Întârzieri de aproape şase ore ale unor trenuri care sosesc sau pleacă din Gara Bucureşti Nord

DigiFM.ro, 18 februarie 2026 10:40

Zeci de trenuri care sosesc sau pleacă din Gara Bucureşti Nord au întârzieri de până la şase ore, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului. Astfel, cele mai mari întârzieri, între 330 şi 250 de minute, le au trenurile care vin de la Vatra Dornei, Urziceni, Adjud şi Satu Mare, iar la plecări întârzierile între 300 şi 210 minute se înregistrează la trenurile spre Budapesta, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de DigiFM.ro

Acum 2 ore
10:50
Decesul actorului american James Van Der Beek a readus în prim-plan creşterea semnificativă a numărului cazurilor de cancer colorectal, observată în ultimii ani la persoanele cu vârsta sub 50 de ani. Cauzele acestui tip de cancer sunt încă necunoscute şi fac obiectul a numeroase cercetări, transmite AFP.
10:40
Zeci de trenuri care sosesc sau pleacă din Gara Bucureşti Nord au întârzieri de până la şase ore, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului. Astfel, cele mai mari întârzieri, între 330 şi 250 de minute, le au trenurile care vin de la Vatra Dornei, Urziceni, Adjud şi Satu Mare, iar la plecări întârzierile între 300 şi 210 minute se înregistrează la trenurile spre Budapesta, Cluj-Napoca şi Iaşi.
10:40
Sportiva română Julia Sauter, debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16 în concursul individual feminin la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, după programul scurt, marţi seara, clasare care i-a adus calificarea pentru programul liber.
10:40
O autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, aflată în misiune în satul Stânca din comuna Victoria pentru preluarea unei femei în vârstă de 34 de ani, care tocmai a născut, a derapat la ieşirea din localitate din cauza zăpezii de pe carosabil, nemaiputând continua deplasarea.
10:30
Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 18 februarie 2026, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi intensificări ale vântului, valabile pe parcursul acestei zile în 25 de judeţe şi în Bucureşti.
10:20
Mai multe curse aeriene au fost anulate miercuri dimineața, 18 februarie, din cauza ninsorii abundente și a viscolului puternic, iar cinci aeronave au fost deviate pe alte aeroporturi, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
10:20
Mihai Cristian Tentea şi George Iordache au reuşit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marţi seara, la Milano-Cortina.
Acum 4 ore
09:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, într-un interviu telefonic acordat Axios, că preşedintele american Donald Trump exercită o presiune nejustificată asupra sa în încercarea de a găsi o soluţie la războiul ce durează de aproape patru ani între Kiev şi Moscova. El a mai spus că orice plan care ar impune Ucrainei să renunţe la teritoriile pe care Rusia nu le-a capturat în regiunea Donbas din estul ţării ar fi respins de ucraineni, dacă va fi supus unui referendum.
09:40
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, explică, marţi seară, că România a ajuns lao datorie publică de peste 60% din PIB din cauza faptului că, ani de zile, statul a cheltuit mai mult decât a încasat, iar diferenţa s-a finanţat prin împrumuturi care s-au adunat. ”Nu înseamnă o criză”, susţine ministrul.
09:30
Traficul rutier este închis, miercuri dimineaţă, pe autostrăzile A1 Bucureşti-Râmnicu Vâlcea, A3 Bucureşti-Braşov, A7 Ploieşti-Adjud, A0 Centura Bucureşti şi pe drumurile naţionale DN 22, DN 2B în Buzău şi Brăila, pe Centura Bucureşti (Ilfov) şi pe DN 23B în Vrancea, din cauza ninsorii şi a viscolului. Totodată, pe alte sectoare de drumuri au fost impuse restricţii de tonaj.
09:30
Circulaţia a 20 de trenuri este suspendată, miercuri, din cauza ninsorilor şi a viscolului, anunţă compania CFR Călători, precizând că se intervine pentru eliberarea căii ferate. De altfel, ruta Ploieşti-Bucureşti este închisă de la ora 5.00, din cauza copacilor căzuţi.
09:30
Milioane de documente legate de infractorul sexual condamnat pentru abuzuri asupra minorilor, Jeffrey Epstein, sugerează existenţa unei „reţele criminale globale” care a comis fapte care îndeplinesc criteriile juridice pentru a fi considerate crime împotriva umanităţii, au declarat experţi independenţi numiţi de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, conform The Guardian.
Acum 24 ore
16:50
Patinatoarea de viteză Jutta Leerdam ar fi câştigat o sumă frumuşică după ce a obţinut medalia de aur la proba de 1.000 m, pe 9 februarie, sub privirile logodnicului său, YouTuber-ul şi boxerul Jake Paul.
16:50
Republica Moldova va fi reprezentată la Eurovision 2026 de Satoshi, artistul care a câștigat Selecția Națională cu piesa „Viva Moldova”. Concursul se va desfășura în luna mai, la Viena, iar melodia se bucură de un succes răsunător printre străini.
16:20
Compozitorul şi textierul american Billy Steinberg, unul dintre cei mai prolifici ai anilor 1980 şi 1990, autorul versurilor unor hituri precum ''Like a Virgin'', interpretat de Madonna, a decedat luni în California, la vârsta de 75 de ani, potrivit presei americane preluate de AFP.
16:10
Amânarea subiectului pensiilor magistraţilor nu a făcut bine nici Curţii Constituţionale (CCR) şi nici imaginii statului român, a declarat, marţi, la Radio România Actualităţi, preşedintele Nicuşor Dan.
16:00
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit marţi în şedinţă, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează BNR printr-un comunicat.
15:00
Autorităţile din judeţul Giurgiu anunţă măsuri speciale în condiţiile în care judeţul se află sub avertizare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol. Miercuri, cursurile şcolare se vor desfăşura online, societăţile care asigură utilităţi publice vor suplimenta echipe de intervenţie, iar la primării se va asigura serviciul de permanenţă.
14:10
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, vizat de o anchetă DNA, a anunţat, marţi, că rezultatele analizei toxicologice de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) indică absenţa drogurilor în organismul său. Edilul a decis să facă această analiză după ce, săptămâna trecută, a ieşit pozitiv la cocaină, la un test rapid făcut pe holurile Tribunalului Bucureşti, la solicitatea unui activist civic.
13:40
Actorul și muzicianul a fost invitatul matinalului Digi FM, unde a cântat live, a vorbit despre primul turneu național organizat de trupă și a explicat de ce refuză să cânte prea mult — chiar dacă asta îl costă financiar.
12:20
O femeie în vârstă de 68 de ani, din Ploieşti, judeţul Prahova, a fost găsită moartă în casă, trupul neînsufleţit fiind în stare avansată de degradare. Ea avea un băiat şi o fată, iar cu fiul nu păstrase legătura, fiica, aflată în Italia, fiind cea care a anunţat autorităţile. Vecinii le-au declarat poliţiştilor că au crezut că este plecată şi internată la un azil.
Ieri
11:50
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o atenţionare cod portocaliu de ninsori abundente, intensificări puternice ale vântului şi viscol puternic, valabilă în 12 judeţe şi în Bucureşti.
10:40
O faimoasă structură stâncoasă de pe coasta italiană a Mării Adriatice, cunoscută sub numele de "Arcul Îndrăgostiţilor", s-a prăbuşit la 14 februarie, de Valentine's Day, după câteva zile de intemperii, transmite Reuters.
10:20
Japonezii Riku Miura şi Ryuichi Kihara au cucerit medaliile de aur în proba de perechi a concursului de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, luni seara, după programul liber.
10:00
Uniunea Europeană va pune aşa-numitul "oţel verde" în centrul eforturilor sale pentru a relansa industria continentului, în contextul presiunilor venite din SUA şi China pentru a rămâne competitivă, transmite Bloomberg.
09:50
Negociatorii ruşi, ucraineni şi americani urmează să înceapă marţi o nouă rundă de discuţii la Geneva pentru a găsi o soluţie războiul de patru ani din Ucraina, după două întâlniri recente organizate în Emiratele Arabe Unite care nu au reuşit să producă niciun progres decisiv, relatează AFP.
09:40
Suspectat că ar fi în spatele contului anonim @getoffmydickerson, baschetbalistul Kevin Durant se află din nou în centrul unei polemici legate de reţelele sociale.
09:30
Meteorologii prognozează că va fi frig în estul ţării în această săptămână, după care, până la jumătatea lunii martie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei, în majoritatea regiunilor.
09:00
Hillary Clinton a acuzat administraţia preşedintelui Donald Trump de „muşamalizare” în ceea ce priveşte gestionarea dosarelor legate de defunctul infractor sexual Jeffrey Epstein, relatează BBC.
09:00
Anul Nou Chinezesc începe pe 17 februarie 2026, marcând începutul „Anului Calului de Foc”. Acesta se va încheia la 6 februarie 2027, când va începe Anul Caprei.
08:50
Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte marţi cu liderii coaliţiei de guvernare. Întâlnirea are loc pe fondul ameninţărilor PSD legate de susţinerea proiectului de buget, dar şi al disputelor publice dintre partidele coaliţiei. Întâlnirea, progeamată de la ora 15.00 are loc la o după ce coaliţia a convenit cu privire la reforma administraţiei, şi la modificări vizând taxele şi impozitele locale.
08:50
Mihai Tentea şi George Iordache evoluează în manşele 3 şi 4 la bob două persoane, marţi, la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina.
16 februarie 2026
21:00
Actorul Robert Duvall, care a câştigat un Oscar pentru „Tender Mercies” şi a fost nominalizat pentru rolurile sale din filme precum „Naşul”, „Apocalypse Now” şi „The Great Santini”, a încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani.
16:50
Vedeta patinajului artistic Ilia Malinin a vorbit despre dezamăgirea sa de la Jocurile Olimpice şi despre abuzurile online, însă a dat de înţeles că va fi prezent la evenimentul demonstrativ de la Milano-Cortina, de sâmbătă, informează DPA.
16:50
Un adolescent în vârstă de 15 ani din Braşov a fost arestat preventiv pentru distrugere, după ce a vandalizat două autoturisme, dând astfel curs unei provocări primite pe o reţea de socializare. Una dintre maşinile vandalizate de băiat a ars în totalitate, iar focul s-a extins şi la un alt autoturism. Tânărul a transmis pe reţeaua de socializare faptele, pentru a demonstra că a acceptat provocarea.
16:40
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni, la Budapesta, unde s-a deplasat după vizita în Slovacia, că Washingtonul caută ca Moscova şi Kievul să pună capăt războiului în Ucraina, dar nu intenţionează să "impună nimănui un acord" şi nici "să forţeze" acceptarea unui pact pe care vreuna dintre părţi nu şi-l doreşte, relatează EFE.
16:20
Destanee Aiava şi-a anunţat retragerea din tenis la vârsta de 25 de ani, afirmând că acest sport are o cultură „rasistă, misogină, homofobă şi ostilă”.
16:20
Kremlinul respinge luni drept ”nefondate” acuzaţii din partea a cinci state europene potrivit cărora opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit otrăvit de către Moscova, la închisoare, cu epibatidină - o ”toxină rară” -, în urmă cu exact doi ani, relatează AFP.
15:20
Sorana Cîrstea continuă parcursul solid la turneul WTA 1000 de la Dubai, după ce s-a calificat în turul al doilea și și-a asigurat deja un premiu financiar consistent, alături de puncte importante în clasamentul mondial.
15:20
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o afirmație neașteptată despre liderul rus Vladimir Putin, spunând că acesta „nu mai are prea mult timp la dispoziție”, într-un interviu acordat publicației Politico, în marja Conferinței de Securitate de la München.
14:10
Mama defunctului opozant rus Aleksei Navalnîi, Liudmila Navalnaia, cere, luni, să i se facă ”dreptate” fiului său, la comemorarea a doi ani de moartea acestuia, după ce o anchetă desfăşurată de către cinci ţări europene a arătat în weekend că a fost ”otrăvit” cu o toxină rară, relatează AFP.
12:30
Salma Hayek a anunţat duminică la Ciudad de Mexico că lucrează la producţia unui film destinat să corecteze, în opinia vedetei, imaginea ''eronată'' pe care unele voci o transmit despre Mexic şi să răspundă atacurilor îndreptate împotriva ţării sale, informează AFP.
12:20
Vremea se va răci considerabil în Bucureşti, în următoarele zile, cerul va fi noros şi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, în timp ce se va depune strat nou de zăpadă, conform prognozei de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Mai mult de 2 zile în urmă
12:10
Compania japoneză de utilităţi Tokyo Electric Power, operatorul centralei nucleare avariate de la Fukushima, a reluat luni producţia şi distribuţia de electricitate de la una dintre instalaţiile sale nucleare, pentru prima dată în ultimii 14 ani, în contextul în care se pregăteşte să reia activitatea comercială, transmite EFE.
12:00
La tragerea Noroc Plus de duminică s-a înregistrat un câştig, la categoria I, în valoare de 660.331,20 de lei, biletul norocos fiind jucat pe bilete.loto.ro, informează Loteria Română.
10:40
Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vremea va fi rece, cu temperaturi minime negative în toată ţara, iar precipitaţiile, care se vor extinde, vor fi mixte la început, iar apoi vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări, în cea mai mare parte a ţării, cu viteze de 45-65 de kilometri pe oră, iar în sud şi sud-est va fi viscol.
09:50
Fostul preşedinte american Barack Obama a declarat într-un interviu la un podcast că extratereştrii "sunt reali", dar că nu i-a văzut personal şi a negat că ar exista exemplare "ascunse" în enigmatica bază militară "Zona 51" din statul Nevada, transmite luni EFE.
09:40
Fostul preşedinte al PSD şi fost premier Marcel Cuolacu a afirmat, duminică seară, că nu exclude ruperea coaliţiei şi, dacă se va ajunge la acest scenariu, consideră că cel mai bine ar fi să se facă alegeri anticipate.
09:40
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a amânat o vizită prevăzută luni la Abu Dhabi, pe motivul că omologul său din Emiratele Arabe Unite (EAU), Mohammed bin Zayed Al Nahyan, are o 'problemă de sănătate', conform unui mesaj postat duminică pe X de către echipele sale și șters rapid, notează AFP.
09:30
Drumarii au anunţat, duminică seară, intervenţii în mai multe zone ale ţării, unde au apărut probleme pe carosabil, fie din cauza ploilor abundente, fie din cauza zăpezii.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.