Asociaţiile de protecţia animalelor aduc acuzaţii grave la adresa autorităţilor în cazul adăpostului din judeţul Vrancea: ”Poliţia pare să protejeze lagărul de la Suraia”, ”Protejaţi monştri” / Trei persoane fizice şi firma, sub control judiciar

News.ro, 14 februarie 2026 09:50

Mai multe asociaţii de protecţia animalelor, dar şi persoane fizice, aduc acuzaţii grave autorităţilor din judeţul Vrancea, în cazul adăpostului din Suraia, unde 15.000 de animale ar fi fost ucise. Voluntarii reclamă că nu li s-a permis accesul în adăpost, deşi veniseră să ajute, să îngrijească şi să preiaq animalele şi acuză Poliţia şi DSVSA Vrancea că au lucrurin de ascuns. Poliţia a precizat că nu au fost întrunite condiţiile legale pentru ca animalele să poată fi emis ordin de plasare a animalelor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 30 minute
11:30
ANPC anunţă, sâmbătă, că, în luna ianuarie, au fost făcute 6.608 controale, în creştere cu 41% faţă de luna similară a anului trecut. De asemenea, a crescut numărul amenzilor aplicate şi cuantumul acestora. ”Se observă o creştere a gradului de conştientizare a drepturilor şi obligaţiilor de către cetăţeni, care le valorifică activ atunci când este necesar”, a afirmat Ionel Cristinel Obretin, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
11:30
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă la Munchen că Washingtonul va depune eforturi pentru a ajunge la un acord de pace în Ucraina, dar nu ştie sigur dacă Moscova doreşte cu adevărat să pună capăt conflictului, relatează CNN.
Acum o oră
11:20
Perechea tricoloră de dublu mixt Bernadette Szocs/Eduard Ionescu va juca pentru trofeul probei în India, după ce a reuşit a patra victorie de pe tabloul principal, într-o semifinală încheiată cu abandonul adversarilor, într-un moment în care sportivii români conduceau la seturi.
11:10
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat sâmbătă, în discursul rostit la Conferinţa de Securitate de la Munchen (MSC) că SUA doresc să colaboreze cu Europa pentru a remodela ordinea globală.
11:10
Guvernul a transmis, sâmbătă, după anunţul privind preluarea Portului Internaţional Giurgiuleşti, singurul port maritim-fluvial al Republicii Moldova, că se au în vedere investiţii majore pe termen lung, pentru sporirea capacităţii acestuia, dar şi pentru consolidarea rolului Portului Constanţa în regiunea Mării Negre. În plus, preluarea oferă pârghii suplimentare operatorilor din România şi Republica Moldova pentru sprijinirea procesului de reconstrucţie viitoare a Ucrainei.
11:00
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat sâmbătă, în discursul rostit la Conferinţa de Securitate de la Munchen (MSC) că SUA doresc să colaboreze cu Europa pentru a remodela ordinea globală.
Acum 2 ore
10:40
Meteorologii anunţă că, până luni, se vor înregistra precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, iar la munte acestea vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Va mai ninge în Moldova, Transilvania, Maramureş şi Dealurile de Vest. De asemenea, vremea se va răci accentuat, începând de duminică, mai ales jumătatea de nord a ţării, apoi şi în rest.
10:30
Poliţia Capitalei a transmis, sâmbătă, ca şi alte instituţii, un mesaj cu tâlc de Ziua Îndrăgostiţilor, oferind o apariţie surpriză a băieţilor în uniformă, escortă cu girofar şi un loc sigur pentru următorii 2-5 ani.
10:30
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat sâmbătă, în discursul rostit la Conferinţa de Securitate de la Munchen (MSC) că SUA doresc să colaboreze cu Europa pentru a remodela ordinea globală.
10:20
Marc-Andre ter Stegen are ghinion. După ce a fost împrumutat la Girona pentru a câştiga timp de joc şi a avea şansa de a disputa Cupa Mondială ca titular, portarul german s-a accidentat grav.
10:00
Secretarul de stat american Marco Rubio a lipsit de la o întâlnire cu liderii europeni pe tema războiului din Ucraina, într-o mişcare considerată de capitalele europene ca un semn al interesului în scădere al Washingtonului de a le implica în eforturile sale de soluţionare a conflictului, relatează Financial Times.
Acum 4 ore
09:50
Mai multe asociaţii de protecţia animalelor, dar şi persoane fizice, aduc acuzaţii grave autorităţilor din judeţul Vrancea, în cazul adăpostului din Suraia, unde 15.000 de animale ar fi fost ucise. Voluntarii reclamă că nu li s-a permis accesul în adăpost, deşi veniseră să ajute, să îngrijească şi să preiaq animalele şi acuză Poliţia şi DSVSA Vrancea că au lucrurin de ascuns. Poliţia a precizat că nu au fost întrunite condiţiile legale pentru ca animalele să poată fi emis ordin de plasare a animalelor.
09:50
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că lumea se schimbă în acest zile, iar România nu este spectator la aceste schimbări, ci parte activă din această transformare. El le răspunde celor care acuză că se cumpără ”vechituri” pentru Armata României, prin Programul SAFE. ”După ani de stagnare, este pentru prima oară când România are brusc 21 de proiecte noi, derulate concomitent, pentru înzestrarea Armatei Române cu tehnologie de ultimă generaţie”, a transmis ministrul. ”Uitati-va la date, nu la propaganda deranjată groaznic ca ne mişcăm”, a adăugat acesta.
09:30
Mai multe asociaţii de protecţia animalelor, dar şi persoane fizice, aduc acuzaţii grave autorităţilor din judeţul Vrancea, în cazul adăpostului din Suraia, unde 15.000 de animale ar fi fost ucise. Voluntarii reclamă că nu li s-a permis accesul în adăpost, deşi veniseră să ajute, să îngrijească şi să preiaq animalele şi acuză Poliţia şi DSVSA Vrancea că au lucrurin de ascuns. Poliţia a precizat că nu au fost întrunite condiţiile legale pentru ca animalele să poată fi emis ordin de plasare a animalelor.
09:30
Gisèle Pelicot, femeia din centrul celui mai mare proces pentru viol din Franţa, a declarat pentru BBC Newsnight că a fost „copleşită de groază” când a descoperit că, timp de ani de zile, soţul ei o drogase în repetate rânduri până a leşinat şi invitase zeci de bărbaţi să o violeze.
09:20
Patinatorul american Ilia Malinin, care a terminat, vineri, doar pe locul 8 în proba masculină de patinaj artistic la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina, unde era marele favorit, „încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat” în timpul programului său liber, în care a căzut de două ori.
09:00
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a intrat în paralizie bugetară, o „închidere” parţială care se anunţă a fi de lungă durată din cauza dezacordului profund dintre democraţi şi republicani cu privire la practicile poliţiei de imigrare (ICE).
08:40
Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 50 de apeluri care solicitau intervenţia de urgenţă, fiind salvate 49 de persoane. 12 dintre acestea au fost rănite, fiind transportate la spital.
08:20
Ministerul de Interne a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Îndrăgostiţilor, alături de o fotografie cu doi angajaţi de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. ŞI oficialii Forţelor Terestre au postat în mediul online un mesaj: ”Când simţi că «Love is in the Air» pui repede masca contra gazelor”.
08:20
Programul sportivilor români care vor evolua, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina:
08:10
Sindicatul Europol afirmă că situaţia de la Constanţa – unde doi agenţi au fost agresaţi în timpul unei intervenţii – este realitatea zilnică din teren, dar mijloacele de intervenţi ale agenţilor nu sunt suficiente. Ei au la dispoziţie spray lacrimogen, ineficient în aer liber, baston care presupune apropiere sau arma, însă aceasta are consecinţe dramatice pentru toţi cei implicaţi. Sindicaliştii reclamă că oficialii Poliţiei Române refuză utilizarea taserului, deşi este o soluţie modernă de intervenţie.
08:10
Compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de acţionari ruşi, a solicitat Statelor Unite o nouă derogare de la sancţiuni pentru a putea continua importurile de ţiţei, în timp ce aşteaptă finalizarea vânzării participaţiilor către grupul ungar MOL Group, a anunţat societatea vineri, transmite Reuters.
08:10
Publicaţia independentă rusă Mediazona, în colaborare cu serviciul rus al BBC, a confirmat identitatea a 177.433 de militari ruşi ucişi în Ucraina până la data de 13 februarie.
Acum 6 ore
07:50
Ministerul de Interne a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Îndrăgostiţilor, alături de o fotografie cu doi angajaţi de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
07:40
Experţii din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) au recomandat retragerea autorizaţiilor de punere pe piaţă în Uniunea Europeană (UE) a medicamentelor care conţin levamisol, utilizate în tratamentul infecţiilor cu viermi paraziţi, în urma îngrijorărilor legate de siguranţa şi eficacitatea acestor medicamente. Decizia urmează unei evaluări realizate de Comitetul privind siguranţa (PRAC) din cadrul EMA, care a concluzionat că beneficiile acestor medicamente nu mai depăşesc riscurile, din cauza posibilităţii apariţiei unei reacţii adverse neurologice grave.
07:30
Grupul auto Stellantis, proprietarul mărcilor Fiat şi Jeep, reintroduce discret versiuni diesel pentru cel puţin şapte modele de autoturisme şi vehicule de transport persoane în Europa, potrivit unei analize a site-urilor dealerilor şi a declaraţiilor companiei pentru Reuters.
07:30
Noua eră, când „totul s-a schimbat”, a început în 2014, a declarat secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat TASS.
07:30
Circulaţia se derulează, sâmbătă dimineaţă, în condiţii de ceaţă în mai multe judeţe ale ţării, fiind afectată vizibilitatea şi pe pe mai multe tronsoane de autostradă.
07:20
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Reza Pahlavi, fiul exilat în Statele Unite al ultimului şah al Iranului, în marja Conferinţei de securitate de la München.
07:00
Un magnat din Emiratele Arabe Unite, a cărui relaţie apropiată cu infractorul sexual Jeffrey Epstein a fost dezvăluită în cea mai recentă serie de documente publicate de Departamentul de Justiţie al SUA, a fost înlocuit din funcţia de conducere a unuia dintre cei mai mari operatori portuari din lume, relatează CNN.
07:00
Cancerul rămâne a doua cauză de deces în Uniunea Europeană (UE), iar numărul cazurilor noi continuă să crească. În paralel, statele membre alocă sume tot mai mari pentru prevenţie, diagnostic şi tratament, în contextul unei poveri sociale tot mai mari.
06:50
Statele Unite au efectuat un nou atac în Caraibe împotriva unei nave suspectate de trafic de droguri, ucigând trei persoane, a anunţat armata americană, în cadrul unei campanii care durează de şase luni, informează AFP.
06:50
Proiectul european de sateliţi IRIS2 trebuie să răspundă aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte preţul şi performanţa, pentru a atrage cumpărători, a declarat vineri directorul general al Eutelsat, citat de Reuters.
06:30
Un nou vaccin oral împotriva poliomielitei a fost inclus pe lista produselor precalificate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), o decizie care permite utilizarea sa rapidă în campanii de imunizare şi susţine eforturile globale de eradicare a bolii. Poliomielita este o infecţie virală severă care afectează în principal sistemul nervos şi poate provoca paralizie la copii. Este cauzată de poliovirus, care se înmulţeşte în intestine şi se răspândeşte în principal prin contaminarea cu materii fecale infectate.
06:30
Doi agenţi ai poliţiei federale americane pentru imigrare (ICE) au fost suspendaţi pentru declaraţii mincinoase cu privire la deschiderea focului asupra unui imigrant venezuelean în Minneapolis în ianuarie, a anunţat, vineri, directorul ICE, Todd Lyons.
06:20
Investitorii au considerat în mod tradiţional dolarul american, francul elveţian şi yenul japonez drept monede de refugiu, aşteptându-se ca acestea să îşi păstreze valoarea în perioade de turbulenţe geopolitice sau economice, relatează CNBC.
06:00
Ziua Îndrăgostiţilor sau Ziua Sfântului Valentin, sărbătorită prima dată în anul 496, este acum marcată la nivel global la 14 februarie. Este ziua în care oamenii îşi arată afecţiunea şi îşi trimit felicitări, flori ori bomboane, alături de mesaje de dragoste.
Acum 8 ore
05:50
Două sesiuni separate de negocieri - una privind Iranul, cealaltă privind Ucraina - vor avea loc marţi la Geneva, în Elveţia, a declarat, vineri, pentru Reuters o sursă familiarizată cu acest subiect.
05:30
Armata americană se pregăteşte pentru posibile operaţiuni prelungite, care ar putea dura câteva săptămâni, împotriva Iranului, în cazul în care preşedintele Donald Trump va da ordinul de a lansa un atac, au declarat pentru Reuters doi responsabili americani.
05:30
Alexei Miller, directorul general al Gazprom, va rămâne în funcţie pentru încă cinci ani, după ce consiliul de administraţie i-a prelungit mandatul, a anunţat vineri compania, transmite Reuters.
05:10
Un grup de 15 companii, condus de Microsoft şi Ericsson, a lansat vineri ”Trusted Tech Alliance”, o iniţiativă construită pe cinci principii menite să asigure utilizarea sigură a tehnologiei, indiferent de locul în care aceasta este dezvoltată, transmite Reuters.
Acum 12 ore
01:40
Liderii europeni au transmis vineri, în deschiderea Conferinţei Securităţii de la Munchen (MSC), un mesaj clar Statelor Unite şi lui Donald Trump, pe care-i îndeamnă la o ”revigorare” a relaţiei transatlantice şi să ia Europa ca ”exemplu”, relatează AFP
00:40
Echipa italiană AC Milan a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1, gruparea Pisa, în etapa a 25-a din Serie A.
00:30
Starul american al patinajului artistic Ilia Malinin a căzut de două ori în timpul unui program liber dezastruos, vineri seară, la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Medalia de aur a fost câştigată de kazahul Mikhail Shaidorov, relatează AP.
00:20
O răsturnare a puterii ”ar fi cel mai bun lucru care se poate întâmpla” în Iran, afirmă preşedintele american Donald Trump, în contextul unor negocieri dificile între Washington şi Teheran cu privire la capacităţile nucleare şi balistice iraniene, relatează AFP.
00:20
Agenţia de rating Fitch a menţinut, vineri, ratingul de emitent pe termen lung în valută străină (LTFC) al României la ”BBB-”, cu perspectivă negativă.
00:00
Comisia Centrală a Arbitrilor anunţă că a analizat faza controversată petrecută în minutul 86 al partidei dintre Petrolul şi FC Argeş, de vineri, din Superligă, şi a ajuns la concluzia că golul oaspeţilor nu ar fi trebuit să fie anulat.
00:00
Medicul psihiatru Joseph Pop Prefit afirmă că numeroşi tineri de peste 18 ani care au venit pentru a-şi trata dependenţa de droguri au început consumul încă din perioada pubertăţii. El a subliniat, atât ca medic, cât şi ca părinte, că ”nu există o garanţie” că un copil, din orice mediu ar proveni, este ferit de tentaţia consumului. Dr. Joseph Pop Prefit a explicat şi care sunt metodele prin care tinerii ar trebui să fie încurajaţi să spună ”nu” drogurilor.
13 februarie 2026
23:50
Un bărbat în vârstă de 23 de ani, membru al grupării identitare Némésis (extremă dreapta) căreia-i asigura serviciul de ordine, potrivit grupării, a fost spitalizat vineri seara, după ce a fost bătut la Lyon, joi, de către mai multe persoane suspectate de faptul că fac parte dintr-un grupuscul antifascist, relatează France24.
23:50
Echipa olandeză PSV Eindhoven a pierdut vineri seara, în deplasare, scor 1-2, cu gruparea Volendam, în etapa a 23-a din Eredivisie. Dennis Man a fost autorul golului oaspeţilor.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.