. Printre atracțiile lunii se numără concerte simfonice, cu melodii românești ca „Ciocârlia” sau cu Dinu Iancu Sălăjanu, show-uri de stand-up comedy, dar și activități gratuite.
18:30
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ar vota în favoarea unirii Republicii Moldova cu România, dacă un astfel de referendum ar fi organizat. Afirmația a fost făcută într-un interviu acordat recent realizatorilor unui cunoscut podcast britanic, la sediul Președinției de la Chișinău.
Acum 8 ore
18:10
Tatăl fostului mare fotbalist al FC Bihor, Vladimir „Vova” Tămaş, a încetat din viață luni la vârsta de 100 de ani. Foștii săi colegi din anii ’80, perioada de glorie a echipei, și suporterii clubului sunt așteptați să-i fie alături la înmormântare miercuri, la Oradea.
17:50
Procesul fostului preot Valentin Borbel nu poate începe: judecătorul de cameră preliminară de la Aleșd a constatat că rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală în formă continuată asupra unui minor este nelegal și l-a retrimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
17:30
În urma apariției investigației semnate de Emilia Șercan, în care se arată că ministrul Justiției, Radu Marinescu, ar fi plagiat mai mult de jumătate din lucrarea sa de doctorat, PSD a anunțat că îi acordă ministrului „susținerea politică totală” și o acuză pe jurnalistă de „manevra josnică” prin care l-a învinovățit.
17:00
Exploatarea de hidrocarburi din perimetrul minier Sarkad I, parte a proiectului Corvinus, situat în estul Ungariei, în apropierea frontierei cu România, ar putea ajunge la un volum de extracție de peste 500 de tone de țiței pe zi și peste 500.000 de metri cubi de gaze naturale zilnic, în cazul forării unor puțuri suplimentare, potrivit unor documente oficiale transmise de autoritățile ungare. Aceste exploatări de gaze se vor face prin fracturare hidraulică, dar oficialii maghiari dau asigurări că mediul nu va fi afectat.
16:40
Padel Arena Oradea deschide anul competițional cu un calendar ambițios, ce include nu mai puțin de 15 turnee programate în 2026. Primul dintre acestea, Etapa I din circuitul „Oradea Joacă Padel”, va avea loc în 17-18 ianuarie și dă startul unui sezon intens pentru pasionații de padel din Bihor.
Acum 12 ore
16:20
Săptămâna a început sub semnul gerului în regiunea Crișana, însă, potrivit estimării publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 12-25 ianuarie, vremea va intra rapid într-un proces de încălzire, iar după jumătatea lunii sunt așteptate maxime diurne de 4–6 grade.
16:10
Șahiști din Bihor, din țară și străinătate au participat la Campionatul Șah Club Oradea 2026, un turneu online blitz gratuit, care a avut loc sâmbătă, 10 ianuarie, pe platforma chess.com. Competitorii au disputat 4 runde în sistem elvețian cu 5 minute+2 secunde pe mutare timp de gândire. Pe primul loc s-a clasat Karácsony Zsolt (Crișul Oradea) cu 3,5 puncte.
15:30
Oradea Transport Local S.A., cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, str. Atelierelor nr.12, cu datele de identificare: cod fiscal RO 63483 şi nr. RC J/05/1/1991 tel. 0259/423.245, 0359/808.501, fax. 0259/426.010, vinde opt autobuze (cinci autobuze VOLVO, un autobuz MAN A 78, un autobuz IVECO DALY, un autobuz MERCEDES BENZ CITARO) prin licitația care va avea loc la sediul societăţii, ȋn 27.01.2026, de la ora 11:00.
15:20
A 83-a ediție a premiilor Golden Globes a avut loc duminică, în orașul Los Angeles din Statele Unite ale Americii. Printre marii câștigători de anul acesta s-au numărat irlandeza Jessie Buckley și brazilianul Wagner Moura, dar și filmele „Hamnet” și „One Battle After Another”.
15:00
Teatrul Regina Maria din Oradea programează pentru sâmbătă și duminică premiera spectacolului „Deșteptarea”, o producție construită în jurul universului digital în care trăiesc adolescenții de azi. Spectacolul, pe un text contemporan semnat de Doru Vatavului și în regia lui Bobi Pricop, se joacă la Sala Mare, de la ora 19, și se adresează în mod special publicului tânăr, dar și părinților și profesorilor.
14:20
Un tânăr de 18 ani din comuna Suplacu de Barcău a avut un weekend cu ghinion: a pierdut controlul mașinii pe drumul dintre Abram și Marghita, a ieșit de pe şosea și s-a oprit într-un șanț, direct într-un tub de beton pentru colectarea apelor pluviale. Polițiștii chemați la fața locului au descoperit rapid și motivul: șoferul consumase alcool.
13:40
Spectacolul „Luceafărul”, cu lectură din poezia omonimă a lui Mihai Eminescu și cu momente muzicale, va fi jucat, în perioada 12-23 ianuarie, în Oradea și orașe din Bihor în cadrul unei caravane ce marchează Ziua Culturii Naționale.
13:10
În următoarele două săptămâni, mai mulți elevi din Bihor ar putea face lecții online, pentru că în unitățile de învățământ vor fi organizate simulări ale examenului de Evaluare națională, respectiv de bacalaureat, organizate de Inspectoratul Școlar. Elevii de-a VIII-a vor simula examenul între 19 și 21 ianuarie, iar cei de liceu între 26 și 29 ianuarie.
12:30
La doar 8 ani, tenismenul bihorean Christian Boros a câștigat primul său titlu la categoria 12 ani în cadrul Cupa Yonnex de la Timișoara, impresionând prin talent și determinare în fața unor adversari mai mari.
12:20
Un adolescent de 16 ani din județul Bihor a fost operat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor pentru o afecțiune extrem de rară în ortopedia pediatrică: o fractură severă de os scafoid, cu deficit de consolidare, evoluată către pseudoartroză. Intervenția chirurgicală a avut loc în ultimele zile ale anului 2025, iar cazul a fost făcut public printr-un comunicat transmis de spital pe 12 ianuarie.
11:40
Când un politician țipă că-ți vrea binele, vezi să nu ți-l ia! Chiar dacă, probabil, nu au auzit butada atribuită unui om de stat din secolul trecut, asta nu i-a împiedicat pe suporterii AUR să creadă orbește în politruci care zic că mor de grija lor. 
Acum 24 ore
11:10
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni două avertizări de cod galben de temperaturi deosebit de scăzute, valabile și pentru județul Bihor, precum și o informare meteorologică ce anunță un episod de vreme foarte rece, cu ninsori, vânt și risc de polei, până miercuri dimineață.
10:40
Voleibalistele de la CSU Oradea au avut un weekend plin de emoții în Divizia A2, reușind sâmbătă o victorie clară, 3-0, cu CSU UVT Timișoara și oferind duminică un meci dramatic cu CSM Corona Brașov, pierdut la limită, 13-15 în tiebreak. Evoluțiile fetelor mențin echipa pe prima poziție în clasament și arată determinarea și unitatea formației orădene.
10:20
Mai mult de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, arată o investigație publicată de PressOne și semnată de jurnalista Emilia Șercan. Potrivit analizei, cel puțin 140 de pagini din cele 247 ale lucrării conțin texte copiate din alte lucrări academice, fără citare corespunzătoare.
09:50
Săptămâna aceasta sunt programate în Oradea conferințe, spectacole de teatru pentru copii și adulți, întâlniri de vorbit în public, seri de quiz și karaoke, dar și petreceri. Joi sunt anunțate și evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale, la Teatrul Regina Maria și la Filarmonică.
08:50
Turiștii care și-au petrecut Revelionul la ștrandul Apollo din Băile Felix au început Noul An în mișcare. Nu s-au zbenguit neapărat de bine-dispuși, ci pentru că au fost nevoiți, ca să nu dârdâie de frig! În ultimele zile din anul trecut, izvoarele termale care alimentează piscinele din ștrand și-au redus semnificativ debitul, astfel că taman la trecerea dintre ani apa din bazine a fost mai mult rece decât caldă...
08:30
Poloiștii de la Crișul Oradea au avut un weekend de succes la turneul II de calificare al Ligii a II-a, câștigând două dintre cele trei meciuri și terminând pe primul loc în grupă. Astfel, și-au asigurat calificarea la turneul final. Echipa orădeană a impresionat prin evoluții constante și goluri spectaculoase ale jucătorilor locali.
08:00
Ca de obicei, Bihorel are propria viziune despre evenimentele săptămânii trecute: Șeful clubului de bascheți, descumpănit: „Batem cam tot ce există pe plan național, mai puțin pe clujeni. Și totuși, nu mai vine lumea la meciuri...”. „Care e cauza?”. „Cred că publicul așteaptă altceva de la noi. Bunăoară, cred că-l așteaptă pe Bryan Adams...
Ieri
00:00
Luni, 12 ianuarie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu publicația Oradea Noastră. Dintre subiecte: 2026 se anunță un an greu, cu scumpiri și scădere economică, iar numărul joburilor disponibile deja s-a înjumătățit; Armata Română porneşte „război” la Tribunalul Bihor, dând în judecată inclusiv... Statul român; O orădeancă așteaptă de 4 ani certificatul de deces al fiului ei, care a murit în străinătate; Miorița Săteanu este, la aproape 90 de ani, un model de dedicare civică.
11 ianuarie 2026
23:10
Naționala României a început cu victorie Campionatul European de polo, iar jucătorii de la CSM Oradea, Darian Luncan și Levente Vancsik, și-au trecut numele pe lista marcatorilor în meciul cu Slovacia, câștigat clar, 16-8.
21:00
Premierul Ilie Bolojan a participat duminică la adunarea de la Campusul BBSO, una dintre cele mai mari biserici baptiste din Oradea. Momentul a fost transmis live pe YouTube, iar pe scenă a urcat premierul, invitat să transmită un mesaj de salut care s-a încheiat cu o rugăciune pentru el și pentru România rostită de pastorul Cristian Sonea.
20:10
Ziua Culturii Naționale va fi marcată joi, la Oradea, printr-o serie de evenimente dedicate poetului național Mihai Eminescu. Manifestările vor avea loc la statuia poetului, din piațeta Independenței, și sunt deschise publicului larg.
19:30
Fotbalul românesc și cel bihorean sunt în doliu după dispariția lui Eugen Pojoni, fost fundaș al Crișului Oradea și component de bază al „generației de aur” a UTA Arad. Dublu campion al României și cunoscut drept un apărător de fier, Pojoni s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, lăsând în urmă o carieră care a marcat fotbalul anilor ’60 și ’70.
18:50
Guvernul a transmis duminică, printr-un comunicat, că banii colectați din impozitele și taxele locale rămân la bugetele locale, în condițiile în care în spațiul public au apărut acuzații că surplusul rezultat din majorările din 2026 ar urma să fie preluat de bugetul național. Potrivit Economedia, Executivul precizează că bugetul de stat „nemaiputând să asigure transferurile în creștere” din cauza deficitului bugetar, iar veniturile suplimentare rezultate din modificări ar trebui să rămână în comunități.
18:10
Șoferii care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope conforme riscă amenzi consistente și reținerea certificatului de înmatriculare. Legislația rutieră nu stabilește o dată fixă de la care trebuie montate anvelopele de iarnă, însă impune obligativitatea acestora ori de câte ori condițiile de drum o cer.
17:00
Orădenii cu vârsta de peste 50 de ani sunt invitați, din 21 ianuarie, la cursuri de dans de relaxare pentru seniori, o activitate care îmbină mișcarea ușoară cu socializarea și buna dispoziție. Lecțiile săptămânale vor fi ținute de o orădeancă absolventă a unui curs dedicat în Ungaria.
15:40
Hive Events își deschide seria de evenimente din 2026 cu un party programat sâmbătă, 24 ianuarie, la terminalul vechi al Aeroportului Internațional Oradea, de la ora 22.
14:10
Un set de date care ar aparține unor utilizatori Instagram, estimat la aproximativ 17,5 milioane de conturi, au fost scos la vânzare pe dark web, potrivit unei informări făcute publice de Malwarebytes, companie specializată în securitate informatică.
13:30
Iranul se confruntă cu o criză tot mai gravă, pe fondul protestelor antiguvernamentale care continuă în numeroase orașe ale țării, în timp ce tensiunile regionale cresc, iar Statele Unite analizează opțiuni de intervenție. Potrivit unor surse citate de Reuters, Israelul se află în stare de alertă maximă, în eventualitatea unei acțiuni americane.
13:00
Mai mulți medici de pe TikTok, școliți la Facultatea „Turu 2 ânapoi”, au transferat o pacientă dintr-un spital din Constanța la București. Cum pe fir s-au băgat și niște influenkeri vestiți, nu putea lipsi bunul samaritean Victoraș Micula, care s-a angajat să asigure financiar transportul cu o ambulanță.
11:10
Oradea s-a aflat duminică dimineață printre cele mai reci localități din țară, în contextul în care județele Bihor și Satu Mare au fost indicate drept cele mai friguroase zone din România, potrivit unei informări publicate de pagina Meteo Tulca-Bihor, pe baza datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie. Conform sursei citate, la ora 8, municipiul Oradea ar fi avut cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 16 grade Celsius.
10:00
Îndepărtarea zăpezii și a gheții din fața locuințelor sau firmelor nu este doar un gest de bun-simț, ci o obligație legală, atrag atenția pompierii bihoreni, în contextul temperaturilor scăzute și al riscurilor specifice sezonului rece.
08:40
Lotul național de judo al României se pregătește în aceste zile la Oradea, într-un stagiu intens care marchează reluarea antrenamentelor după pauza de sărbători. Sportivii, conduși de antrenorii Emil Morar, Dan Fâșie și Alexandru Goncearenco, se pregătesc pentru competițiile internaționale din primele luni ale anului, printre care se numără un posibil stagiu de pregătire la Osaka și turneul de Grand Slam de la Tașkent.
Mai mult de 2 zile în urmă
19:50
Oradea devine din nou punctul central al padelului în vestul țării, odată cu lansarea Campionatului Regional 2026, care va aduce în competiție sportivi din Oradea, Cluj și Timișoara. Șapte etape, premii atractive și evenimente sociale însoțitoare promit un start spectaculos al sezonului, iar prima rundă va avea loc chiar la Padel Arena Oradea, la sfârșitul lunii ianuarie.
18:50
Un bărbat de 43 de ani a murit în noaptea de 8 ianuarie într-un autobuz al societății de transport public din Sibiu, fără ca vreunul dintre pasageri să anunțe din timp șoferul, deși acesta se afla într-o stare vizibil gravă. Tragedia s-a petrecut într-un autobuz de pe traseul 111, iar decesul a fost constatat abia la capătul liniei.
17:30
Ziua Culturii Naționale va fi marcată la Oradea printr-un spectacol special susținut de actorul Marius Bodochi, joi, 15 ianuarie, de la ora 19. Evenimentul va avea loc la Teatrul de Stat Regina Maria, iar accesul publicului este gratuit, pe baza unui bilet ce poate fi rezervat de la casieria teatrului începând de luni.
17:00
Echipa de handbal masculin CSM Oradea a reluat pregătirile după pauza de iarnă și se pregătește pentru un debut intens de an, cu trei meciuri oficiale programate în luna ianuarie, în campionat, înaintea duelului din Cupa României.
15:50
Turneul de Calificare – Retur al Ligii a II-a la polo pe apă a început sâmbătă dimineața la Oradea, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, unde mai multe echipe din țară se întrec timp de două zile pentru puncte importante în clasamentul campionatului.
15:10
Vremea deosebit de rece va continua și în județul Bihor în următoarele zile, potrivit unei noi informări emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie.
14:40
Inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, comisar-șef Marius-Daniel Mîrzacu, a murit sâmbătă, la vârsta de 51 de ani, în timp ce se afla la locul de muncă. Din câte se pare, acesta ar fi suferit un infarct.
14:10
Cum e posibil ca acum, când lumea e cu susu-n jos, noi să ne ocupăm de mize mici cum e schimbarea denumirii unor străzi sau piețe. Lăsând la o parte disconfortul riveranilor, am ratat cea mai bună ocazie de a nu micționa împotriva vântului.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.